Reprezentativ

Despre mine

Iubesc lumea povestilor. Acolo pot sa visez si sa traiesc aventuri. Acolo pot sa ma intalnesc cu oricine, oricand si pot fi cine vreau eu si cum vreau eu. Aceasta lume este deschisa mereu si o gasesti pretutindeni.

Iubesc sa citesc. Imi place sa fac povesti. Ador sa desenez. Din aceste pasiuni s-a nascut acest blog unde  vreau sa fac cunoscut copiilor si parintilor povestile, personajele   si desenele mele. Vreau sa impartasesc cu voi cate ceva din lumea mea. Astept comentariile voastre, sa ne cunoastem si poate sa infaptuim un  TARAM AL FAURITORILOR DE POVESTI.

Nu stiu de unde si cand a inceput acesta pasiune a mea pentru povesti? Imi amintesc ca am inceput sa desenez povesti imaginate de mine de cand am putut tine un creion in mana. Pe de alta parte, mama mea mi-a citit mie si mai apoi si surorii mele de cand eram mici si poate dupa aceea am vrut sa-mi  creez proprile povesti. La toate acestea s-a adaugat atelierul de poveste la care am participat si unde binecunoscuta si indragita scriitoare Victoria Patrascu mi-a faurit aripi cu care sa zbor mai departe in lumea povestilor. Intamplarea a facut ca in urmatorii ani sa pot sa ma regasesc totmai mult in aceasta lume unde imi gaseam implinirea, linistea si puterea.

Multe povesti au ramas doar desenate. Atunci nu stiam sa scriu.  Altele mi le-am imaginat si i le-am dictat mamei care le-a scris pentru mine. In sfarsit sunt si unele pe care le povestesc eu insami . Le voi posta pe toate aici, pe toate cu mentionarea varstei la care au fost scrise.

De asemenea, voi veti putea vedea cateva din schitele si desenele mele, cu diferite personaje. Sper sa va placa si sa va inspire in crearea unor noi povesti.

Daca aveti comentarii va rog sa imi scrieti. Ma puteti de asemenea intalnii si pe canalul meu: Ana si cartile ei, www.youtube.com unde vorbesc celor ce iubesc cartile, despre romane cititte de mine, carti de activitati si altele.

Va multumesc pentru ca vizitati lumea mea, lumea povestilor, desenelor si cartilor.

 

apple book break child
Photo by Pixabay on Pexels.com

 

Tabara – Furtuna si…independenta

TABARA

Furtuna neasteptata

Astazi este prima zi in tabara pentru Sanda, Maria si Lizuca. Ele erau foarte emotionate caci urmau sa faca drumetii in adancul padurii si sa doarma in corturi ridicate de ele. Conduse de doamna Ela toti copiii care se inscrisera in tabara cantau urmand-o pe drumul din padure: “Noi suntem cercetasi, tra la la, tra la, la/ Nu suntem buclucasi, trala, la, tra la ,la.”

Imediat in spatele doamnei Ela, statea Maria care facea o poza la fiecare crenguta sau frunzuliza ce ii iesea in cale. Era foarte pasioanata de fotografie. Dupa ea, statea micutul Daniel care nu prea canta fiind cam timid si mereu o astepta pe prietena lui:Veronica. Dupa ei, Sanda si Lizuca cantau din toti rarunchii si speriau toate pasarile pe care Maria incerca sa le fotografieze. Apoi, in sir era o fetita foarte prietenoasa de care am pomenit deja, pe nume Veronica fiind in acelasi timp cea mai buna cercetasa dintre toti care erau acolo. La sfarsitul cozii stateau doi gemeni, Janes si Marc care desi erau cei mai mari, nu scosesera o vorba de cand plecasera. Unii credeau ca sunt am inganfati in timp ce altii ziceau ca nu le place sa cante. Cine stie?

Ajunsi intr-un luminis, toti se asezasera pe niste busteni si pe niste bolovani mari.

In mijloc statea Domana Ela care le explica ce vor face.

  • Fiind prima zi o sa invatam cum sa facem un cort din bete, frunze, muschi si scoarta.

Ne vom grupa in doua grupuri, mai adauga ea.

Totusi cum se puteau imparti egal daca ei erau in numar impar, adica sapte? Astfel, doamna Ela hotari ca ea sa fie membru intr-o grupa si sa mearga cu ea. Se hotari ca gemenii impreuna cu Daniel si Veronica sa ramana impreuna intr-o grupa. Doamna le zise fetelor ramase, adica Mariei, Lizucai si Sandei:

  • Voi veti ramane cu mine.

Insa, Lizuca nu era de acord cu asta:

  • Doamna va rog, noi suntem fete de clasa a patra, sigur o sa ne descurcam asa ca si ceilati, singure. Dati-ne o sansa!

Doamna Ela nu fu de acord spunand ca cealalta grupa ii aveau pe Janes si Marc care erau in clasa a saptea. Cum fetele insistau asa de tare, instructoarea se invoi sa le lase singure.

  • Bine, fetelor. Va las cu conditia sa nu va abateti de la drumul acela si le arata cu mana, o carare in stanga.
  • Va multumim. O sa vedeti ca nu va vom dezamagi.

