Reprezentativ

Despre mine

Iubesc lumea povestilor. Acolo pot sa visez si sa traiesc aventuri. Acolo pot sa ma intalnesc cu oricine, oricand si pot fi cine vreau eu si cum vreau eu. Aceasta lume este deschisa mereu si o gasesti pretutindeni.

Iubesc sa citesc. Imi place sa fac povesti. Ador sa desenez. Din aceste pasiuni s-a nascut acest blog unde  vreau sa fac cunoscut copiilor si parintilor povestile, personajele   si desenele mele. Vreau sa impartasesc cu voi cate ceva din lumea mea. Astept comentariile voastre, sa ne cunoastem si poate sa infaptuim un  TARAM AL FAURITORILOR DE POVESTI.

Nu stiu de unde si cand a inceput acesta pasiune a mea pentru povesti? Imi amintesc ca am inceput sa desenez povesti imaginate de mine de cand am putut tine un creion in mana. Pe de alta parte, mama mea mi-a citit mie si mai apoi si surorii mele de cand eram mici si poate dupa aceea am vrut sa-mi  creez proprile povesti. La toate acestea s-a adaugat atelierul de poveste la care am participat si unde binecunoscuta si indragita scriitoare Victoria Patrascu mi-a faurit aripi cu care sa zbor mai departe in lumea povestilor. Intamplarea a facut ca in urmatorii ani sa pot sa ma regasesc totmai mult in aceasta lume unde imi gaseam implinirea, linistea si puterea.

Multe povesti au ramas doar desenate. Atunci nu stiam sa scriu.  Altele mi le-am imaginat si i le-am dictat mamei care le-a scris pentru mine. In sfarsit sunt si unele pe care le povestesc eu insami . Le voi posta pe toate aici, pe toate cu mentionarea varstei la care au fost scrise.

De asemenea, voi veti putea vedea cateva din schitele si desenele mele, cu diferite personaje. Sper sa va placa si sa va inspire in crearea unor noi povesti.

Daca aveti comentarii va rog sa imi scrieti. Ma puteti de asemenea intalnii si pe canalul meu: Ana si cartile ei, www.youtube.com unde vorbesc celor ce iubesc cartile, despre romane cititte de mine, carti de activitati si altele.

Va multumesc pentru ca vizitati lumea mea, lumea povestilor, desenelor si cartilor.

 

apple book break child
Photo by Pixabay on Pexels.com

 

Silver

O poveste de Craciun

POVESTE

Era o data ca niciodata, o fata pe nume Silver.

Silver  aducea magia Craciunului in sate, orase si capitale ca sa le spuna oamenilor ca urmeaza sa vina Mos Craciun. Cand Mosul venea, copiii ieseau la colindat, pentru ca Mosul sa poata intra. Il lasau sa intre sa le puna cadouri. Copiii care nu primeau cadouri, de fapt nu mergeau la colindat. Mos Craciun intra doar in casele unde copiii erau cuminti si mergeau la colindat.

Silver  locuia cu Mos Craciun in casa. Era fiica lui.  Intr-o seara, Silver, fara sa stie Mos Craciun, s-a deghizat sub forma de copil, si s-a dus la o casa. Unde copiii desi mergeau la colindat si erau cuminti, nu primeau nici un cadou. Silver dorea sa afle de ce. Asa ca, s-a deghizat ca Rizay, micuta fetita din acea familie. Dar, era o fantoma. Mos Craciun nu stia de ea. Desigur, Silver putea ramane Silver dar tatal ei ii simtea prezenta si o demasca. Dar sub forma de Rizay nu o putea demasca. Mosul intrase pe fereastra deschisa din spre brad, se uita cat de frumos au pregatit casa ca sa vina Mosul, dar nimic. Mosul le mancase prajiturile, bause tot laptele si pleca. Silver era foare dezamagita de el. Statea acolo in picioare gandinduse ce poate sa le dea cadou acelor copii minunati. Nu ii trecea nimic prin minte. Dupa cateva minute il vazuse din nou pe tatal ei intrand pe aceeasi fereastra cu un sac mare rosu diferit de al lui si lasase acel sac plin cu jucarii la baza bradului foarte frumos impodobit. Silver, mirata, se demasca singura si se apropiase de tatal ei:

-Tata! 

-Silver? Ce cauti tu aici? 

-De  ce in tot acesti ani nu le-ai adus acestor copii niciun cadou, iar anul acesta le-ai adus cel mai frumos cadou de Craciun posibil?!

-Draga  mea, in ceilalti ani, acesti copii se certau intre ei. Anul aceasta fusesera foarte cuminti, impodobisera singuri toata casa si imi pregatisera mie, tot singuri, aceste delicioase prajiturele. Eu, daca uiti, le verific comportamentul si in functie de acesta le dau un cadou pe masura. Ei nu meritasera nimic in ceilalti ani, deoarece nu erau cuminti.

Asa ca, dragi copilasi, daca doriti sa primiti cadouri superbe de Craciun, iesiti la colindat si fiti foarte cuminti. SI NU UITATI: Mos Craciun care, chiar exista, va verfica comportamentul si in functie de acesta primiti un cadou pe masura. Fiti cuminti ca sa primiti numai lucruri bune!

SARBATORI FERICITE!

Ana Lucia Negreanu-Maior

 

Talente neasteptate

IMG_20200114_173715

Era o zi foarte frumoasa de  inceput de vara in Palatul Universitatii Zanelor. Aceasta zi era de altfel foarte importanta pentru  tinerele zane absolvente ale scolii de ursitoare pentru ca urma testul lor  final cel mare si anume, fiecare din ele trebuia sa devina nasele unor copii adevarati.

Marisela, o zana cu parul roscat si un pic cam emotiva era foarte agitata desi nu vroia sa o arate. De cand era mica isi dorea sa devina zana-nasa petru copii ca sa ii poata umple de talente speciale pentru toata viata lor. Era visul ei cel mai mare.

