Reprezentativ

Despre mine

Iubesc lumea povestilor. Acolo pot sa visez si sa traiesc aventuri. Acolo pot sa ma intalnesc cu oricine, oricand si pot fi cine vreau eu si cum vreau eu. Aceasta lume este deschisa mereu si o gasesti pretutindeni.

Reclame

Iubesc sa citesc. Imi place sa fac povesti. Ador sa desenez. Din aceste pasiuni s-a nascut acest blog unde  vreau sa fac cunoscut copiilor si parintilor povestile, personajele   si desenele mele. Vreau sa impartasesc cu voi cate ceva din lumea mea. Astept comentariile voastre, sa ne cunoastem si poate sa infaptuim un  TARAM AL FAURITORILOR DE POVESTI.

Nu stiu de unde si cand a inceput acesta pasiune a mea pentru povesti? Imi amintesc ca am inceput sa desenez povesti imaginate de mine de cand am putut tine un creion in mana. Pe de alta parte, mama mea mi-a citit mie si mai apoi si surorii mele de cand eram mici si poate dupa aceea am vrut sa-mi  creez proprile povesti. La toate acestea s-a adaugat atelierul de poveste la care am participat si unde binecunoscuta si indragita scriitoare Victoria Patrascu mi-a faurit aripi cu care sa zbor mai departe in lumea povestilor. Intamplarea a facut ca in urmatorii ani sa pot sa ma regasesc totmai mult in aceasta lume unde imi gaseam implinirea, linistea si puterea.

Multe povesti au ramas doar desenate. Atunci nu stiam sa scriu.  Altele mi le-am imaginat si i le-am dictat mamei care le-a scris pentru mine. In sfarsit sunt si unele pe care le povestesc eu insami . Le voi posta pe toate aici, pe toate cu mentionarea varstei la care au fost scrise.

De asemenea, voi veti putea vedea cateva din schitele si desenele mele, cu diferite personaje. Sper sa va placa si sa va inspire in crearea unor noi povesti.

Daca aveti comentarii va rog sa imi scrieti. Ma puteti de asemenea intalnii si pe canalul meu: Ana si cartile ei, www.youtube.com unde vorbesc celor ce iubesc cartile, despre romane cititte de mine, carti de activitati si altele.

Va multumesc pentru ca vizitati lumea mea, lumea povestilor, desenelor si cartilor.

 

apple book break child
Photo by Pixabay on Pexels.com

 

Iepurica Lina

O mica Iepurica si prietena ei ponesc sa se joace cam departe de casa. Joaca lor ia o intorsatura neastptata din care abia reusesc sa scape. Ele vor fii de acum inainte mult mai atente si corecte cu toata lumea.

Iepurica Lina era o mica iepurica, obisnuita, aproape ca si celelelate. Ii place sa zburde, sa topaie, sa se joace si sa manace muuulte legume, mai ales morcovi.

img_20190407_120112

Era o zi insorita si calda de mai si Lina abia se trezea. Vazand pe geam ce zi frumoasa era se gandi ca ar avea multe lucruri de facut, asa ca se imbraca si cobori in graba treptele. Se duse direct in bucatarie une mama ii pregatise deja micul dejun:

  • Buna-dimineata, mami! spuse ea, voioasa.
  • Buna-dimineata, scumpa mea. ii raspunse mama
  • Ce avem la micul dejun, mami? intreba ea.
  • Salata, morcovi, varza si niste spanac. Manaca ce doresti.

img_20190407_120203-1

Nici nu incepu bine sa manace ca iata cineva ciocani la usa: Cioc, cioc, cioc

 

Mama se duse sa vada cine este:

  • Intra, te rog, auzi Lina si in casa dadu buzna prietena Linei, Ela. Cele doua semanau foarte mult avand aceeasi varsta si avand aceleasi jocuri favorite, printre care: saritul la trambulina. In secret, cel mai mult le placea sa se strecoare si cotrobaie in casele oamenilor si mai ales in cea a Lilianei.

img_20190407_120128

Ea, Liliana era fiica padurarului.  Avea casa chiar langa padure si parintii ii cumparau multe jucarii, rochite, papusi cu hainute si chiar o casa uriasa de papusi. Ela si Lina erau foarte agile si se furisau inauntru fara sa le vada nimeni. Le placea sa mai “imprumute “ ( nu foloseau cuvantul a fura) de la Liliana,  rochite de papusi mai ales. Le probau, le purtau si ziceau ca o sa le dea inapoi candva…stapanei, dar cam intarziau sa o faca.

Ela astepta ca mama Line sa plece din bucatarie apoi spuse repede, in soapta:

  • Am auzit ca Lili e plecata pana deseara. Putem merge sa ne distram…
  • Atunci , hai sa mergem! striga nerabdatoare Lina.

Fetele o salutara pe mama iepuroaica si iesira inainte ca ea sa mai spuna ceva.

 

Ajunsera in spatele casei, Lina si Ela intrara cu usurinta pe usita pentru pisica. Erau asa de entuziasmate ca aproape nu observra pisica care se holba la ele. Era Persi, o pisica grasa, persana care nu le placea deloc pe Lina si Ela.  Persi le privi cu indiferenta si neincredere si apoi fara sa ii pese ce urmau sa faca iepuricile pleca in camera de zi. Se puse langa calorifer si adormi imediat.

img_20190407_120220

Lina, o privi pe Ela si o intreba:

  • Mergem? A adormit pisica.

Ela  privi pe Lina si ii raspunse:

  • Mai si intrebi? Haide! De abia astept.

Cele doua dadura buzna pe scari, in sus.Cand ajunsera in fata usii camerei lui Liliana sarira pe clanta una dupa alta.

img_20190407_120234

Usa se deschise. In fata lor erau: papusi, rochite de papusi, un trenulet, o imensa casa de papusi, un pat imens cu topogan si multe pernute – un adevarat parc de distractii pentru marimea lor. Lina si ela incepura sa se joace, sa se bata cu perne, sa sara in pat, sa se dea cu trenuletul, sa daneze cu plusurile si multe altele….asa incat nici nu isi dadura seama ca timpul trecea.

img_20190407_120249

Afara aproape se intuneca. Era ora 7 si iepuricile aproape uitara ca fetita urma sa vina inapoi. Cele doua nu se puteau desparti de jocul de-a prezentarea de moda cu rochitele papusilor. Deodata Ela tresari:

  • Oh, se intuneca deja. Lili trebuie sa soseasca si in camera e un dezastru.
  • Trebuie sa facem repejor curat, zise Lina.

Nici nu-si termina bine propozitia ca se auzi usa de la intrare. Fara nici un cuvant, Lina si ela ingramadira sub pat: pausi, perne, jucarii de plus si apoi se ascunsera sub patura.

 

Imediat in camera dadu buzna Liliana. Ea se uita ciudat la camera ei dupa ce deschise lumina. Lasase totul ordonat cand plecase. Ea izbucni:

img_20190407_120304-1

  • Oh, Iacob! De ce ai facut iar dezordine in camera mea? Ti-am spus sa nu o mai faci.
  • Eu nu am facut nimic de data acesta, raspunse fratele ei mai mic, suparat.
  • Hei, copii nu va mai certati, interveni tata. Faci maine ordine si te ajut si eu.