Fetele tocmai vroiau sa plece avand un carucior in care sa adune cele necesare cortului, cand doamna le opri pe un ton poruncitor:

  • Stop, fetele! Inainte sa plecati trebuie sa va alegeti un sef al trupei de care sa ascultati.

Fetele se apucara sa vorbeasca si se hotarara sa o aleaga pe Lizuca.

Doamna le facu semn ca puteau pleca si  ele se indepartara mandre pe poteca, in frunte cu Lizuca.

Trecuse o jumatate de ora si fetele gasira  mergand pe carare o multime de lucruri folositoare pentru constructia cortului lor. Acum era randul Mariei sa traga caruciorul.

Ea facea poze asa ca observa tot ce era in calea lor si  vazand ca cerul se intuneca le zise:

  • Fetelor ar trebui sa ne intoarcem pentru ca se poate sa vina o ploaie.

Lizuca care era asa de ocupata sa fie sefa si sa gaseasca lucruri incat nici nu observa cerul amenintator.

  • Hai ca nu arata asa de rau. Nu vroia sa admita ca Maria putea sa aiba dreptate si pentru ca nu era ideea ei, prefera sa nu tina seama de ea.

Asa mai mersera ceva timp pe drum. Norii aratau tot mai amenintatori, chiar si Sanda care fusese de parerea Lizucai la inceput, acum se ingrijora tot mai mult.

O picatura mare o pocni pe Maria pe nas si apoi una pe umar si apoi deodata toate fura atinse.

 Incepuse sa picure. Era sigur. Ploua! Sanda spuse:

– Lizuca, hai sa ne intoarcem caci a inceput sa ploua.Vorbesc serios!

– Sunt doar cateva picaturi de apa! Hai sa mai adunam lucruri. Se va opri repede. Trebuia sa ne intoarcem la ora doua si este abia unu si jumatate, zise Lizuca.

In cateva clipe ploaia se inteti si Liza admise ca gresi asa ca le zise celorlate care erau tot mai agitate:

  • Totusi, hadeti sa ne intoarcem.

Fetele rasuflara usurate isi luara repede pelerinele de ploaie.

 Incepusera drumul de intors aproape alergand. Ploaia devenea tot mai apriga . Printre picaturi zarira o rascruce care nu o remarcasera mai devreme la drumul de dus.

  • Haideti dupa mine pe drumul din stanga, zis Lizuca.
  • Eu cred ca era cel din dreapta. Doar pentru ca esti sefa nu inseamna ca noi sa nu avem o parere si doar tu sa ai dreptate, adauga pe un ton enervat Maria
  • Eu zic ca din cele patru drumuri, al doilea este ce corect, sustinu si Sanda hotarata.

Dupa ce se contrazisera un timp, Lizuca lua o hotarare.

  • Haideti sa ne despartim, cea care gaseste drumul corect sa vina inapoi sa le anunte pe celelate. Ne vedem aici in 15 minute.

Fetele incuviintara si mersera fiecare pe drumul hotarat de ele.

Lizuca era foarte mandra de drumul ales. Chiar daca vantul ii batea din fata si vijelia se intetea ea mergea hotarata si era absolut sigura de cararea ei cea buna.Merse o bucata de vreme cand zari o pestera. Se gandi sa stea putin ca sa se scuture de apa si sa ia o pauza. Chiar daca stia ca nu vazuse pestera la drumul de dus ea se consola a poate o ratase din cauza neatentiei. Auzi niste pasi venind din adancul pesterii asa ca intreba cu cu glas nesigur:

  • Sanda? Maria? Voi sunteti?

Apoi se auzi un un fel de marait.”Asta sigur nu era de la ele”se gandi Lizuca. “Insa ce ar putea sa fie”Insa pana sa isi termine firul gandurilor se pomeni cu un urs ia fata. Lizuca fugi ca din pusca din pestera, urland cat o tineau puterile.

Intre timp, Sanda mergea si ea hotarata pe drumul ales si sigura de drumul ei. Insa cu fiecare pas pe care il facea, drumul devenea tot mai alunecos si…namolos. “ Sunt sigura ca acesta este drumul doar ca din cauza ploii drumul a devenit asa de noroios” Mergea deja de ceva vreme cand noroiul ii ajunse pana la glezne. Incepea sa fie grea inaintarea asa ca se gandii ca ar fi bine sa se intoarca. Chiar in acel moment aluneca intr-o balta de namol.

  • Ajutor, striga ea insa zgomotul ploii o facea de neauzit. Intr-o fractiune de secunda reusii sa se prinda de o radacina care se tinea la suprafata si incepu sa se traga din noroi.
  • ”Iac, ce murdara sunt” isi zise ca pentru sine si incerca sa se scuture de noroi dar acesta nu se dezlipea de ea.

Maria nu a bagat de seama la inceput, dar ea mergea in cerc. In ravna sa de a descoperii tabara cu greu isi dadu seama ca ajungea tot la aceeasi rascruce.Cand ploaia deveni prea apriga ea incepu sa isi incropeasca un mic adapost cu lucrurile stranse de ele in caruciorul care ramasese la ea.