Cu cateva zile inainte, Zana invatatoare Stracitella le sfatuise pe tinerele zane sa mearga acasa sa se pregateasca serios pentru examen deoarece ca nu avea sa fie chiar asa de usor pe cat parea. Ea le dadu o lista fiecareia, cu copiii care urmau sa fie vizitati in secret de ele pentru a le cunoaste numele, familia si ce pasiuni trebuiau sa le urseasca. Atunci cand le daduse foaia , Stracitella le explica:

–         Cei trei copii care vor fi scrisi pe foaia fiecareia dintre voi vor fi cei care voi va trebui sa ii ursiti. Va veti duce pe rand in camera in care sunt tinuti bebelusii inainte de a fi trimisi familiilor lor.Voi sa va veti uita pe numele scrise pe patut cu mare atentie. Nu uitati de regula foarte importanta: nu veti putea depasi timpul in care trebuie sa va faceti datoria. Asa ca fiti atente si invatati-va bine lectia inainte: adica numele copiilor, cine sunt parintii sai poate fratii lor.

Toate zanele o ascultare cu atentie din respect desi nu era nimic nou in ceea ce spunea. Auzisera de atatea ori aceeasi poveste de cand intrasera la universitate.

Revenind la ziua examenului, Marisela care era a cincea la rand statea in fata camere speciale, de unde copiii porneau inspre lumea oamenilor. Nu vru sa isi arate emotia fata de zanele care o condusera pana acolo. Incerca sa se arate cat de calma se putea. Pana sa ii vina randul isi tinti privirea spre o fereastra tinandu-si mainile una peste cealalta, o pozitie ce invatase ea ca ar fi eleganta si nu ii putea da de gol nerabdarea. Din cand in cand se uita intrebatoare spre usa de unde ieseau celelalte zane care ispraveau proba. Unele zane ieseau vesele, altele mai triste.

Cand ii veni randul patrunse cu grija, asa cum fusese invatase in camera bebelusilor si se cauta prin buzunare. Ea invatase foarte bine numele si darurile ce trebuia sa le faca copiilor dar vroia sa mai verifice inca o data ca sa fie sigura. bagandu-si mainile in buzunare vazu ca nu gasea foaia primita de la invatatoarea ei. Isi dadu seama dintr-o data ca din graba uitase biletelul si probail ramasese pe noptiera din camera ei. Deodata nelinistea si emotia pusera stapanire pe ea. Simtii deodata ca nu mai era sigura de nimic si parca totul se prabusi in jurul ei. Nu mai stia daca isi aminteste bine, totul. Daca facea vreo greseala? Daca urma sa pice acest test? Ce vor zice toti ceilalti?

Dupa o clipa de panica trase adanc aer in piept ca sa se linisteasca. Se gandi ca de multe ori gandurile negre se adeveresc prea putin asa ca se indrepta spre primul copil care il avea pe lista, adica Alex. “Oare a cui copil era acesta? Ah, sigur ca era a celor doi matematicieni. Atunci cred ca si el trebuia sa aiba aceleasi talent”. Zana dadu pe nivelul 4, bagheta usitoare si o indrepta asupra baietelului.”Parintii vor fii incantati de fiul lor cand acesta va veni de la scoala cu note foarte bune la matematica”. Zana zambi foarte multumita. Emotiile aproape ii pierisera. Zambetul ii revenise.

Apoi, zana se indrepta spre Liza. Acesta statu un pic pe ganduri si se gandi iute:”Ea trebuie sa fie fiica celor doi sportivi. O sa o fac o atleta uimitoare.” Plina de incredere apasa nivelul aproape maxim, adica 4 de pe bagheta ei ursindu-i inzestrari de sport excelente. In timpul ramas isi indrepta atentia spre Carmina, urmatoare de pe lista. Se gandi ca avusese pe biletel doi artisti: mama artista si tatal cantaret de opera. Deodata ii veni ceva in minte. Oare nu era ea fiica celor doi sportivi? Daca gresise la cea dinainte? Ca sa fie sigura se gandi sa ii dea acesteia din urma dragostea de cai si calarie, asa impaca oarecum situatia. Isi mai aminti ca acesta ultima fetita avea o surioara mai mare care abia astepta sa aiba o sora, partenera de joaca, asa ca zanuta indrepta iar bagheta supra ei si ii darui mult, mult chef de joaca.Vru sa apese pe punctul 3 la inzestrare dar chiar cand alegea acet lucru se dechise brusc usa si fu anuntata ca timpul ei expirase. De emotie, Marisela ii aluneca degetul pe viteza 5 si dorinta ei porni rapid spre micuta bebe.Urma sa fie inzestrata cu foarte, foarte multa dorinta de a se juca…

Dupa 6 ani care in lumea zanelor dura 6 zile, zanele ursitoare, incepatoare urmau sa primeasca rezultatul examenului lor. Toate mersera l auniversitatea zanelor si intrara intr-o sala. de acolo urmau sa fie chemate pe rand. Toate asteptau cu infrigurare ca zana invatatoare sa porneasca globul magic prin care urmareau bebelusii ursiti si familiile lor. Cand veni randul Mariselei, acesta se puse timida si emotionata alaturi de Stracitella si directoarea Citronella. Urma sa vada impreuna cu ele rezultatul examenului ei. Marisela era convinsa ca totul va fi bine. Isi lua locul intre cele doua si incepu sa priveasca ce le arata globul magic.

Alex, era un pasionat de matematica si cel mai bun din scoala la varsta lui la acea materie. Familia lui nu prea il intelegea, pentru ca tatal lui era un fotbalist celebru si mama o fosta gimnasta, acum antrenoare. Chiar si fratele lui mai mare juca foarte bine tenis. Copilul nu isi gasea locul in familie pentru ca toti in afara de el mergeau la antrenamente, concursuri si iubeau iesirile afara. El mereu dorea liniste ca sa poata lucra la ceea ce il pasiona si anume: culegerile de matmatica. La plimabari el prefera sa stea undeva si sa citeasca din cartile lui.