Liliana bosumflata, tranti usa la camera si se puse in pat. Simtii ceva ciudat sub patura. Trase patura repede si gasi doi iepurasi ascunsi acolo.

  • Mami, tati, uitati ce am gasit sub patura mea. Uitati-va!

Parintilor nu le venea sa creada ce vedeau.

  • Ce ciudat. Oare cum au intrat in casa? intreba mama.
  • Mami, tati, putem sa ii pastram? O sa am grija de ei, spuse Liliana intr-un suflet.
  • Unde sa ii tinem fata mea? intreba tata. Mai bine le-ai da drumul in padure…
  • Tata are dreptate. Nu sunt obisnuiti cu noi. Cred ca au intrat pentru mancare, adauga mama.
  • Dar, vreau sa am iepurasi. Fata nu se lasa convinsa de parinti sa le dea drumul.
  • Dar tu o ai pe pisicuta Persi, ai deja un animal doar al tau, mai zise tata.

Liliana incepu sa planga asa ca parintii ca sa o potoleasca pentru moment, deoarece era tarziu ii permisera sa aiba grija de ele o vreme. Ii dusera intr-o  cusca veche, afara.

img_20190407_120326

Trecura cateva ore si Lina nu putea adormi. Ce putea sa mai faca acum ca era inchisa intr-o cusca? Oare ce credeau parintii lor? Nu mai ajunsera acasa niciodata asa de tarziu. Intre timp Ela adormise.

Parintii Linei si ceilati frati isi faceau mari griji, acasa la ea In timp ce se gandeau sa le caute pe afara, cand cineva ciocani la usa. Erau parintii Elei.

  • Buna-seara draga Doamna Petsen. Ela este la voi?
  • Nu, noi credeam ca sunt amandoua la dvs. acasa..zise mama Linei nedumerita.
  • Ce-ati zice sa ii rugam pe vecini sa vina cu noi si sa le cautam pe fete? propuse tatal Linei.

Cautarile incepura. Toti vecinii : veverite, bursuci, vulpite si arici mersera prin padure si le strigau. A fost Vulpita Vicky care veni sa ii anunte ca le-a gasit inchise intr-o cusca la marginea padurii,  in gradina padurarului. Doar ea se mai plimba adesea pe acolo si le dadea tarcoale la gaini…

Parintii si alti cativa o gonra intra-colo. Fetele zgaltiira usita dar nu reuira sa o deschida.

  • Vai, dragele mele. Ce bine ca v-am gasit, zise mama Linei. Oare cum sa deschidem usa?
  • Chemati-l pe domnul Castor. Doar el ne poate ajuta, fu de parere Vicky.

Domnul Castor fu chemat de urgenta de catre o bufnita, care venise grupul.  Acesta reusii sa deschida lacatul. Chiar la timp.  Aproape era lumina. Toti iepurasii gonira spre casa.

img_20190407_120343

  • Va promitem sa nu mai plecam, nicidata. Iepuricile isi cerura iertare
  • Da, si o sa trimitem si hainutele inapoi la Liliana prin cineva.

img_20190407_120353

Iepuricile invatara o multime de lucruri din acea patanie : ca nu este bine nici sa minti si nici sa iei ceea ce nu e al tau: nici macar sa imprumuti , fara sa ceri voie. De asemenea de acum stiau sa le spuna parintilor unde merg.  Altfel, poti patii muuulte lucruri neasteptate… si le vei suporta pe…blanita ta!

 

Printesa Emily si calatoria in jungla

img_20190301_083452

Era o dupa amiaza frumoasa de vara. Printesa Ema si magicianul regal, Marc stateau pe o banca din gradina palatului privind apusul. Ei erau foarte plictisiti. In ultima vreme nu mai facusera nimic distractiv. De obicei faceau excursii la vulcanii din regat, mergeau la mare sau la munte.

img_20190301_083503

Magicianulul regal statea cel mai mult cu printesa pentru ca parintii printesei, regele si regina erau foarte mult timp ocupati cu treburile regatului. El era si profesorul ei.

Lui Marc ii veni deoadata  o idee.

  • Draga mea Emily, stii ca am fost la vulcani anul trecut si mai demult te-am insotit la ski in regatul matusii tale, in nord. Chiar si acest an am fost la mare la unchii tai gemeni. Niciodata nu am fost in jungla din regatul nostru. Gandeste-te cate putem vedea si de asemenea gusta fructe deosebite, rare.
  • Mi-ar place ideea, dar parintii mei cred ca jungla este foart periculoasa din cauza animalelor care sunt acolo: lilieci, maimute,serpi si tigrii !Ei nu vor fi de acord sa merg.
  • Poate ca o sa-i conving eu sa te lase, spuse vrajitorul.
  • Hai sa mergem sa ii intrebam, zise printesa.

Cand ajunsera in sala tronului si vrajitorul le explica cum va avea grija de fata lor, acestia se lasasera cu greu induplecati punand conditia ca un grup de soldati si servitori sa ii insoteasca.

img_20190301_083517

In saptamana care urma caleasca fusese pregatita. O mica escorta de 6 soldati  si doi slujitori ii insoteau alaturi de cateva cufere cu lucrurile necesare. Pornira la drumul care dura 3 zile. Printesei ii fu greu, Marc fiindu-i alaturi in trasura si jucandu-se diferite jocuri: carti, mima, farse la oamenii care ii insoteau si altele. In dupa amiaza zilei a treia ajunsera in fata junglei. Acolo era o tablita pe care scria: E INTERZISA MAGIA IN PADURE! ORICE INCALCARE VA FI PEDEPSITA! Semnat zana junglei.

Marc se uita cu tristete la bagheta lui si in loc sa o arunce si-o puse in maneca hainei. Avea el un gand secret si apoi de ce ar fi zis Zana asa ceva? O cunostea demult si cateodata se intreceau in tot felul de jocuri de magie.

 

Caleasca fu lasata la intrarea in jungla. Urmau sa strabata padurea pana la o poiana cunoscuta de Marc unde, sa stea la un han a carui proprietar era cunoscut de el, de pe vremea cand erau copii si studiasera  impreuna magia. Vrajitorul stia ca hangiul, Peter era in slujba zanei asa ca vroia si sa vorbeasca cu el despre tablita de la intrarea in jungla.

 

Pe drum urmarira papagalii, maimutele si chiar niste fluturi minunati. Convoiul ajunse repede la han fara prea multe peripetii. Acolo ii intimpina Peter bucuros tare si oferindu-le mai multe camere. Se culcasera repede deoarece era foarte tarziu si erau foarte obositi.

In seara aceea prietenul vrajitorului, hangiul, care dorea in taina locul lui Marc ca om al curtii intra in camera lui, pe cand acesta dormea. Ii umbla in hainele sale si ii fura bagheta. Avea un plan numai de el stiut.

In dimineata urmatoare,Marc se trezi. De asemenea si Ema,care dormise foarte bine. Ei se intalnira in holul hanului.