Apoi, in micul ei cort se gandi ca odata cu incetinirea ploii sa mearga sa le gaseasca pe fete.

Dupa ce vazuse ursul, Lizuca gonea fara sa se uite inapoi inspre directia din care venise. Ea fugea de ceva timp si nu observa ca o luase pe o carare mai marginasa si mai abrupta. Deodata vazu tabara chiar in fata ei si incepu sa urle:

  • Ajutor, sariti. Prietenele mele au fost atacate de un urs. Eliza nu-si dadea seama ca exagera enorm .
  • Cum? Ce se intampla? sari domnisoara Ela care statea ca pe jar fiindca nu apareau deloc.

Mi-am facut multe griji! Unde sunt celelalte? Continua ea si apoi pe un ton ingrijorat tipa:

  • Ce urs?
  • Pai, sa vedeti….si Lizuca continua sa povesteasca totul.

Deodata profesoara se incrunta:

  • Pe ruta care v-am stabilit-o eu, voua nu era nici pestera de ursi. V-ati abatut de la cale?

Lizuca se inrosi si fastaci. Dintr-o parte se apropie si Veronica:

  • Domnisoara Ela? Ce se intampla?

Apoi privind-o pe Lizuca cu repros:

  • Unde sunt prietenele tale?
    Lizuca intre timp isi dadu seama ca langa cortul doamnei Ela era unul frumos din frunze si ramuri si se gandi ca era facut de copiii din cealalta grupa. Era invidioasa un pic pe acestia fiindca reusisera.

Lizuca incepu sa continue sa povesteasca apoi tot ce se intamplase. Ea, practic nu stia unde sunt prietenele ei.

  • Probabil ca ele au probleme, zise domnisoara Ela. Haideti cu totii sa le cautam.

Ploaia se mai domoli si Maria pleca sa le caute pe prietenele ei. Se porni pe drumul ales de Sanda gandindu-se ca va da de ea. Nici nu facu trei pasi si aluneca in noroiul lipicios cu care se luptase si prietena ei. In scurt timp fu la fel de imotmolita in noroi ca si ea. Maria incerca din rasputeri sa se ridice cand auzii chiar langa ea un glas ce nu mai parea foarte cunoscut:

  • De aici cu greu se scapa….

Maria se uita cu groaza de unde i se paru ca aude vocea si vazu o creatura de namol. Tipa cat putea de tare in timp ce se zbatea sa scape din noroi. Se pregatea sa tipe cand auzi din nou:

  • Hei, sunt eu Sanda si am alunecat si cazut de mai multe ori in noroi.
  • Vaaaaaai, oare chiar tu esti? intreba Maria care avea si ea noroi acum pe ea, dar nu asa de mult.
  • Da, eu sunt. Tot incerc sa ma ridic si nu reusesc sa merg prea mult. Papucii mei sunt plini de noroi si se lipesc intruna de pamant. Cred ca ar trebui sa ne tinem una pe alta ca sa reusim sa scapam de aici.

Cele doua mersera in patru labe si se prinsea de crengi si sustinura una pe alta ca sa se poata ridica.

  • Ufff, am reusit! spusera ele cand scapara in sfarsit de cararea cu namol.
  • Hai sa cautam drumul spre tabara.
  • Hei, ia priveste! Oare ce sunt luminitele alea dintre copaci? o intrerupse Sanda.
  • Cred ca sunt ….niste licurici?!

Acestea se apropiara cu greu. Cele doua nu puteau inca distinge cine erau cei care veneau caci erau multe frunze. Deodata din directia luminilor auzii un glas oarecum cunoscut:

– Ursii, ursii! Fugiti, Salvati-va!

– Ce ursi? Cum? Unde? zisera Sanda si Maria uimite.

– Nu sunt ursi, ci oamenii padurii! Oameni preistorici, haideti sa ii vedem.

Luminile care la inceput se despartira haotic acum se apropiau in grup, de ele, cu repeziciune.

  • Vor sa ne atace! Cine sunt? striga speriata Maria.
  • Hai sa le intindem o capcana, propuse repede Sanda.

Odata ce grupul de lumini se apropie de ele, fetele incepura planul si ii atacara. Sanda care se legase de o creanga pentru a le imparti lovituri pe capetele atacatorilor fu surprinsa dupa ce le dadu cateva ciomegi atacatorilor,pe unde apuca sa remarce ca fetele lor erau cele …cunoscute de ele, de fapt erau colegii lor care se sculau de pe jos gemand si vaitandu-se…toti.

Unii fusesera loviti de Maria cu bulgari de noroi..asa ca erau cam invalmasiti, nauci si sifonati si plini de noroi.

  • Ce se intampla aici? Se auzi un tipat. Incetati imediat!!!
  • Unde au disparut oamenii preistorici? intreba David privinid incruntat cele doua siluete de noroi care ii priveau inca gata de lupta….
  • Maria, Sanda? Voi sunteti? intreba Ela
  • Doamna? Ne pare rau….mai spusera cele doua.