Urmatorul copil era o fetita. Liza, adora sportul. Isi ruga adesea mama: “Hai sa mergem cu bicicleta! Vrei sa ne jucam cu mingea? Si tatal: Hai sa ne intrecem la alergari!”Parintii erau disperati. Acestia erau doi artisti si nu se pricepau deloc la sport. Ei preferau sa picteze pentru expozitii sau sa cante, repetand pentru spectacolele lor si nu le placeau deloc sa faca miscare.Liza se simtea in culmea plictiselii cand parintii o duceau la cate spectacol sau o expozitie de arta.

Veni si randul ultimului copil. Carmina era pasionata de desen. In fiecare dimineata desena, in special cai si unicorni. De asemenea ii ruga mereu pe parini sa o duca a concursuri cu cai, caci era pasionata de calarie. Parintii care erau niste mari savanti matematicieni erau ocupati mereucu orele ce le predau si nu aveau tip de aceste iesiri. Ei erau aproape tot timpul plecati fie pe la congrese si concursuri scolare, fie la catedra unde predau ei. Carmina era foarte nefericita. Pe deasupra era trista ca sora ei nu se juca niciodata suficient cu ea. Sora ei avea 11 ani si cu greu se lasa induplecata la vreun joc de-al ei…iar ea ar fi vrut mereu mai multa joaca.

Zanale examinara cum se comportau copii. Erau putin nedumerite si hotarara sa  mai astepte un minut ca sa ii vada si la scoala, pentru ca asa cum v-am spus deja, timpul trecea acolo mult mai repede.

Liza, Alex si Carmina erau in aceeasi clasa si azi era chiar prima lor zi acolo. Acestia, au avut in prima lor ora, desen. Trebuia sa deseneze ceva ce le placea la alegere cu pensulele sau creioanele colorate. Lui Carmina ii paru foarte mult acesta tema. Ii placeau atat de multe: unicornii si catelusii, sa deseneze si sa priveasca caii. Isi dadu seama ca aceasta ora va fi favorita ei. In schimb, Liza care trebuia sa fie buna la desen, avand in vedere parintii ei, era complet neindemantica. Abia reusi sa faca cateva linii colorate ca se si suna si incepu ora de matematica. Aici, Carmina care trebuia sa fie stralucita la matematica statea plictisita si nu parea deloc interesata dar in schimb, Alex era stralucitor si se vedea clar ca avea o placere deosebita sa lucreze. La sfarsit, copiii aveau doua ore de sport. Liza s-a descurcat excelent avand performante maxime la toate intrecerile in schimb Alex, abia mai gafaia si era complet dezinteresat. Zanele se uitara chioras la Marisela cand isi dadura seama ca copiii fusesera inzestrati cu daruri total diferite de asteptarile lor.

In timp ce zanele erau furioase si se sfadeau, in lumea copiilor incepea deja o alta zi.

Copiii se intalnira la scoala iar Liza si Carmina chiar se jucau impreuna in pauza. Atunci veni sfios langa ele si Alex.

-Te-ai descurcat foarte bine la sport, ieri, Liza, spuse el un pic trist pentru ca si-ar fi dorit si el sa aiba acelasi talent.

– Iar tu ai fost foarte bun, ieri la matematica…iar tu, Carmina ai desenat foarte bine ieri. Esti cu adevarat priceputa.

Acetia se asezara tacuti pe o banca. In timp ce isi mancau din pachetel, Carmina incepu sa vorbeasca si ea:

–         Liza, sa fiu sincera mi-as dori mult sa fiu in locul tau. Parinti tai te duc la expozitii si te pot invata atatea lucruri minunate despre arta, iar eu…nu am la cine sa apelez, acasa.

–         Cum poti sa iti doresti asa ceva? Eu vreau sa fiu in locul lui Alex, parintii lui il duc la antrenamente si competitii. Sunt asa de cool. Ai mei niciodata nu ar merge la vreun meci.Acesta se uita la el, ca si cum dorea un raspuns iar baiatul se simti dator sa ii spuna si el ceva:

–         Uite, acum ca suntem totii sinceri mi-ar placea sa fiu in locul lui Carmina.

Ea are niste parinti care o pot ajuta sa lucreze multe chestii interesante la matematica. Sunt tare priceputi in asa ceva.

–         Stiti, spuse deodata Liza. Ce ar fi daca am putea sa facem schimb de locuri, macar pentru o zi! Parintii mei sunt plecati la o intalnire foarte importanta.

–         Si ai mei la fel, spuse Carmina…dar ce folos ca si-ar da seama atata timp cat aratam la fel.

Alex spuse:

–         Nu categoric, nu. Asta nu va merge oricat de mult ne-am dori. Fratele meu e acasa si cred ca si sora ta, Carmina. Ei sigur isi vor da seama.

Carmina si Liza facura o mutra trista, dar chiar atunci suna. Ceea ce nu stiau ei, era ca micuta zana Marisela ii mai urmari prin globul magic in timp ce celelalte zane se sfadeau mai incolo de ea, incercand sa ii decida soarta. Ea avu o idee care putea fi salvarea tuturor.

–         Doamnelor zane, am o ideea care ar puea sa repare situatia si sa le redea zambetul acelor copii.

–         Nu stiu daca sa iti mai dam o sansa, zise directoarea cu suspiciune, insa zi-ne totusi ideea ta.

–         Aveti incredere in mine….maine copiii vor avea o zi de neuitat.

Liza se trezi uimita. Nu recunostea locul in care era. Peste tot erau afise cu echipe de fotbal dar pe masa insirate multe caiete de matematica si culegeri. Dupa ce cerceta o clipa locul observa un tablou pe un perete. In el arata un baietel mai mare cu doi parinti imbracati sportiv. Oh, acel baietel era desigur Alex. Fata merse repede la oglida si vazu ca arata acum exact ca baiatul din fotografie. Nu se poate! Ii veni sa urle! Oare cum era posibil? Cred ca visez si incepu sa se ciupeasca….nu stia cum se putuse sa se intample asa ceva dar era cu siguranta, acum Alex…asa cum isi dorise ieri cand vorbise cu ei.