– Marc mi-am uitat la castel colierul norocos. Poti sa-l faci sa apara ? intreaba Ema. Marc a bagat mana in buzunarul in care avea bagheta de obicei, dar nu o gasi.Vrajitorul a cautat si in alte buzunare a cautat in valize si apoi si in camera, dar tot nu o gasi.

– S-a intanplat ceva ? intreaba Emily cand ii vazu fata ingrijorata.

-Da, a raspuns Marc,un pic intrigat. Nu-mi gasesc bagheta.

-Ai cautat-o peste tot ? intreaba ea.

-DA!!!! Striga el nervos.

-Atunci hai sa-o gasim, spune printesa pe- un ton optimist,dupa care il trase pe Marc sa mearga din nou in camera lui.

Dar abia au facut un pas in inainte, si in fata lor aparu: ZANA JUNGLEI!! sau mai de graba vrajitoarea junglei fiindca acesta nu avea parul blond si fata senina despre care Marc stia ci era mica de statura cu parul incalcit, un nas mare si o gura stirba. Straiele ei miroseau a noroi amestecat cu fum. Ii privea rautacios.

  • Am auzit ca voi doi vroiati sa folositi vraji pe teritoriul meu.

Printesa era nedumerita. Ea raspunse vrajitoarei curajoasa:

  • Tu nu pari zana padurii . Unde este adevarata zana a padurii? Ai inchis-o?
  • Micuto, cum indraznesti sa ma insulti pe mine si cutezi sa imi vorbesti? Nu stii ce puteri am? Pot sa va fac sa dispareti in acesta clipa sau sa va transform in animale. Spunand acesta ii facu semn hangiului. Acesta aparu cu capul plecat in fata ei spre marea nedumerire a lui Marc ce stia ca ii slujeste Zanei.

Marc isi reveni primul din uimire si zise:

  • Noi, nu am vrut sa facem vraji aici impotriva ta, doar vroiam sa ne putem apara de primejdii, spuse Marc.
  • Va e frica de animalele mele cuminti? Nu v-ar fi facut nimic rau, decat daca eu le lasam. Acum, nu mai conteaza. Nu sunteti bineveniti. Plecati!
  • Dar vreau vad jungla! zise raspicat printesa dar gandul ei era la Zana despre care Marc ii povesti pe drum si pe care era nerabdatoare sa o vada.
  • Atunci o sa o vezi, dar altfel…raspunse urata urata infuriata.

Intre timp ce hangiul venii cu niste ajutoare asa ca tot convoiul printesei, ostasi si slujitori se vazura inconjurati. Ei fura legati.

  • Ce ne facem acum ? intreaba Ema.

Pe cand se uita la Marc, legata in spatele carutei babei si cautand vreun raspuns aparu un papagal. Acela veni spre printesa si-i sopti :

  • Printesa Ema, aceasta nu e zana padurii cred ca ti-ai dat seama. Ea nu te-ar duce legata asa.
  • Stiu asta. Adica am banuit. De ce ai venit la mine? Cine esti tu?
  • Printesa mea, in acesta seara va fi luna plina si toate animalele vor fi eliberate de blestem pentru cateva ore, in schimb zana va fi prechimbata intr-un animal care nu se potriveste celor din jungla. De aceea este asa de furioasa vrajitoarea si v-a luat bagheta magica. Ii e teama sa nu ii stricati planurile si o veti ajuta pe zana.Tu, continua papagalul va trebui sa incetinesti mersul astfel ca vrajitoarea sa nu va poata scoate din padure. Doar asa ne veti putea ajuta. Voi revenii la miezul noptii cu ajutoare ca sa va eliberam. Faceti doar ce v-am spus.
  • Bine, o sa incetinesc atunci pot de mult calatoria. Apuca Marc a raspunda

 

Dupa asta pasarea a plecat. Printesa a incetit foarte tare cerand multe opriri  asa ca la miezul nopti nu erau nici macar la mijlocul drumului.

  • Sunt disperata, slugile mele nu au reusit sa va duca nici pana la jumatatea drumului. Suntem de abia la mijlocul padurii. Hai, mai repede, miscati! striga zgripturoaica.

Printesa era foarte ingrijorata si cauta cu privirea papagalul si celelalte animale ale padurii care trebuiau sa apara pana la mijlocul noptii sa ii ajute. Nu ii vedea deloc.

Dintr-o data niste frunze se auzira fosnind si cateva crengi se rupsera. Aparura din toate colturile o multime de animale: jaguari, maimulte, papagali .Toti erau insotiti  de papagalul care ii vorbise mai devreme printesei.

-O, ati venit, striga printesa emotionata dar nu avu timp prea mult sa isi revina ca vrajitoarea cea rea a poruncit slugilor ei supuse incluzand crocodili, serpi si broaste raioasa precum si hangiului sa ii atace pe cei nou veniti.

In invalmaseala  creata, papagalul sari asupra celui carei ii tinea legati pe printesa si vrajitorul ei si reusi sa ii elibereze. Apoi, o urmarira pe zgripturoaica ce incerca sa fuga si ii smulsera sacul in care tine ascunse bagheta vrajitorului palatului si cea  a zanei padurii.

Apoi s-au indepartat in zbor pana la castelul zgripturoaicei  de unde puteau sa intoarca vraja ce o facuse asupra padurii si sa o readuca la viata pe zana adevarata a padurii. Trebuiau sa ajunga inaintea cotoroantei. Fugeau cat ii tineau picioarele.

Au ajuns destul de repede si cu ajutorul papagalului ce le-a aratat niste carari ascunse si au reusit sa ajunga in camera vrajitoarei unde repede au desoperit si cartea de vraji. Atunci Marc a intrat in camera in timp ce printesa si papaglul stateau de paza. Magicianul printesei nu putea sa deschida cartea ce avea o incuietoare ciudata. El ii arata asta papagalului.

  • Parca am auzit eu de o incuietoare…se spune ca cheia e ascunsa pe undeva prin palat. Oare unde ar putea fi? Se intrebau cei trei iar printesa ridica din umeri transpirata, obosita ciufulita si plina de praf.
  • Trebuie sa fie intr-un loc special ascuns din palat…zicea printesa straduindu-se sa isi ia un evantai de pe un raft inalt aflat in incapere. Era asa de cald acolo si simtea nevoia sa se racoreasca cu un pic de vant. Deodata cand isi lua evantaiul se deschise o usa secreta si dincolo de ea era o mica incapere cu tot felul de bijuterii si monede de aur. Era chiar si un sac de baghete magice.
  • Aici trebuie sa fie, zise ea. Haideti sa cautam repede.

De afara se auzea deja zgripturoaica cu haita ei de jivine.

  • Hei, uitati-va, zise prinsesa. Ce cutie ciudata!

In fata lor, era o mica caseta de lemn care nu-si avea locul acolo intre acele bogatii nemaivazute. Il deschisera si inauntru gasira o cheita. Era chiar cheita de la cartea de vraji!