Copiii facura un cerc in jurul lor si se pusera pe ras. Sanda si Maria le povestira cele intamplate si le spusera ca ele ii crezura un grup de hoti si de aceea ii atacasera.

  • Asadar nu o sa mai vedem oamenii padurii, adauga trist si neconsolat David.

Toti il privira cu repros.

Doamna Ela ii intrerupse zicand:

  • As aveaa mai multe lucruri de discutat cu voi dar pana un alta, voi doua aveti nevoie urgenta de un dus.

Acestia se intoarsera in tabara si dupa aceea Doamna le conduse pe fete la o cabana din poienita unde era receptia campingului. Cand receptionera le vazu intrand se sperie si ii cazu pixul din mana dar apoi zarind-o pe doamna Ela se mai linisti.

A doua zi, dupa ce fetele se odihnira in cortul lor fura chemate de domana Ela. Oare urma sa fie pedepsite? Instructoarea parea insa foarte multumite de ele cand le vazu asa ca ele rasuflara usurate. Aceasta ii aduna pe toti copiii in mijlocul taberei pentru a face un anunt special:

– Dragi copii, astazi veti primi insignele pentru aventura de ieri si mai ales ca ati invatat sa faceti colibe. Acum ii rog sa vina pe cei din grupul Veronicai ca sa le dau premiile.

Veronica si copiii isi agatara insignle cu mandrie pe jachetele lor. Doamna continua:

– Din pacate grupa Lizucai nu are acelasi merit, caci ele dupa cum stitiau dormit in corturi obisnuite.

Lizuca isi pleca capul suparata. La fel facura si amicele ei. Instructoarea isi drese glasul si continua:

  • Voua am sa va ofer o alta insigna si anume cea a independentei, adica a cercetasilor care se descurca singuri.

Fetele isi recapatara zambetul atunci cand isi luara ceea ce li se oferise. Acum erau mandre de ele caci chiar daca nu putusera sa faca o coliba ele reusira ceva mai important. Trecusera o proba grea si invatara sa se descurce singure in padure si sa aprecieze mai mult ajutorul si sfatul prietenilor, la timp.

 

Printesa Izabela in cautarea fericirii

Autor ׃ Ana Palmota

Colectia׃ Basme cu printese altfel

Printesa Izabela in cautarea fericirii

 

A fost odata o printesa frumoasa, cu bucle aurii, ochi albastrii ca cerul nopti si o voce asa de blanda, in cat pana si cel mai necrutator zmeu de o auzea, se imblanzea.Sa nu credeti ca va voi spune o poveste obisnuita. Aceasta printesa era foarte neinfricata, pentru ca asa o harazisera zanele ursitoare. Din pacate, printesa fusese blestemata de o vrajitoare rea sa fie nefericita pana cand va reusi sa il gaseasca si sa il doboare pe temutul dragon Fum-Negru. Printesa Izabela a crescut fara sa ii lipseasca nimic si cu toate astea era asa de nefericita… Parintii nu i-au spus de blestemul ei si incercau cum puteau sa o linisteasca.Intr-o zi, cand ea se plimba plictisita prin gradina, la varsta de 18 ani, a gasit o usa secreta. Deschise usa si in fata ei, era o fantana cu totul de aur. Printesa uimita de descoperirea ei se gandi ca parintii i-a ascunsera pana acum, din moment ce nu i-o aratasera si se intreba de ce. Se duse spre fantana curioasa, cand din ea ii vorbi o voce, calda:

– Te rog sa-ti pui o dorinta, printesa. O voi indeplini pentru un banut.

img_20190704_090942

Prntesa se sperie si se dadu un pas inapoi. Apoi, vazand ca fantana nu reprezinta nici un peicol, se aporopie din nou. Fantana ii repeta cele zise inainte.

Ea arunca un banut si isi puse dorinta sa stie de ce parinii ii ascunsera acest colt al gradinii de ea. Fantana ii raspunse:

  • Eu sunt fantana adevarului si poate ca ei nu au vrut ca tu sa stii de blestemul ce il ai.

–     Despre ce blestem vorbesti?

–     Cand ai fost mica, ai fost blestemata de o vrajitoare rea sa fii nefericita tot restul vieii tale daca il nu il vei rapune pe Dragonul  Fum Negru.

Printesa prinse a se intreba pentru sine vorbind cu voce tare:

  • Oare cum as putea sa o fac caci nimeni nu stie unde se afla acet dragon.
  • Daca mai ii dai un banut iti voi zice secretul, ii raspunse fantana.

Fata ii dadu un banut si afla ca trebuia spre mearga inspre Luna, trei zile si trei nopti va ajunge la poarta Dragonului. Printesa mai vru sa ii puna multe intrebari dar auzii ca mama sa o striga si o cauta si nu vroia sa o vada acolo. Acesta pleca cu inima grea. img_20190704_091010

 

“Trebuia sa isi gaseasca fericirea si linistea” asa ca se hotari sa o porneasca cat mai curand la drum.