Inainte sa se mai poata gandi la ceva, ceasul de pe noptiera zornai si isi dadu seama ca in curand trebuia sa se pregateasca sa coboare. Ea se gandi sa se bucure de acesta situatie si apoi o sa vada ce va mai fi. Cu siguranta faptul ca va fi o zi in preajma jucatorului ei favorit de fotbal, care era tatal lui Alex, adica ai ei va fi o mare placere si bucurie care nu avea de gand sa o rateze. Asa ca se gandi sa se poarte cat de bine putea si sa traiasca din plin acea zi. Afla la micul dejun ca aveau sa mearga la concursul de gimnastica la care mama lui era in juriu. Era super!

Intre timp, Carmina pati acelasi lucru. Ea, era in locul Lizei. Se trezi am confuza si se sperie un pic dar apoi vazu toate picturile frumoase atarnate pe pereti si le admira in tacere si apoi descoperi si un colt cu poze deosebite ale Lizei. Erau foarte frumos aranjate dar in schimb in dulap erau numai lucruri de sport, mingi, asidasi…era clar. Dupa chiar cateva minute, mama Lizei veni sa o trezeasca. Carmina se baga in pat prefacandu-se ca doarme si gandindu-se cum sa reactioneze. In final, nimeni nu banui nimic pentru ca toti erau foarte ocupati cu aranjarea ultimelor detalii ale unei expoziti care ei o organizasera si la care urmau sa participe tot restul zilei.

Alex se trezi in patul lui Camina. Biroul era foarte ordonat si frumoas aranjat. Pe ici pe colo erau niste poze inramate sau postere cu cai.Acesta nu avu timp sa se dezmeticeasca pentru ca sora mai mare , Ana navali pe usa si ii striga:

–         Scularea, somnorila.Nu e timp de pierdut.Azi e concursul de matematica si sper sa nu o dai in bara ca si anul tecut si sa ii dezamagesti pe parinti. Hai, sigur o sa fie mai bine.

–         Concursul de matematica! Vai, super, ce bine!

Ana o privi cam surprinsa si Alex, dandu-si seama ca exagerase, adauga.

–         Bine, concursul…vezi ca nu am uitat. O sa ma duc.

–         OK, mai zise Ana tot fixand-o cu privirea pe sora ei mai mica , un pic surprinsa de purtarea ei. Sa cobori la micul dejun….si vrand sa o tacineze, adauga.

–         Sa stii ca zi nu ma joc cu tine!

–         Nu-i nimic.

–         Asta e chiar ciudat…In fine, vin-o la masa.

Fiecare din copii avura parte de o zi minunata, exact asa cum isi dorira:

Liza asa-zisul Alex, dupa concursul de gimnastica, umarira un meci de fotbal dupa o plimbare cu bicicleta. Carmina (Liza) fusese la acea expozitie de arta unde putuse sa participe la cateva ateliere de pictura unde testa cateva tehnici iar Alex (Carmina) fusese la concursul de matematica si putuse sa lucreze cu parintii cateva probleme ce il pasionau.Totul parea minunat insa ceva lipsea fiecaruia dintre ei, chiar daca nu puteau sa isi mpartasesca impresiile. Seara cand Alex se culca ii lipsi foarte mult povestea de seara care i-o citea mama lui. Liza care era obisnuita sa auda pe mama cantand in fiecare seara, repetand la chitara in acea seara adormi cu gandul la ea. Nici Carmina nu era intr-totul fericita:ii lipsea jocurile cu sora sa. Copiii adormira cu o tristete in inima si sperau ca acesta intamplare sa se poata cumva opri. Oare se va sfarsi a doau zi sau trebuiau sa ramana asa pentru totdeauna? Nu stiau.

A doua zi dimineata, Carmina se trezi in patul ei. Nu mai era sigura de ceea ce traise cu o zi inainte. Oare fusese adevarat sau doar visase? Acesta merse jos in bucatarie la mama sa care pregatea micul dejun :

– Buna-dimineata, draga mea.

– O, mama!

Carmina merse si o imbratisa indelung asa dupa cum simtise ca ii lipsise mama sa.Cat timp ea se aseza la masa cineva suna la usa casei lor.Cand mama deschise usa primi o scrisoare importanta de la Postas. Scrisoarea venea de la scoala si continea o invitatie la o zi a Talentelor care urma sa fie peste cateva zile.

–         Draga mea, se organizeaza o zi interesanta la scoala ta.

–         Ce anume mama?

–         O zi a talentelor! Interesant, nu-i asa? Tu cu ce ai vrea sa participi?

–         Cu desen, desigur, mama!sari ea pe nerasuflate.

Mama o privi un pic ciudat gandindu-se ca poate va alege metamatica din moment ce cu o zi inainte castigase acel concurs de matematica. Totusi nu ii spuse nimic.

In acea zi, cei trei prieteni avura foarte multe lucruri de discutat. Liza incepu:

–         Nu stiu cum s-a intamplat dar a fost foarte frumos sa fiu in locul tau, Alex!

–         Iar mie mi-a placut foarte mult sa fiu in locul tau, Liza. spunea Carmina. Ai niste parinti uimitori!

–         Carmina, ba tu ai niste parinti super.Ei m-au dus la un concurs de matematica si am petrecut cu ei timp special.mai zise la randul lui, Alex. Am tot incercat sa-mi explic asta si nu stiu cum a fost posibil, zise baiatul care era convins ca fiecare lucru trebuia sa aiba o explicatie. Voi ce credeti?

–         Ce conteaza? A fost minunat dar imi era dor de parintii mei si i-am vrut inapoi.

–         Chiar si eu cred la fel, adauga Liza.

–         Sper ca si ei, parintii nostri sa simta acelasi lucru pentru noi si sa nu mai incercesa ne schimbe.

Clpotelul suna prelung si toti copiii pornira in graba spre clase. Cei trei prieteni mergeu si ei impreuna, tacuti.

Trecusera cateva zile de la nemapoimenita intamplare cu schimbul de vieti.