  • Repede, Marc. Tanarul gasi repede vraja cautata, dar tocmai cand se pregatea sa rosteasca descantecul auzi chiar in spatele lor rasul groaznic al cotoroantei. Erau inconjurati. Marc stand cu spatele la atacatori ii strecura sub aripa, cheita de la cartea cu vraji, papagalului. Acesta se furisa repede sub un dulap.

-Ha, ha, ha….credeati ca ma veti invinge? Pe ei, supusii mei.

In timp ce printesa si Marc fura prinsi, papagalul reusi sa scape. El iesi afara pe fereastra si fugii dupa ajutoare.

In nici cateva minute pe toate ferestrele si usile navalira animalele junglei ce ii duceau pe soldatii si slujitorii printesei cu ele. Se isca un vacarm imens. Tipete de papagal, ragete de lei si jaguari, zgomotul scuturilor de cavaleri. Simtind ca pierd in fata numarului mare de aparatori, jivinele zgripturoaicei fugira si o lasara singura. Dupa ce o inchisera intr-o temnita, printesa si Marc plecara in padure cu papagalul si cartea, in cautarea zanei. Aceasta fusese transformata in ceva ce nu se potrivea peisajului junglei. Dar ce putea fi?

  • Va dati seama ca ar putea fi o mica pasare pe care noi sa nu o putem zari.
  • Dar daca e un fluture? zise Marc.
  • Hai, ia uitati-va acolo.Veniti dupa mine, zise papagalul zburand deasupra capetelor lor. Fugira dupa el si ajunsera intr-un luminis, unde la lumina lunii zarira o caprioara ce ii privea prietenos.
  • Ea este! striga printesa. Nu se potriveste peisajului de aici. Repede Marc, spune vraja pana nu dispare luna.

Marc rosti o vraja si atunci caprioara fu invaluita intr-un nor de lumina orbitoare.Cand putura privi din nou in acel loc aparu o frumoasa zana. Ea spuse:

  • Va multumesc ca m-ati eliberat. Nu cred ca am sa pot sa va raspaltesc cumva curajul.

Si intorcandu-se spre papagal ii spuse:

  • Ce mai faci dragul meu sfetnic si credincios supus? Tie iti datorez cele mai multe multumiri. Daca nu erai tu probabil ca si acum am fi fost prizonierii ingrozitoarei vrajitoare din desert care incerca demult sa ia in stapanire teritoriul acesta. Haideti sa mergem la palat unde sa sarbatorim acest mare eveniment.

Soarele lumina cerul in lumini roz si bleu iar castelul ce parea infricosator in noapte se transforma intr-un casel plin de culoare si lumina. Parca renascu-se si el. Animalele erau bucuroase si pasarelele cantau triluri vesele. Printesa si Marc ramasera inca cateva zile sa se bucure de frumusetea din taramul ascuns si apoi se intoarsera la palat promitand a vor mai revenii. Zgripturoaica fu dusa departe in regatul desertului, de unde nu se putea niciodata intoarce. Sfarsit.

 

 

 

 

 

Lumea povestilor de copil

Care copil nu asculta de mic povesti? Care copil nu viseaza apoi sa fie un erou dintr-o poveste ascultata de el? Care copil nu priveste cu multa placere imaginile ce insotesc cartile de povesti? Care copil oare nu priveste uimit cand vede prima data, la un teatru sau film de desene animate cum personajele cunoscute de el prind viata?

Povestile, eroii ei ne insotesc pasii de la cele mai fragede varste si uneori, cand nu uitam sa fim copii, chiar pana la batranete. Prin povesti invatam virtuti.: curaj, rabdare, bunatate, optimism, disciplina, responsabilitate, iertare, chibzuinta si multe altele. Ele ne fac sa visam. Ele ne fac sa traim aventuri. Ele ne fac  sa ne gasim rostul in viata, talentele, chemarile. Povestile ne transforma in oameni valorosi.

Multe articole scriu despre importanta cititului de la varste fragede, inca de la vremea cand copilul incepe abia sa inteleaga limbajul vorbit. Atatea articole vin sa intareasca ideea de a citii cu voce tare copiilor, in loc sa ii abandoman singuri in fata ecranelor. Noi , parintii trebuie sa participam activ la formarea lor daca vrem o anumita educatie cu anumite valori pretuite de noi, ca adulti . In caz contrar, daca nu ne facem timp pentru ei, se va ingriji sociatatea  sa ii educe in spiritul timpului contemporan si in beneficiul ei, ca viitori pioni neinsemnati ( fara creativitate, opinii sau viziuni personale)  marionete ale unei societati de consum.

Revenind la povesti si parinti responsabili  este necesar sa folosim cartile, povestile in beneficiul copilului nostru. Fiecare copil ar trebui sa aiba dreptul la aceasta educatie, la formarea sa intelectuala si nu doar la aducerea lor pe lume in mod fizic. Numai asa vom putea forma in viitorul apropiat o generatie diferita, o societate valoroasa, puternica, constienta si bineinteles non-manevrabila.

Pagina de fata nu este doar pentru un singur copil ce iubeste povestile. Ne dorim sa formam o comunitate adevarata, puternica, care cu ajutorul internetului poate depasii barierele teritoriale. Vrem sa creasca si cu contribuitia altor copii talentati. Pentru inceput va asteptam mesajele voastre pe adresa de mail  cu povesti create de voi, ilustratii la povesti existente sau inventate de voi. Va rugam sa precizati varsta, numele mic si localitatea.

cu drag,

echipa Povesti de copi

 

O excursie in Italia

Imagilile povestii sunt redate mai jos. Povestea se poate asculta urmand  linkul de aici

Vizionare placuta!

 

img_20190222_153417
1. In avion Ria si Eduard
img_20190222_153442
2. In avion Ana si Carmen
img_20190222_153510
3.La hotel
img_20190222_153529
4. camera la hotel
img_20190222_153546
5. in bucataria alaturi de Maricica
img_20190222_153623
6. La masa
img_20190222_153700
7. ingrediente tort
img_20190222_153722
8. Tortul
img_20190222_153744
9. Ria, la curatenie
img_20190222_153811
10.
img_20190222_153824
11. Carmen
img_20190222_153836
12. Eduard, chelner
img_20190222_154645
13. Eduard in incurcatura
img_20190222_154652
14. Prietenele
img_20190222_154656
15. emotie de final
img_20190222_154704
16. Imbratisare de grup

In cautarea bibliotecii misterioase

O poveste despre lumea de azi a copiilor , a bibliotecilor si cartilor care nu vor sa dispara

Aventura in mai multe capitole

autor si ilustrator: Ana Alexandra P

Colectia: MICILE CITITOARE

img_20181220_101352

Au fost odata trei fete, pe nume: Eliza, Ria si Ana. Ele invatau la aceeasi scoala si erau chiar in aceeasi clasa. Chiar si bancile in care stateau ele erau foarte apropiate una de alta! Lor le placeau aceleasi lucruri: sa deseneze, sa manace inghetata, sa se balaceasca in apa pe timpu verii si mai ales: sa citeasca. Din toate aceste motive Ria, Ana si Eliza devenira cele mai bune prietene, poate din lume….

img_20190221_145545-1

Cum s-au intalnit, cum au aflat ele cat de frumos este sa citesti si cum au devenit nedespartite veti afla in urmatoarele pagini.