In noaptea aceea printesa o porni la drum calare pe calutul ei, Busuioc. Isi lua niste merinde intr-o desaga si o lua pe drumul care il zisese fantana. img_20190704_091028Timp de trei zile si trei nopti printesa calatori fara incetare si in timpul ultimei nopti ajunse la regatul Dragonului. Aici era un peisaj trist: numai copaci fara frunze, pamant uscat si pe ici pe colo cate un vultur care palana in inaltimi. Mai calatori asa o vreme pana cand ajunse la o casuta, uitata de lume.

 

Acolo, pe bancuta din fata casei, statea o batrana. Printesa, cu calutul ei mersera spre ea si o saluta binevoitoare.

img_20190704_091321

  • Ce doresti, tinerico? o intreba batranica cu un zambet trist pe fata.
  • Sunt o biata calatoare ce a venit sa isi caute destinul. Pot sa innoptez la dumneata?
  • Da, desigur. Intra sa te odihnesti.

Batrana o invita inauntru si in timp ce ii punea pe masa din putinul pe care il avea, adica niste lapte si paine o asculta pe printesa care isi depana povestea. Dupa ce termina pintesa, batrana se aseza la masa cu ea si ii spuse :

  • Nu va fi foarte usor sa il invingi pe balaur. Am avut trei fii care au incercat sa il infrunte insa niciunul nu s-a mai intors. Pot sa-ti dau macar niste povete inainte sa pleci care te vor ajuta.
  • Desigur, va ascult cu mare placere, raspunse printesa Izabela.
  • Am reusit sa intru in posesia unui scut care nu poate fi strapuns de flacarile balaurului si a unei sabii care ii poate taia pielea. Numai cu ele vei putea invinge. Dar ti le voi da cu un pret.
  • Care este pretul si cauta dupa punga cu galbeni.
  • Nu de bani am nevoie. Se spune ca daca vei uda cu sangele balaurului oasele imprastiate ale voinicilor ucisi de el, acestia vor invia. Nadajduiesc ca si copiii mei se vor intoarce acasa. Acesta este targul meu. Esti de acord?
  • Da, sunt si voi incerca sa fac cee ce imi ceri.

 

Dupa noaptea dormita la batrana, a doua zi printesa porni la drum calare pe calutul ei Busuioc si inarmata cu scutul si sabia vrajite. Urma cararea dupa cum ii indicase batrana urmand ca dupa jumatate de zi sa ajunga la un sat parasit.

La sfarsitul dupa-amiezii, ajunsera la poalele muntelui unde locuia Dragonul. Busuioc era foarte obosit.” Acum este momentul. “ Ii spuse printesa, calutului care isi scutura coama in semn de aprobare.

img_20190704_091339

Printesa porni plina de avant spre pestera unde salasluia jivina. Plina de curaj, incepu a striga:

  • Iesi afara, dragonule. Am venit sa te inving! Spuse printesa plina de curaj si cu dorinta de a-si gasi in sfarsit fericirea.

Din pestera rasunara niste sunete groaznice si incepusa iasa fum. Apoi se ivi dragonul.

Acesta era urias. Avea niste aripi mari si scuipa foc pe nari. O privi uimit pe printesa. Pana acum nici o fata nu venise sa lupte cu el. Parea deodata imblanzit de parca nici nu mai stia ce sa faca. Printesa profita de nedumerirea lui si ii sari la gat. Cu o miscare rapida ii taie capul. Dintr-o data un fum negru iesii. Printesa se sperie si  vazu ca din fum aparu un taur furios. Izabela se dezmetici si incepu sa il urmareasca sa il ucida si pe acesta. Dupa ce invinse taurul din acesta aparu un porc mistret ce vnea vijelios spre ea. Printesa nu statu pe ganduri si il ucise si pe acesta. Apoi iarasi aparu un fum si din mijlocul sau sari catre ea un cocos furios. Izabela nu se lasa pana nu il infranse si pe el. Din el iesi o viespe. Printesa isi lua naframa si o prinse a o storcii cu talpa. Apoi un fum o invalui pe printesa si privi uimita cum in mijlocul sau  aparu un print chipes ce o privea cu multa recunostinta. Simtii cum se indragosteste de el.

Acesta incepu sa vorbeasca:

img_20190704_091351

  • Eu sunt printul Alb si vin dintr-un regat din nord. O vrajitoare rea m-a vrajit sa fiu dragon pentru tot restul vietii mele pana cand se va ivi o fata care sa ma invinga si aceea imi va fi sotie. Asadar, vrei sa te casatoresti cu mine?
  • Da, spuse printesa emotionata. Probabil ca am fost meniti sa fim impreuna. Ea ii povesti la randu-i de toata istoria ei, cu fericirea ce avea sa o gaseasca doar invingand acel Dragon ce fusese printul. Apoi isi aminti de promisiunea facuta bataranelei de a ajuta si facu intocmai. Dupa ce stropi cu sangele dragonului mort oasele insirate pe tot dealul, rasarira multi viteji. Toti ii multumira pentru curajul ei..

Apoi, calare pe Busuioc si printul pe un alt cal au mers in regatul Izabelei. Tare se mai bucurara parintii ei care fusesera foarte suparati de plecarea ei. Facura o nunta mare si traira fericiti pana in adanci batraneti.