Astazi era o zi speciala pentru cei trei prieteni si pentru toti copiii din scoala, era ziua Talentelor. Toti participantii: parinti si copii mergeau in sala festiva unde directoarea urma sa dea startul acelei zile cu o mica cuvantare. Alaturi de ea intra pe scena o fata cu parul roscat si cu haine vesele. Doamna directoare le spuse celor din sala unde urmau sa se tina activitatile : de sport, arta si desen, concursuri de matematica, geografie si asa mai departe.

Parintii lui Carmina, alaturi de sora sa mai mare intrara in galeria unde era expozitia de desene.Acestia admirau un desen foarte interesant cu un unicorn albastru care pare ca atrage priirile tuturor. La un moment dat veni directoarea si fata roscata care impartea premiile.

–         Vom premia toti participantii la aceasta frumoasa expozitie. Toti participantii vor primi o diploma iar cei care au fost alesi primii trei, vor vea cateva surprize dragute.

Marisela, se prezenta cu un nume fals si apoi incepu sa prezinte castigatorii. Dupa ce spuse fusese pe locurile 2 si 3 in sala se lasa o liniste apasatoare.

–         Pe locul 1 este Carmina Ionescu!

Carmina isi imbratisa mama, tatal si sora sa mai mare hiund de fericire. Acestia incepura s o laude foarte mandrii de fiica lor. Toti parinti ii priveu cu admirati si ii felicitau pentru fiica lor.

–         Te rog, vino sa-ti iei premiul, mai adauga Marisela cu un zambet multumit pe fata.

Fata pasi sfioasa dar si mandra alaturi de fata roscata si de directoare care o aplaudau. Ea primi o ferma in miniatura, exact ce isi dorea ea.

Parintii lui Alex se asezara. Erau in laboratorul de stiinte, alaturi de alti parinti si copiii care mersesera la concursul de matematica tinut cu acesta ocazie. Marisela si directoarea venira in sala destul de repede. Directoarea tinu si aici un mic discurs laudandu-i pe copii pentru munca ce o depuseera si

Rezultatele deosebite care le obtinusera. Apoi o lasa pe Marisela sa ii anunte pe cei mai buni si sa ii premieze pentru meritele lor. Toti participantii primisera o diploma, ca si cei de la desen. In tacerea lasata dupa anuntarea locurilor 2 si 3 Alex avea emotii foarte mari gandindu-se ca poate a facut vreo greseala si nu s-a inscris intre primii trei.

–         Castigatorul este Alex Nichita. Felicitari tie, parintilor care te-au sustinut si doamnei tale profesoare. Hai sa iti primesti premiul! Aplauze va rog pentru cel mai bun matematician al scolii.

Toti aplaudau si se uitau cu admiratie spre el si parintii lui care aveau lacrimi in ochi. Alex merse sa isi primeasca diploma si premiul. Fu foarte fericit sa primeasca un Lego de construit un robot si o noua culegere de matematica.

Liza era nerabdatoare si emotionata. Jocurile se terminasera si toti asteptau directoarea si asistenta ei pentru a-i premia pe copii. Parintii Lizei care nu isi gasisera locul la inceput acum stateau in tribune multumiti si fericiti pentru rezultatele fiicei lor. Ea primii dupa cum se asteptase deja premiul intai si un skateboard nou, exact ceea ce ii facea ei placere si probabil ca nu l-ar fi primit de altundeva. Parintii Lizei erau foarte mandri de ea, fiind felicitati la randul lor de ceilalti si isi dadura seama ca in fond nu conta ceea ce visasera sau planuira ei pentru fata lor ci fericirea si implinirea ei in ceea ce facea . Ei ajunsera la acesta concluzie exact ca si parintii lui Alex si a lui Carmina si de fapt acesta fu si scopul pe care il avuse Marisela prin acea zi speciala pe care o propuse directoarei din postul ei de asistenta care il dobandise de cateva luni.

Peste o luna

Zana se intoarse inapoi in lumea ei si urma sa fie primita din nou de Stracitella pentru a hotari daca reusise sa indrepte greseala pe care o facuse cu talentele celor trei copii si daca astfel va primi titlul de zana ursitoare.Ele priveau peste o ora in globul lor magic. Prima la care se uitara era Carmina.

Ea se juca fericita alaturi de sora ei mai mare cu ferma ei.Ele vazura ca totul era bine acum.Se uitara apoi la casa Lizei. Ea facea plimbarea de dimineata cu noul ei skateboard insotita de mama ei. Pareau sa se distreze de minune. Zanele se uitara in final la Alex.Acesta il ajuta pe fratele lui mai mare la matematica si cel din urma nu il mai disconsidera. Toti erau foarte multumiti.

Directoarea Citronela o privi multumita pe Stracittela si se convinsera ca micuta zana isteata repara totul de minune:

-In ciuda faptului ca era sa le distrugi destinele acestor copii ai reusit sa repari totul foarte bine si frumos. Vei primi titlul pentru care ai dat examen. Il meriti cu totul.

Marisel sari in sus de bucurie si le imbratisa pe celelelate doua. Era foarte fericita. Cateodata emotiile pot fii bune!

Fiecare copil era fericit cu talentul pe care il avea si parintii au inteles ca bucuria copilului lor era mai importanta decat visurile si dorintele lor.

Aventura de Craciun

Ce incurcaturi pot face trei pisici, un ponei si o catelusa nazdravana? Aproape vor ruina Craciunul stapanelor lor, doua surori dragute. Cine va rezolva cazul si ii va impaca? Raspunsul doar in povestea : Aventura de Craciun

Era o dimineata frumoasa de iarna in decembrie. Catelusa Mini dormea linistita in cosul ei din bucatarie. Chiotele de bucurie ale stapanelor ei, fetitele Ana si Carmen o trezira. Ciuli urechile curioasa insa nu intelegea ce strigau ele. Nu dupa multa vreme auzi pasi lor coborand grabiti scarile catre parter. Ele intrara in bucatarie trezindu-le de tot atat pe catelusa cat si pe cele trei pisicute prietene ce stateau acolo.

  • Mini, trezeste-te ! A nins!!!Ana vorbea tare, emotionata si Carmen le striga pisicutelor acelasi lucru. Animalele le intelegeau vorbele, ca intotdeauna.
  • Gerogia, Chiara, Mili haideti. A nins afara!