Capitolul 1 – Intalnirea

 In primul rand trebuie sa stiti ca mamele acestor fete nu le placeau telefoanele si a tabletele, asa ca nu prea le lasau sa isi piarda timpul cu ele. Fetele incercau sa se imprieteneasca cu copiii din clasa dar nu prea se potriveau cu ele.Aproape toti copiii aveau telefoane si tablete si vorbeau mult intre ei despre jocurile descoperite pe ele. Atata timp cat ele nu aveau asa ceva nu aveau ce discuta cu ei, care in pauze priveau de multe ori la ecranul telefoanelor. Ele se simteau …in afara. Pareau cam ciudate in ochii celorlati.

Era o zi obisnuita de joi in care abia incepuse pauza. In acea zi aparea ziarul scolii. Toti copiii nici nu bagara de seama foaia tiparita de pe banca lor, caci erau pea atenti la jocurile video. Doar Eliza, Ana si Ria incepusera sa-l resfoiasca cu atentie si fara sa stie se oprira toate la aceeasi pagina. Era locul unde cei de la libraria din apropiere faceau reclama la noile volume care le aveau. Magazinul facea cunoscuta noua colectie CLASIC din care facea parte si volumul Black Beauty , o poveste despre un cal, de care fetele auzisera si pe care voiau sa o citeasca.

Dupa terminarea orelor, pe drumuri diferite, fetele mersera spre librarie. Fiecare avea in buzunar cativa lei pe care mamele li-i dadusera sa ii aiba la ele. Cand s-au intalnit in fata raftului de carti se uitare una la alta si-si zambira. Stiau ca sunt in aceeasi clasa. Prima care vorbit a fost Ana:

  • Salut, se pare ca suntem in aceeasi clasa.
  • Buna, raspunse Eliza, chiar suntem in aceeasi clasa.
  • Si eu sunt cu voi in clasa, se auzi o voce timida din spate. Fetele se intorsesera. Era Ria, o fata destul de retrasa. De obicei se ascundea in spatele a doua fete mai vorbarete:Serena si Andreea, dar acum, oare ce facea ea aici?

Stiind ca ii placea un serial de la televizor, Ana crezu ca e pentru o revista legat de film, asa ca o intreba:

  • Salut, Ria. Esti pentru revista : Soy Miranda?
  • Aaaa, nu ….Sunt aici pentru o carte: Black Beauty
  • Si noi la fel, stigara fericite Ana si Eliza.

In felul acesta, incepusera sa isi vorbeasca si sa povesteasca dupa ce cumparara fiecare cartea dorita.

Cand revenira in clasa, nu mai intrara singure si stinghere, ci impreuna, zambitoare si fericite.

img_20190221_142906

Capitolul 2 –  Calatoria

 

Astazi e ziua cea mare. Clasa fetelor megea intr-o excursie de doua zile la padure. In ultima perioada, fetele statusera mai mult timp impreuna si se imprietenisera foarte mult. Abia asteptau excursia, unde aveau sa petreaca si mai mult timp impreuna.

  • Haideti copii, striga invatatoarea Ionitescu, alinierea.

Toti copiii se aliniara doi cate doi, gata sa merga spre statia de autobuz. De acolo luau un autobuz special care avea sa ii duca intr-o localitate mica, pe Valea Oltului unde era tabara.

Cand au ajuns in autobuz, fetele se asezara una langa alta. Au povestit impreuna despre o multime de lucruri, dar mai ales despre carti.

img_20181220_101032

O colega, Ilinca auzindu-le vorbind le intreba:

  • Va place chiar asa de mult sa cititi?
  • Da, raspunse Ria.
  • Atunci sa va spun ceva ce poate nu stiti, continua Ilinca. Langa tabara noastra, ascuns de padure ,deci greu de gasit se afla un mic satut.
  • Si? Ce are asta cu noi? O intrerupse Ana
  • Acolo, se afla o biblioteca foarte veche despre care se spune ca are sute de ani cu multe carti disparute.. Poate va intereseaza sa o vedeti, asta doar daca va lasa doamna Ionitescu…

Cu aceasta, Ilinca se intorsese catre Georgiana, colega ei de autocar lasandu-le pe cele trei foarte uimite. Oare chiar exista acolo o biblioteca asa de veche? Fetele ramasera pe ganduri. Aveau sa afle adevarul…stiau ca isi doreau asta. Dintr-o data autobuzul se opri.

img_20190221_143242

Ajunsesera la tabara.

Capitolul 3 – In adancul padurii

 

Ziua a trecut foarte repede. Fetele,impreuna cu ceilalti copii au facut o multime de lucruri: montara corturi, facusera focul, spusesera povesti de groaza la umbra flacarilor, dar acum venise seara.

  • Hei, hei Eliza, scoala-te!

Eliza auzi glasul soptit a lui Ana, pe partea cealalta a cortului. Ana neauzind nici un raspuns, intra in cort si ii deschise sacul de dormit.

  • Haide, e deja trecut de patru si jumatate dimineata. Trebuie sa mergem in cautarea bibliotecii, iti amintesti?

Ria si Eliza fura gata imediat pentru plecare. Isi luara cu ele caciulite, geci caci dimineata la munte este frig si lanterne, busola si un rucsac cu cateva lucruri in el.

  • Trebuie sa ne intoarcem pana la ora sapte jumatate, cand toti ceilalti se vor trezii, mai adauga Ana

img_20181220_101045-1

Fetele de departara tiptil pierzand-se in adancul padurii.

Trecusera deja mult timp. Era cinci si cincizeci si unu de minute si ele nu gasisera inca satul tainic. Erau si departe e tabara asa ca nimeni nu le puteau auzi.

Deodata, Ana tipa tare. Eliza apuca sa zica doar:
– Ana, da de ce….Annnnaaaaaaa!!!!

img_20190221_150020

Abia atunci Eliza si Ria vazura:un porc mistret nervos se apropia de ele. Fetele o rupsera la fuga cat le tinura picioarele. Din neatentie Ria se impiedica si ramase in urma. Porcul se apropia de ea amenintator.

  • Ajutor, ajutor, striga Ria. Ana si Eliza isi amintira ca aveau in rucsac chibrite. Asa ca repede scoasera hartiile ce le aveau si le dara foc agitandu-le pe langa ele. Animalul vazu flacarile si se indeparta speriat.

Ana se grabi sa o ajute pe Ria, sa isi revina in timp ce Eliza stinse torta de hartii intr-un paraias.

Eliza observa atunci ca langa paraias era un gard. A dat la o parte frunzele arbustilor care il acoprea aproape total si a vazut dupa gard o gradna superba. Chiar langa ea, era un vechi foisor, cu lemnul innegrit de vreme si dicolo de el o casa cu ferestre mari. Eliza dadu tarcoale casei. Ajunsa de cealalta parte zari in lumina diminetii o multime de alte case micute. Un intreg satuc ascuns intre paduri. Se intoarse in graba spre fete.

  • Ana, Ria cred ca am gasit ce cautam.Aceasta este vestea cea buna.
  • Super, hai sa il vedem, zisera cele doua.