 

 

 

Intamplarile Laurei. O noua prietena

 

 

Astazi este prima zi de scoala a Laurei in noul ei orasel in care s-a mutat familia ei. Ea abia astepta sa ii cunoasca pe noii ei colegi. Era o zi foarte ploioasa.

img_20190606_085341

Ajunsa in clasa ii vazu. Erau niste copii care pareau foarte draguti. Doamna o aseza in banca langa doua noi colege pe nume Martina si Ema, o fata care purta ochelari. Martina avea niste pistrui draguti pe fata si un par roscat. In pauza vroiau sa se joace impreuna cand Lili, o alta fata se uita urat la cele trei vrand sa le ia minge cu care acestea abia incepusera sa se joace.

  • Dati-ne noua mingea! Noi am vrut sa o luam, zisera un grup de fete in frunte cu Lili

Cand Lili se duse amenintator sa ii ia mingea Emei, Laura o opri punandui-se in fata:

  • Las-o in pace! Ce-i cu tine? Nu vezi ca ea a luat-o deja ?

img_20190606_085351

Lili a dat inapoi uimita de noua fata care fu singura pana acum, ce o infrunta. Nimeni nu se incumeta sa o faca pentru ca ea se ducea imediat sa parasca la invatatoare, lucruri false.

  • Uau, ce curajoasa ai fost, spuse Martina
  • Iti multumim ca ne-ai luat apararea, adauga si Ema
  • Nu trebuie sa o lasati sa va sperie in felul acesta rau si umilitor. Daca sunteti unite nu are ce sa va faca.

 

 

Era dupa amiaza cam pe la ora 5. Laura si Martina erau la clubul de balet. Laura tocmai intra in sala de repetitii cand isi auzii prietena:

  • O, vai nu-mi gasesc balerinii! Ii pusesem chiar aici. Stiu sigur.

Impreuna ii cautara dar, nu erau de gasit. Cum au disparut era un mister. Laura adora misterele asa ca hotarara sa afle ce s-a intamplat.

img_20190606_085402

  • Nu e nimic draga mea, sunt sigura ca ii vom gasii dar pana atunci poti sa ii iei pe ai mei, cred ca avem acelasi numar.

Chiar cand  Laura insista sa ia prietena ei balerinii si ea sa ramana in sosete, in vestiar aparu in usa, Lili cu un zambet ciudat pe fata. Se uita la ele multumita si apoi se intoarse in sala de repetitii inchizand usa dupa ea, nu inainte de a le striga:

  • Nu veniti? Incepe ora.
  • Mda, o sa venim, raspunsera celelate doua.

Pe cand se indreptau spre sala de repetitii, Laura se impiedica de una din gentile de sport de pe jos si …surpriza, din ea cazu unul din balerinii Martinei.

img_20190606_085416

  • Au, asta chiar a durut, zise Laura
  • Hei, uite balerinii mei! Exclama mirata Martina.

Fetele se uitara una la alta. Amandoua vazura ca respectiva geanta era a lui Lili.

  • Ah, inseamna ca ea a fost cea care i-a luat, zise Martina inciudata. Nu stiu de ce e asa de rea cu mine, nu i-am facut nimic.
  • Daca sunt in geanta ei, nu inseamna ca ea este faptasa. Nu cred ca avem destule dovezi, incerca sa o calmeze Laura.
  • Cel mai bine ar fi sa nu zicem nimic.
  • De acord, acum hai in sala, ca deja ora a inceput.

 

Auzind bufnitura de dupa cazatura lui Laura, profesoara veni in vestiar urmata de celelate fete in frunte cu Lili, ce era foarte agitata:

– Ce s-a intamplat aici? intreba profesoara

– Nimic, prea grav, zise Laura inca tinand mana stransa langa corp de la cazatura si cu genunchiul ranit.

– Ce faceti cu rucsacul meu? zise Lili furioasa si il smulse din mainile fetelor. De ce umblati in lucrurile altora in loc sa veniti la antrnament? mai adauga ea speriata ca a fost descoperita.

Profesoara le privea intrebatoare.

  • Noi tocmai veneam insa intarziasem pentru ca nu imi gaseam balerinii si cautandu-i impreuna, Laura s-a impiedicat de o geanta, din care au cazut chiar ceea ce cautam, zise Martina

Profesoara se intorse acum spre Lili, intrebatoare:

  • Poti sa ne spui de ce erau la tine in bagaj?
  • Eu, eu…stiti. Se balbai Lili rosie ca focul. Am vrut sa ii fac o gluma Martinei.
  • Nu pare o gluma buna, mai zise profesara.
  • Aveam de gand sa ii dau inapoi. Nu am nevoie de incaltarile ei vechi!

Toate fetele se uitau dezaprobator spre Lili. Fetele intelesesera ca vroia sa se razbune pentru  ca  infruntasera. Apoi, fiecare patisera ceva din partea ei.

Lili fugii din vestiar.

  • Nu o vom lasa sa ne strice ziua, haideti sa incepem..spune o fata
  • Ar trebui sa vedem daca Lili e bine, spuse Laura.
  • Vin si eu cu tine.