Pisicutele luate pe nepregatite sarira din cuibusorul lor si luate pe nepregatite isi zbalira blanitele, incordandu-si spatele.

  • Ce?! Cum???Cine si unde a “lins”? intreba somnoroasa Mili.
  • Nins nu lins, Mili. Ninsoarea este o chestie alba cu care te poti juca. Poti sa te dai cu sania, sa faci oameni de zapada, ii raspunde Ana care avea ca si sora ei, darul de a intelege graiul animalelor.
  • Oh, urasc ninsoarea, bombani Mini. Imi uda labutele si e asa de rece…Din cauza ei nu ma pot sa fugaresc gainile sau sa veveritele. Nu pot sta mult afara ca inghet de frig. Apoi mai trebuie sa suport si hainuta aceea ridcola.

Pisicutele nu o bagara de seama. Erau curioase si entuziasmate sa vada ce este ninsoarea pentru ca nu mai vazusera asa ceva vreodata. Privind de pe geam le placu. Chiara chiar exlama:

  • O, e frumoasa este!

Fetele cerura permisiunea sa iasa afara, de la pariniti. Acestia incuviintara doar dupa ce luau masa, atat ele cat si animalele. Fetele se miscara repede. In timp scurt erau la garaj, scotand saniuta de acolo. Ana tragea saniuta dupa ea cand deodata lui Carmen ii veni o idee:

  • Hei, de ce sa nu il luam pe Jimmy sa ne traga saniuta?

Asa se numea poneiul celor doua fetite. Sigur si pe acesta l-ar bucura sa iasa pe ninsoare afara, se gandira ele. Fetele pusera repede planul lor in aplicare si il inhamara pe calut la sanie.Tocmai cand ajunsesera la poarta se auzi glasul mamei:

-Stop, opriti-va! Nu doar voi aveti nevoie de ceva cald pe voi dar si pisicutele si Mini. Toti trebuiesc feriti de frig.

Fiecare primi, ceva calduros si apoi in sfarsit putura sa plece. Odata ce iesira pe izlaz, se hoatrara sa urce pe cel mai inalt deal ca sa alunece cat mai mult.Mini, care nu fusese de la inceput prea incantata cand ajunse sus, prefera sa stea sus, alaturi de Jimmy.Asa ca fetele isi dadura drumul vesele, pe deal in jos.Mini le auzi pe Ana si Carmen chiuind din toti rarunchii si pisicile mieunand ca niste tigrii. Cand vazu ca este asa de amuzant, Mini se lasa convinsa sa le insoteasca tura urmatoare insa, ea repede regreta amarnic.Catelusa isi pierdu pe drum fularul si caciulita si aluneca de pe sanie. Numai Carmen reusii sa o recupereze din pulberea de zapada de dupa ele. Dupa o bataie cu bulgari, fetele obosite deja dusera sania aproape de casa. In asteptarea mesei de pranz fetele se apucara sa faca un om de zapada. Pisicutele se fugareau in zapada si Mini urmarea la gard trecatorii, pe unii din ei dorind foarte mult sa ii latre daca nu ii putea adulmeca. Asa isi facea ea daoria. Jimmy privea curios catre omul de zapada. I se parea foarte ciudat…”Un alt stapan?” se intreba el.

img_20191217_155525

Omul de zapada iesi foarte frumos. Era mare, aproape cat Carmen. Ana aduse din casa o sepcuta pentru cap si un morcov pentru nas. Intrucat nu gasira carbuni pentru nasturi si ii pusera niste pietricele. Erau foarte incantate de el.

  • Ana, Carmen! Se auzii glasil mamei. Haideti la masa. Este gata.
  • Un moment mama, trebuie mai intai sa il duc pe Jimmy in grajd, zise Carmen.
  • Bine, dar apoi sa veniti repede pentru ca altfel se va racii.
  • Am auzit. Venim repede!

Ana se ocupa de pisicute si de Mini, ducandu-le in casa ca sa nu raceasca. Deja afara se lasa gerul. In casa era foarte cald si placut. Animalutele, vrura sa se retraga in bucatarie ca si seara trecuta cand stapanele lor statusera mult in sufragerie si nu le acordara atentie. In acea dupa amiaza, Ana si Carmen le condusera pe animalute in fata sufrageriei si le spusera:

  • Poate ca seara trecuta nu am stat cu voi dar acum o sa va aratam si motivul.
  • O sa placa! Zise Carmen cu o privire vesela.

Ana, deschise usa. Mini si pisicutele amutisera. In camera sclipea un minunat brad de Craciun. Cum cele trei pisicutele nu mai vazura in viata lor asa ceva se gandira ca este probabil un cadou pentru ele, ca sa se poata catara si juca. Asa ca Georgia, zise:

  • Multumim, acesta e un cadou neasteptat si nemaipomenit.

Fetele nu apucara sa le raspunda pentru ca tatal ei tocmai le chema sa mearga imediat afara si sa asculte niste colindatori. Parintii lor erau deja acolo.

Cand deschisera usa, Mini se strecura aproape ca o sageata afara. Fetele nici macar nu o vazura.

Intre timp, in sufragerie, pisicutele cu ochii stralucitori, rotunzi si mari erau gata sa inceapa sa incerce noul lor pom de catarat.

 

Ajunsa afara, Mini planuia sa se joace cu acel nou Om e Zapada care nu vroia sa ii vorbeasca. Dorea sa il miroasa, sa il cerceteze si poate sa se joace in liniste cu el. Se gandea ca va fii mereu in familie. Pe cand vroia sa isi puna labutele pe el si sa ii traga fularul auzii o voce din spatele ei:

– Mini, asteapta-ma vreau si eu sa vin. Era Jimmy care reusise sa deschida portita, inchisa nu prea bine de Carmen. Se pare ca si Jimmy vroia sa se joace cu acel om de zapanda.