Fetele mersera intracolo. Intradevar, se uitara cu bagare de seama si asa era. Satul cautat ea acolo.

  • Spuneai ca satul e vestea cea buna, si care estecea rea atunci, intreba Ria.
  • Ca am ars alaturi de toate hartiile si harta care o aveam despre acest tinut…
  • Oh, nu, striga Ana. E deja sase si ceva. Trebuie sa ne grabim si sa ne straduim sa gasim drumul inapoi fara harta. Vom explora satul alta data, acum nu mai e timp. Daca nu ne intoarcem la timp vor observa ceilalti ca lipsim.

Fetele isi unira forturile si cu ajutorul busolei reusira sa se intoarca la timp in tabara. Invatatoare abia se trezea. Oare vor mai ajunge fetele sa caute biblioteca misterioasa?

Cap.4 – Evadarea secreta

 

Era deja ora unsprezece. Fetele se distrara foarte bine pana la acea ora cu colegii si invatatoarea.Acum insa au aflat ca urmau sa faca o drumetie in padure ceea ce nu le bucura. Ele credeau ca o sa mai aiba timp…of…nu mai puteau sa ajunga la biblioteca. Dupa intoarcerea din padure, toata clasa urma sa se inoarca acasa. Ceea ce nu stia Ana si Ria atunci cand oftau uitandu-se una la alta , ca prietena lor Eliza avea un plan…

Copiii erau gata de plecare cand auzira toti:

-Auuu, ma doare,auuu…..vai, vai ce ma doare.

Toti intoarsera privirea spre Eliza care statea la pamant cu glezna in maini.

img_20181220_101107

Invatatoarea sa apropie grabita si ingrijorata:

  • Ce s-a intamplat, Eliza?
  • Am alunecat. Eram atenta sa imi aranjez caciulita si nu am observat un pietroi.

Invatatoarea i-a ingrijit si pansat rana si a dus-o in cortul ei. Intreba :

  • Acum esti mai bine? Oare ce sa fac acum cu tine ca nu mai poti merge?
  • Doamna, eu as avea o idee. Pot prietenele mele sa stea cu mine? Asa nu o sa raman singura.
  • E ideee minunata, dar vor ele acesta?

Ana si Ria se apropiara de cort.

  • Sigur ca vrem asta, zise Ana care auzise discutia dintre Eliza si invatatoare
  • As vrea si eu sa ajut, continua si Ria.
  • Bine, atunci eu si restul copiilor o sa mergem in plimbare prin padure. Va rog sa nu parasiti tabara.

Fetele privira cum doamna si copiii se indepartau. Apoi, dintr-o data spre uimirea Riai si Anei, Eliza se ridica vioaie scotandu-si bandajele puse invatatoare. Apoi, spuse pe un ton ca si cum nimic nu se intamplase:

  • Haideti, nu vreti sa mergeti la biblioteca misterioasa? Doar nu am facut toata scena degeaba…

img_20190221_143438

Ria si Ana inca uimite isi adusera aminte ca prietena lor adora teatrul  si lua ore de actorie de cativa ani…asa ca intelesesera.

Se imbracara, luara rucsacul cu lucruri si o alta harta imprumutata de la un coleg inca de dimineata, caci a lor arsese si o pornira spre sat.

Capitolul 5 – O descoperire nesteptata

 

Fetele se apropiau de sat. Erau foarte incantate de ideea Elizei.

  • Iata-ne ajunse! Eliza, le arata fetelor casa ferestre mari si cu gradina de vis. Ocolira cu atentie casa fiindu-le frica de vreun caine dezlegat si ajunsera pe drumul din partea cealalta de unde se vedea intregul satuc.

Acum, parca prinsese viata: ici colo se vedeau pasari de curte lasate sa zburde, cativa cai pasteau pe o pajiste alaturi de cateva vaci a caror clopot de la gat dadeau un sune tihnit intregii asezari.Zarira chiar cativa barbati mai in varsta care mergeau la camp cu boii. Ce priveliste frumoasa!

Deodata zarira langa ele pe drum o babuta ce cara o plasa mare umpluta cu nuci. Punga fiind subtire dintr-o data se rupse si toate nucile se imprastiara pe jos. Batrana se apleca anevoie si incepu sa le stranga.

  • Haideti sa o ajutam, zise Ana facundui-se mila.
  • Nu avem timp, trebuie sa gasim biblioteca. Hai mai departe, striga Eliza pornind deja la drum
  • Hei, poate ca femeia stie unde se afla biblioteca misterioasa,adauga Ria.

Eliza se intoarse rusinata. Cele trei se dusera la batranica si o ajutara sa stranga nucile si mai apoi sa i le duca acasa.

  • Doamna, nu va suparati, nu stiti cumva de o biblioteca veche aici, in sat?

intreba Ana.

Batrana nu zise nimic ci doar le zambi facandu-le semn sa o urmeze. Mersera ce mersera si ajunsera la o poarta inalta. Fetele priveau fara glas locul, cand batrana ce tacuse tot drumul se intoarse cu fata la ele si incepu sa povesteasca:

  • Bunicului meu a apartinut acest loc. Era considerat un mic boier in zona. Oamenii il iubeau pentru ca ajuta cum putea pe oricine fiind doctor. Se zice ca mergea si la cei mai sarmani acasa ca sa ii faca bine. Ii mai placea mult sa citeasca si a adunat multe carti. In acea vreme cand telefonul si automobilul erau abia aparute, o carte era un vis destul de scump. Totusi avand acesta pasiune a strans multe carti si pentru ca se gandea mereu si la ceilalti mai nevoiasi a pus la dispozitia tuturor, cartile sale. Ajutat de invatator si preot au mai intregit colectia infiintand o biblioteca si casa noastra era vesnic deschisa celor care doreau sa citeasca. Ani la randul copiii si tineri nu aveau loc sa stea. Apoi cu trecerea anilor au venit tot mai putini pentru ca acum sa fie uitata. Copiii se uita cum la tablete si telefoane.

Doamna batrana le zambi cald si apoi adauga cu un aer misterios:

  • Acum sunteti aici…si multe se pot schimba.

Oare ce insemna asta? Se gandeau fetele pe cand batrana le conduse intr-o gradina ingrijita. Dincolo de ea se vedeau cateva grajduri goale, un cotet cu cateva gaini si o casa veche,  un conac foarte vechi a carui frumusete se incapatana sa rezite asaltului anilor. O casuta mai noua era lipita de ea.

  • In mica casuta locuiesc eu, explica batrana. In conac este ceea ce cautati voi. Uitati cheile.Puteti sa intrati.

Fetele se repezira inr-acolo. Cand intrara dadaura intr-un coridor lung. Mirosea a vechi si inchis. O usa era deschisa. Fetele se dusera in dreptul ei. Acolo, era mult cautata biblioteca!

-Am reusit, am reusit! Fetele erau foarte fericite.

De cum intrara in incapere incepusera s se plimbe printre rafturi si sa citeasca.

img_20181220_101133-1

Cap. 6 – Misterul cartilor uitate

 

Tot uitandu-se la carti timpul trecu foarte repede, bine ca Ana se uita la ceas.