In timp ce celelalte fete mergeu spre sala de repetitii, Martina si Laura o gasira pe Lili plangand in toaleta.

  • Hei, ne pare rau ca s-a intamplat asa. Nu vroiam sa te dam de gol.

Lili nu raspundea nimic. Fetele ramasera o clipa in tacere si apoi, deodata Lili incepu sa explice:

  • Intodeauna am vrut sa par puternica, dar de fapt imi era frica sa nu raman singura asa ca preferam sa par tare, ca toti sa le fie teama sa nu ma refuze cu nimic, inclusiv cu prezenta mea. Nu mi-am dat seama ca astfel nimeni nu ma place cu adevarat, ca devenisem nesuferita. Acum chiar o sa ma ocoleasca toate si voi fi singura.
  • Hei, imi pare rau. zie Laura
  • Si mie, chiar nu am stiut, adauga Martina.
  • Va rog sa ma iertati si acum lasati-ma si mergeti la sala ca pierdeti repetitia.

Fetele o priveau si se indreptau spre usa nestiind ce sa mai zica, cand Laura se intoarse spre ea si ii spuse.

  • Nu te putem lasa aici, nu-i asa Martina? Si privi intrebator spre prietena ei.
  • Aaaa, pai da…raspunse Martina intrebatoare.
  • Uite, vino cu noi. Eu sunt inca noua aici si mi-ar prinde bine o noua colega. Vrei?
  • Desigur, zise Lili deodata cu fata zambitoare si fericita. Multumesc.
  • Cu placere. De acum esti cu noi.
  • Ce bine imi pare, zise din nou Lili si le urma …

img_20190606_085425

E bine sa dai cuiva o sansa, nu? Oricine se poate schimba. Laura era sigura ca Lili avea nevoie doar de o sansa ca sa devina o prietena buna.

 

 

 

 

 

 

 

Iepurica Lina

O mica Iepurica si prietena ei ponesc sa se joace cam departe de casa. Joaca lor ia o intorsatura neastptata din care abia reusesc sa scape. Ele vor fii de acum inainte mult mai atente si corecte cu toata lumea.

Iepurica Lina era o mica iepurica, obisnuita, aproape ca si celelelate. Ii place sa zburde, sa topaie, sa se joace si sa manace muuulte legume, mai ales morcovi.

img_20190407_120112

Era o zi insorita si calda de mai si Lina abia se trezea. Vazand pe geam ce zi frumoasa era se gandi ca ar avea multe lucruri de facut, asa ca se imbraca si cobori in graba treptele. Se duse direct in bucatarie une mama ii pregatise deja micul dejun:

  • Buna-dimineata, mami! spuse ea, voioasa.
  • Buna-dimineata, scumpa mea. ii raspunse mama
  • Ce avem la micul dejun, mami? intreba ea.
  • Salata, morcovi, varza si niste spanac. Manaca ce doresti.

img_20190407_120203-1

Nici nu incepu bine sa manace ca iata cineva ciocani la usa: Cioc, cioc, cioc

 

Mama se duse sa vada cine este:

  • Intra, te rog, auzi Lina si in casa dadu buzna prietena Linei, Ela. Cele doua semanau foarte mult avand aceeasi varsta si avand aceleasi jocuri favorite, printre care: saritul la trambulina. In secret, cel mai mult le placea sa se strecoare si cotrobaie in casele oamenilor si mai ales in cea a Lilianei.

img_20190407_120128

Ea, Liliana era fiica padurarului.  Avea casa chiar langa padure si parintii ii cumparau multe jucarii, rochite, papusi cu hainute si chiar o casa uriasa de papusi. Ela si Lina erau foarte agile si se furisau inauntru fara sa le vada nimeni. Le placea sa mai “imprumute “ ( nu foloseau cuvantul a fura) de la Liliana,  rochite de papusi mai ales. Le probau, le purtau si ziceau ca o sa le dea inapoi candva…stapanei, dar cam intarziau sa o faca.

Ela astepta ca mama Line sa plece din bucatarie apoi spuse repede, in soapta:

  • Am auzit ca Lili e plecata pana deseara. Putem merge sa ne distram…
  • Atunci , hai sa mergem! striga nerabdatoare Lina.

Fetele o salutara pe mama iepuroaica si iesira inainte ca ea sa mai spuna ceva.

 

Ajunsera in spatele casei, Lina si Ela intrara cu usurinta pe usita pentru pisica. Erau asa de entuziasmate ca aproape nu observra pisica care se holba la ele. Era Persi, o pisica grasa, persana care nu le placea deloc pe Lina si Ela.  Persi le privi cu indiferenta si neincredere si apoi fara sa ii pese ce urmau sa faca iepuricile pleca in camera de zi. Se puse langa calorifer si adormi imediat.

img_20190407_120220

Lina, o privi pe Ela si o intreba:

  • Mergem? A adormit pisica.

Ela  privi pe Lina si ii raspunse:

  • Mai si intrebi? Haide! De abia astept.