 

Mini il astepta pe Jimmy, bucuoasa ca vor fi mai multi. Dupa ce il mirosira si il indemnara degeaba sa sara si sa mearga Mini si Jimmy s-au gandit sa il dea de-a rostogolul si sa se tavaleasca prin zapada impreuna. Poneiul i-a dat o copita, in joaca pentru a-l fac sa se zbenguie cu ei. A ramas tare nedumerit vazand ca capul s-a  rostogolita si sfaramat imediat ce a cazut jos si omul de zapada nu raspundea nimic, in continuare. Mini a latrat speriata vazand ca au stricat omuletul de zapada si gandindu-se ca nici ei nu i-ar fi placut s ii zmulga cineva capul. Jimmy incepu sa incerce sa il repare:

  • Vino sa ma ajuti, Mini sau vrei sa il lasam asa?

Mini nu reusi sa ii raspunda caci deoadata se auzi un tipat ascutit din casa, urmat de cateva mieunaturi nervoase.Apoi, geamul de la sufragerie se deschise si brusc aterizara afara cele trei pisicute speriate si nervoase.

  • Ce s-a intamplat? Intreba Jimmy punandu-se in fata omului de zapada pentru a nu i se vedea capul stricat

Chiara ii raspunse, inca foarte speriata:

  • Ne-am catarat in copacelul care ni l-a aratat Ana si Carmen in sufragerie. Acesta a cazut repede jos si o multime de lucruri din el s-au stricat. Se pare ca nu era pregatit bine pentru joaca noastra. Nu am stiut ca nu e pentru noi.

img_20191212_102514

Mini si Calutul le priveau ganditori si nu apucara sa le raspunda intrucat usa de la intrare e deschise si fetele vrura sa o cheme pe Mini in casa pentru a o hrani. Atunci se auzi un alt tipat. Fetele observara ca omul lor de zapada era distrus.

Animalele le privira o secunda neintelegand inca pe de-a intregul pricina supararii dar stiindu-se vinovate o zbughira la fuga, in frunte cu Mini, pe portita ce dadea inspre gradina.

De departe auzira glasul nervos al fetelor:

-Uite, ce au facut cu omul nostru frumos! tipa Carmen

-Daca l-ai fi inchis bine in grajd nu s-ar fi intamplat aasta! ii raspunse Ana, nervoasa.

– Vezi ca acum s-au speriat si fug acum de noi.

Animalele stateau pitite dupa gardul gradinii si le priveau cu vinovatie.

  • Opriti-va ! Veniti inapoi, le striga Carmen
  • Lasa-i sa plece. Poate asa se vor gandi la ceeea ce au gresit. Vor veni inapoi ei, la cina ca o sa le fie foame. Zise Ana tinand-o pe Carmen de umar.

 

– Ce ne vom face acum? O intreba Mili pe Mini, cu ochii ei mari, rotunzi.

– Cel putin nu ne putem intoarce chiar acum, ii raspunse Mini. Mai intai ar trebui sa le raparam omul de zapada si sa le gasim cateva globuri noi si abia atunci ne vom putea intoarce.

– Unde oare le vom putea gasi? Se intreba Jimmy cu voce tare

– Cum o  sa reparam omul? intreba si o pisicuta

 

Mini o porni inainte.

  • Incotro, mergi? O intreba calutul.

Mimi se gandi putin inainte ca ea sa raspunda. Georgia tresari.

  • O sa incercam sa le luam de la acelasi magazin de unde le-au cumparat si ele. Cumva o sa reusim noi.
  • Stiu eu drumul si Georgia se oferi sa le conduca in dorinta de a ajuta insa ceilalti nu stiau ca ea habar nu avea de drum si le ducea in directia opusa, adica inspre padure.

 

– Gerogia, cat mai avem? O intreba Mili obosita si cu labutele inghetate.

Mergem deja de apropade doua ore si nu se vede nici oras dar parca padurea este tot mai aproape.

  • Hai, mai aveti rabdare. Cred ca e chiar aici langa padure.

Deoadata un fulg de zapada il atinse pe Jimmy pe botic.Urmara altii si apoi din ce in ce mai multi. Ningea foarte tare. Georgia, Mili si Chiara priveau cu curiozitate la ninsoare. Mai vazusera zapada insa nu si cum venea ea, din cer.

  • E asa frumos, zise Mili.
  • Este ingrozitor. Este o catastrofa, zise Mini.Cum o sa mai gasim acum inapoi drumul spre casa? Drumurile care fusesera dezapezite, incepeau sa fie acoperite iar de omat.

Pisicutele incepura sa se agite insa Jimmy spuse increzator pe sine:

  • Nu avem ce sa facem pana nu se linisteste ninsoarea. Trebuie sa gasim cat se poate de repede un adapost.

Incepura sa caute un adapost dar era din ce in ce mai greu sa priveasca din cauza zapezii dese. Pisicutele se zgribulira pe spatele lui Jimmy.

img_20191212_102551

Deodata Mini ciuli urechile. I se parea ca aude din departare niste zurgalai ce se apropiau.

  • Auziti si voi? intreba Mini uimita.
  • Da, da.Jimmy si pisicutele stateau cu urechile ciulite si auzira si ele acelasi zgomot: o sanie cu zurgalai. Zgomotul se apropia tot mai mult si mai repede. In curand vazura o lumina, niste reni cu blanuri pe ei si in spate o sanie imensa cu multi clopotei. Din sanie cobori cineva cu o mantie rosie care se apropie tot mai mult de ei. Se pare ca ii vazuse.

Mini vru sa fuga la inceput dar ceva ii ziceasa stea pe loc intrucat nu parea a a fi un raufacator. Domnul in varsta se apropie de grup si le spuse sigur pe el si zambind:

  • Hei, voi de colo,daca nu vreti sa inghtati de frig:veniti cu mine!
  • Este Mos Craciun! spuse Mini amintindu-si deodata de acest personaj pe care il mai vazuse in casa fetelor, anii trecuti. Din cauza viscolului vocea ei abia se auzi.
  • Esti sigura ca e bine sa mergem cu acest om batran? E de incredere? Intreba Jimmy.
  • Da, sunt absolut sigura. Aceasta este salvarea noastra.Veniti.