  • Oh nu, e deja doua jumatate. Trebuie sa ne grabim ca sa nu se observe lipsa noastra.

Ana se grabi sa multumeasca batranei si abia atunci observa ca Ria si Eliza ramasesera faorte in urma, asa ca striga:

  • Fetelor, haideti. Trebuie sa plecam,acum.

Vazand ca Ria si Eliza nu raspundeau, Ana se intoarse inapoi in biblioteca dupa ele. De cum a intrat a observat o lumina aurie.

img_20190221_143842

Urmand lumina si glasurile amestecate ale prietenelor ei cu unul foarte fin si subtire, Ana zari dupa un raft pe prietenele ei vorbind cu o creatura micuta….o zana.

Ana o trase de maneca pe Ria si ii sopti:

  • Ce se intampla?

Fara sa ii raspunda, Ria facu o mica plecaciune in fata creaturei si zise:

img_20190221_143622

  • Draga Zana a Povestilor, ea este Ana prietena noastra.
  • Ce bine, acum ca sunteti toate trebuie sa stiti ceva important. Tot ce pot sa va spun este ca lumea povestilor este in mare pericol. Am auzit ca va place sa cititi si asa ca doar voi ma puteti ajuta sa salvati lumea noastra. Pentru inceput rugati-o pe batrana sa va dea cartea in care m-ati gasit atunci cand ati deschis-o.Apoi, o sa readucem la viata impreuna lumea cartilor.

Fetele stiind cat de greu putura sa ii convinga pe colegi sa se mai joace sau sa citeasca ceva fura de acord, auzind ca zana putea sa schimbe asta.

  • Da , te vom ajuta.spusera ele cu convingere

Zana le zambi fericita, moment in care Eliza se uita la ceas si exclama:

  • Vai, Doamna si colegii cred ca aproape au ajuns la tabara. Sa ne grabim.Luara cartea si mersera in graba la batrana ce era in gradina, parca asteptandu-le.
  • Uitati Doamna…noi…aaa…incepu Eliza va multumim ca ne-ati primit in casa dumneavoastra dar ne-ati putea impumuta acesta carte?

Batrana zambi iarasi misterios si linistit.

img_20190221_144619

  • Ce carte? intreba ea provocandu-le parca.
  • Aceasta, rasuna vocea Anei nesigura. Ii arata coperta cartii. Batrana zambii iarasi cu subintels apoi le raspunse:
  • Da, o puteti lua. Eu ma asteptam la asta…
  • Multumim mult! Fetele o imbratisra si plecara grabite spre tabara. Ajunse la iesirea in sat se uitara un pic pe harta.
  • Pe aici, rasuna glasul Elizei.

Aproape ajunsera in tabara cand auzira vocea invatatoarei.

  • Am ajuns la timp, zise Ria si se grabira spre cortul lor. Nu era inca nimeni acolo doar ceva mai departe se vedeau cateva umbre. Repede isi reluara vechile pozitii. Eliza isi puse iar bandajul, Ria ascunse cartea magica in rucsacul ei si Ana adude repede un puzzle, ca si cum s-ar fi jucat pana atunci.
  • Buna fetelor, a fost totul bine in lipsa mea? intreba invatatoarea
  • Da doamna, raspunsera fetele.
  • Va rog sa impachetati, autobuzul trebuie sa soseasca.mai adauga doamna.

Cap. 7 Un drum neobisnuit

 

Erau in autobuz. Pana in acel moment totul decursese normal: toti copiii se jucau pe tablete sau telefon, doar fetele vorbeau inre ele si priveau peisajele de afara.

Deodata copiii incepusera sa se vaite si sa se planga. Ria, o intreba pe o fata, ce se intapmplase si acesta ii raspunse ca aparatele nu mai functionau pentru ca probabil nu mai era semnal acolo.Peste toate vocile se auzi doamna Ionitescu:

  • Se pare din pacate ca nu vom avea semnal ceva vreme.

Copiii erau nemultumiti dar pana sa isi revina incepu sa se intample ceva ciudat:autobuzul se clatina usor si uitandu-se pe geam, Ana remarca strada ce parea altfel…si masinile de pe sosea se schimbara: erau modele mai vechi dar totusi…noi. Pana sa sa dezmeticeasca observara ca si autobuzul arata diferit. Ducandu-se sa vorbeasca cu invatatoarea, Eliza vazu cu uimire ca doamna era mult, mult mai tanara si copiii aveau totii mana in loc de telefoane si tablete: carti, revise. Fiecare,se pare avea o carte cu ceea ce ii interesa. De exemplu, Georgianei care ii placeau jocurile cu moda,  primise o carte despre Coco Chanel, o creatare de moda. Lui Radu ii placeau jocurile video de aventura asa ca pe genunchi avea cartea lui Jules Verne: O calatorie spre centrul pamantului. Toti copiii erau foarte nedumeriti numai doamana parea linistita zicandu-le:

  • De ce nu cititi ceva copii? Doar nu ati imprumutat cartie degeaba de la biblioteca.

De voie, de nevoie fiindu-le jena de invatatoare copiii incepura sa citeasca. Unii nici nu stiau a tina bine in mana o carte. Mai intai erau nesiguri dar apoi fura foarte impresionati cat de multe pot afla din cartile ce le aveau. Desigur, nu era la  fel de usor ca si cu jocurile lor video dar erau palpitante si…puteau sa grabeasca chiar ei actiunea citind mai repede.

La un moment dat invatatoarea batu din palme si copiii se oprira din citit.

  • Bine copii, ce ati zice sa ii cantam domnului sofer cateva cantece care le-am invatat? Haideti sa incepem cu Podul de piatra, apoi Vine,vine primavara si continuam cu Tara

Copiii erau usor nedumeriti. Doamana ii punea rar sa cante. Stiau toate cantecele si cantand isi aminteau cat de bine te simti asa si veselia ii cuprinse.

Abia terminara primul cantec ca autobuzul se opri. Toti se uitau nedumeriti cand afara, cand la doamana invatatoare care zise:

  • Facem o mica pauza din mers.Sa ne bucuram de peisajul de afara.

img_20190221_144956

Copiii iarasi erau nedumeriti. Pe drumul de dus nu procedara asa pentru ca nu se puteau oprii fiindca drumul nu avea locuri frumoase de oprit. Unde ajunsera acum era un loc de joaca nou, frumos. Copiii se dadura repede jos si dupa ce incercara tot ce le oferea locul de joaca se gandira sa se joace impreuna,asa cum nu o mai facusera de la gradinita, poate.