Cele doua dadura buzna pe scari, in sus.Cand ajunsera in fata usii camerei lui Liliana sarira pe clanta una dupa alta.

img_20190407_120234

Usa se deschise. In fata lor erau: papusi, rochite de papusi, un trenulet, o imensa casa de papusi, un pat imens cu topogan si multe pernute – un adevarat parc de distractii pentru marimea lor. Lina si ela incepura sa se joace, sa se bata cu perne, sa sara in pat, sa se dea cu trenuletul, sa daneze cu plusurile si multe altele….asa incat nici nu isi dadura seama ca timpul trecea.

img_20190407_120249

Afara aproape se intuneca. Era ora 7 si iepuricile aproape uitara ca fetita urma sa vina inapoi. Cele doua nu se puteau desparti de jocul de-a prezentarea de moda cu rochitele papusilor. Deodata Ela tresari:

  • Oh, se intuneca deja. Lili trebuie sa soseasca si in camera e un dezastru.
  • Trebuie sa facem repejor curat, zise Lina.

Nici nu-si termina bine propozitia ca se auzi usa de la intrare. Fara nici un cuvant, Lina si ela ingramadira sub pat: pausi, perne, jucarii de plus si apoi se ascunsera sub patura.

 

Imediat in camera dadu buzna Liliana. Ea se uita ciudat la camera ei dupa ce deschise lumina. Lasase totul ordonat cand plecase. Ea izbucni:

img_20190407_120304-1

  • Oh, Iacob! De ce ai facut iar dezordine in camera mea? Ti-am spus sa nu o mai faci.
  • Eu nu am facut nimic de data acesta, raspunse fratele ei mai mic, suparat.
  • Hei, copii nu va mai certati, interveni tata. Faci maine ordine si te ajut si eu.

Liliana bosumflata, tranti usa la camera si se puse in pat. Simtii ceva ciudat sub patura. Trase patura repede si gasi doi iepurasi ascunsi acolo.

  • Mami, tati, uitati ce am gasit sub patura mea. Uitati-va!

Parintilor nu le venea sa creada ce vedeau.

  • Ce ciudat. Oare cum au intrat in casa? intreba mama.
  • Mami, tati, putem sa ii pastram? O sa am grija de ei, spuse Liliana intr-un suflet.
  • Unde sa ii tinem fata mea? intreba tata. Mai bine le-ai da drumul in padure…
  • Tata are dreptate. Nu sunt obisnuiti cu noi. Cred ca au intrat pentru mancare, adauga mama.
  • Dar, vreau sa am iepurasi. Fata nu se lasa convinsa de parinti sa le dea drumul.
  • Dar tu o ai pe pisicuta Persi, ai deja un animal doar al tau, mai zise tata.

Liliana incepu sa planga asa ca parintii ca sa o potoleasca pentru moment, deoarece era tarziu ii permisera sa aiba grija de ele o vreme. Ii dusera intr-o  cusca veche, afara.

img_20190407_120326

Trecura cateva ore si Lina nu putea adormi. Ce putea sa mai faca acum ca era inchisa intr-o cusca? Oare ce credeau parintii lor? Nu mai ajunsera acasa niciodata asa de tarziu. Intre timp Ela adormise.

Parintii Linei si ceilati frati isi faceau mari griji, acasa la ea In timp ce se gandeau sa le caute pe afara, cand cineva ciocani la usa. Erau parintii Elei.

  • Buna-seara draga Doamna Petsen. Ela este la voi?
  • Nu, noi credeam ca sunt amandoua la dvs. acasa..zise mama Linei nedumerita.
  • Ce-ati zice sa ii rugam pe vecini sa vina cu noi si sa le cautam pe fete? propuse tatal Linei.

Cautarile incepura. Toti vecinii : veverite, bursuci, vulpite si arici mersera prin padure si le strigau. A fost Vulpita Vicky care veni sa ii anunte ca le-a gasit inchise intr-o cusca la marginea padurii,  in gradina padurarului. Doar ea se mai plimba adesea pe acolo si le dadea tarcoale la gaini…

Parintii si alti cativa o gonra intra-colo. Fetele zgaltiira usita dar nu reuira sa o deschida.

  • Vai, dragele mele. Ce bine ca v-am gasit, zise mama Linei. Oare cum sa deschidem usa?
  • Chemati-l pe domnul Castor. Doar el ne poate ajuta, fu de parere Vicky.

Domnul Castor fu chemat de urgenta de catre o bufnita, care venise grupul.  Acesta reusii sa deschida lacatul. Chiar la timp.  Aproape era lumina. Toti iepurasii gonira spre casa.

img_20190407_120343

  • Va promitem sa nu mai plecam, nicidata. Iepuricile isi cerura iertare
  • Da, si o sa trimitem si hainutele inapoi la Liliana prin cineva.

img_20190407_120353

Iepuricile invatara o multime de lucruri din acea patanie : ca nu este bine nici sa minti si nici sa iei ceea ce nu e al tau: nici macar sa imprumuti , fara sa ceri voie. De asemenea de acum stiau sa le spuna parintilor unde merg.  Altfel, poti patii muuulte lucruri neasteptate… si le vei suporta pe…blanita ta!