  • Hai sa ne jucam sticluta cu otrava, zise una
  • Nu, ce ati zice de v-ati ascunselea?
  • Poate cautarea de comori? Se auzi un alt glas.
  • Propun: Tara, tara vrem ostasi, zise un baietel cu ochelari

Ana, Ria si Eliza care se jucau mult impreuna in afara ca citeau mult in clubul lor secret votara pentru Sticluta cu otrava si toti copiii le urmara. Dupa cateva runde copii obosira si trecura la jocul Cat e ceasul, lupule?  Dupa ce se jucara pret de o ora si incepura sa se redescopere devenind prieteni, doamna ii chema la autobuz. Copiii protestara. Demult nu se simtira asa.Cu greu se despartira de jocurile lor.O data urcati in autobuz incepura sa cante iar si apoi sa citeasca. Dupa mai mult timp autobuzul se inclina iar si se trezira pe noua sosea cu masini moderne. Doamna redeveni mai batrana si pe scurt totul reveni la normal. Copii se trezira cu telefone si tablete in maini dar nici nu ii mai interesa deloc. Ei preferau sa vorbeasca intre ei si sa citeasca.

Cap.8  Sosirea acasa

In sfarsit autobuzul ajunse in statie.Toti copiii iesira veseli din el. Nu se grabeau deloc sa se desparta si sa mearga la parintii care ii asteptau. Tot continuau sa vorbeasca despre excursia fantastica de care au avut parte.

Mama Anei o astepta impreuna cu sora ei mai mica, Carmen sa o duca acasa impreuna cu Eliza ce locuia alaturi de ele. Ana alerga sa le imbratiseze.

img_20181220_101308

  • Ana, mi-a fost dor de tine, zise Carmen si la fel se intampla si cu Eduard, fratele Riei care de obicei o mai necajea pe sora ei dar acum era foarte bucuros ca se intoarse acasa:
    – Ria, m-am ca plictisit cat ai fost plecata, ce bine ca ai venit, zise el.Ria il privi cu intelegere.

O fata din clasa lor se apropie cu mama ei de mana, de fetele ce se desparteau cu greu dupa excursia neobisnuita si le intreba:

– Puteti sa-mi spuneti ce carti mai cititi? I-am spus mamei ca voua va place sa citit si ca as vrea si eu sa va urmez. Poate imi spunei si o librarie unde mergeti? adauga ea.

– Desigur, raspunse Ana. Data viitoare o sa te luam cu noi si iti vom arata si cartile noastre preferate.

Cap.9  Ultimul cuvant al zanei

Cand era vremea sa se desparta, Ria observa ca din sacul Elizei razbatea o lumina ciudata, ce parea sa nu fi zarita decat de ele.

  • Fetelor, cred ca zana inceraca sa ne spuna ceva…zcie ea, dar pana sa mearga impreuna undeva sa se ascunda si sa deschida cartea, mama Riei o lua sa plece acasa.
  • Pa fetelor, sa-mi povestiti maine ce a zis zana adauga ea cu regret.
  • Pa, Ria! ii raspunsera fetele

Ajunse in dreptul casei lui Ana, Eliza intra impreuna cu mama si Carmen, la ei, pana sa vina mama ei dupa sa o duca acasa.

Fetele se indreptau grabite spre camera Anei, dar nu puteau scapa de Carmen ce le urmarea si nu vroia sa le lase singure. Ele erau nerabdatoare sa deschida cartea magica din care le vorbise zana. Carmen dorea mult sa se joace cu ele asa ca fetele ii promisera ca o sa se joace c vrea ea, daca le lasa 10 minute singure. Carmen le privii cu neincredere si accepta cu greu invoiala pana la urma.

Fetele inchisera usa in urma lor si deschisera rucsacul nerabdatoare. Zana se ivi mult mai vesela si cu o stralucire mult mai puternica decat prima data:

  • Fetelor va multumesc ca m-ati luat cu voi. Cred ca v-ati dat seama ca eu am facut calatoria sa fie alfel la intoarcere si vroiam sa va spun ce sa mai faceti maine pentru ca planul sa reuseasca pe deplin.
  • Tu ai facut sa dispara telefoanele, tabletele si….sa apara acel parc? spuse Eliza inca nedumerita de puterile zanei. Aproape am crezut ca e un vis!
  • Da, dragele mele.
  • Zana povestilor, astazi cand am ajuns cateva fete m-au intrebat unde pot sa gaseasca multe carti de citit si care sa nu trebuiasca sa le cumpere. Ce sa le raspund?

Zana continua inca doua minute sa vorbeasca raspunzandu-le la intrebari si apoi disparu deodata intre paginile cartii vechi din care aparuse mereu spunandu-le ca se mai vor revedea odata.

Cap. 10 Un final fericit

 

A doua zi Ana si Eliza fura intapinate de Ria ce era foarte curioasa sa afle ce le zise zana. Fetele ii povestira si dupa ce sunara pauza mare, fetele mersera sa vorbeasca cu invatatoarea sa ii ceara ceva ceea ce zana le spusese sa faca. Invatatoarea fu de acord. Imediat ce copiii venira din pauza, fetele se dusera in fata clasei sa faca un anunt.

– Dragii nostrii colegi, ieri ni s-a pus o intrebare foarte importanta de catre colegi si am vrea sa le raspudem. Locul unde se gasesc multe carti de citit se numeste biblioteca si daca nu stiti unde este vom merge noi si mamele noastre ne vor insoti ca sa va aratam locul acela minunat al orasului nostru. Nicaieri nu poti sa mai gasesti atata carti, gratis,mai adaugara ele.

Cand scoala se termina, multi copiii cerura voie parintilor sa mearga impreuna cu cele trei fete ca sa se inscrie la biblioteca. Majoritatea fura de acord.Acolo fetelele aratara copiilor o multime de carti frumoase, pentru fete carti de povesti si pentru baieti carti de aventuri. In acel moment cand toti copiii incepura sa citeasca, din nou se vazu o luminita dinspre cartea magica ce seafla in rucsacul Anei. Cele trei fete se retrasera intr-un colt al bibliotecii ferit de toate privirile. Zana parea cea mai fericita persoana din lume si stralucea de bucurie cu raze mari, aurii. Ea le vorbi:

  • Dragele mele fete, misiunea voastra s-a incheiat. Acum toae cartile pot sa fie citite iarasi si nu vor fi uitate. Sunt foarte mandra de voi. La fel si taramnul cartilor si al povestilor. Acum ca voi ati incheiat misiune eu trebuie sa ma intorc din locul de unde am venit. Va multumesc foarte mult ca m-ati ajutat.

Fetele fura triste ca zana povestilor urma sa le paraseasca. Cand le vazu chipurile dezamagite zana prinse a mai zice:

– Nu va faceti griji. Sigur o sa ne mai vedem Va promit asta.

Inainte ca fetele sa mai apuce sa raspunda cartea se inchise si zana disparu iar inauntrul ei. Cu o licarire scurta disparu si catea.Fetele erau uimite si tacute.

Prima care zise un cuvat fu Ria:

  • La ce credeti ca s-a referit zana cand a zis ca o sa ne revedem curand?
  • Habar nu am. Insa tot ce conteaza este ca le-am readus copiilor pofta de a citii, de a se juca ca si noi. De acum vom avea cu cine sa ne jucam si sa vorbim in pauze
  • Eu stiu foarte multe jocuri….

Fetele se reintoarsera la copiii ce citeau. Stiau ca daca mai vroiau sa vorbeasca cu zana trebuia doar sa faca un drum pe vala Oltului spe micutul sat, de dupa o padure….