Dupa ce Mos Craciun puse pisicutele in sanie si ii gasi un loc lui Mini in sanie il lua usor pe Jimmy si il inhama in sanie, alaturi de renii lui.Ii presara un praf magic pe spate si poneiul, fericit observa ca ii crescusera aripi. “Cu adevarat era un om minunat si acesta avea sa fie o seara unica pentru toti”isi zise calutul. Jimmy necheza puternic si foarte fericit.. pisicutele torceau sub  patura moale si Mimi latra de zor latot ce era in cale, plina de bucurie in sania Mosului.

  • Dii, spuse Mos Craciun si saniuta se inalta pe data in inaltul cerului. Am sa va duc acasa pe voi, imediat. Ce faceati voi singuri, aici, atat de departe de casa? V-ati pierdut?
  • Pai, stii noi nu putem sa ne intoarcem asa inapoi.
  • De ce? Aha, cred ca inteleg….zise Mosul aruncand-i o privire cu subinteles lui Mini.

img_20191212_102421

Mini ii povesti  apoi pe scurt ceea ce se intamplase si regretul lor pentru ceea ce facusera. Apoi, ii spuse ca ei cautau doar niste globuri noi…

Mosul tacu o clipa ganditor apoi le raspunse:

  • Am sa vad dau eu niste globuri…speciale dar va trebui sa va cereti scuze cand o sa va intoarceti acasa. Niciodata sa nu mai faceti ceva, fara sa intrebati inainte daca aveti voie. A cere permisiunea este un lucru important.

Mini si pisicutele il ascultau cu priviri vinovate, dar intelegatoare si recunoascatoare. Mini stia at ii e d greu sa isi ceara iertare.

  • Bineinteles ca ne vom cere scuze si o sa ne purtam exact asa cum asteapta ele…doar le iubim foarte mult.

Mosul incepu sa coboare sania in spatele unui deal. Ajunsera foarte repede.Mini si pisicutele erau nerabdatoare sa le vada pe fete dar Jimmy ar mai fi stat sa il petreaca pe Mos mai departe….intrucat pentru el fu o calatorie minunata.

  • Uitati, cadoul meu. zise Mosul dandu-le o cutie cu globuri multicolore.

Acestia ii multumira Mosului in timp ce acesta isi inalta sania in vazduh. Cand privira in curte, omul de zapada fusese deja reparat. In timp ce se indeparta, Mosul arunca asupra lui Jmmy o mana de praf de stelute si aripile ii disparura. Jimmy fu un pic suparat.

Mini se puse in fata usii inchise si incepu sa latre. Pisicile mieunau. Era tarziu caci luminile fusesera stinse. Deodata de pe usa iesira fetele:

  • Mini, pisicutelor…ce bine ca ati venit
  • V-am cautat. Ne facuseram griji…spuse si Carmen
  • Nu mai sunteti suparati pe noi? intreba Chiara
  • Ei, omul de zapada l-am refacut repede.
  • Globuri o sa avem anul acesta mai putine in brad dar nu conteaza…zise si Ana, ci e important ca suntem impreuna.
  • Ba nu! Zise Mini. Globurile sunt importante. Uite! Si le dadu pachetelul primit de la Mos. Acesta e pentru voi si ne pare tare rau ca v-am suparat. Ne iertati?
  • Bineinteles…doar va iubim. Cu totii gresim uneori.

img_20191212_102536

Carmen il duse pe Jimmy in grajd si il inveli cu o paturica, dandu-i si sa manace o mana de fan. Ana le duse in casa pe pisicute si le arata bradul refacut. Dupa ce mancara avura voie sa doarma cu Mini in sufragerie, sa pazeasca pomul… Pana la urma era Ajunul Craciunului si cel mai important era sa stea impreuna cu toti cei dragi, acasa.

Speam ca v-a placut micuta noastra poveste. Nu uitati sa cititi si urmatoarele noastre povesti abonanadu-va pentru noutati la Pagina noastra Facebook

 

 

 

 

In cautarea personajelor disparute

O noua poveste-aventura a micilor cititoare.

Autor ׃ Ana Palmota

Colectia: Micile cititoare

 

In cautarea personajelor disparute

 

Introducere

 

Ana, Ria si Eliza alaturi de familiile lor pornesc intr-o calatorie de vacanta spre Grecia. Acolo, fara sa stie ele vor fi intampinate de o aventura. Vor afla ca unele personajele rele din basme au evadat in lumea oamenilor ! Cum vor putea fi oprite? Cine le va infrunta? Este foarte simplu: Ana, Eliza si Ria impreuna cu ajutoarele lor pornesc in cautarea personajelor disparute.

Vor reusi oare sa le gaseasca?

 

Capitolul 1 Inceputul vacantei

 

  • Haideti, puneti bagajele acelea acolo in porbagaj si punga aceea, acolo se auzeau multe glasuri grabite. Era un haos de nedescris. Toata lumea umbla incolo si incoace grabita sa aseze toate valizele si rucsacurile in portbagajul microbuzului ce urma sa ii duca in Grecia.

Toata galagia aceea a fost urmarea a uni gand de vacanta pe care la avut mama lui Ana. Spre surprinderea tuturor, ideea urma sa fie aplicata caci placuse tuturor, atat copiilor cat si parintilor Elizei si Riei.

img_20191127_110355

Ana, Ria si Eliza erau foarte incantate ca urmau sa petreaca 2 spatamani impreuna, la mare. Isi facura o multime de planuri׃ urmau sa innoate in mare impreuna, sa manance inghetata si sa caute scoici. Fetele se gandeau cel mai mult la castelele uriase de nisip . Dar cine erau defapt acesta trei fetite ? Asta va pot explica : Cele trei se intalnira odata , demult cand fusesera duse de parinti la gradinita. intamplarea a facut ca ele sa fie apoi si colege de clasa la aceeasi scoala . Eliza avea un caracter puternic si spirit de lider . Ii placea sportul dar si sa citeasca . Ria era mai linistita . Adora sa cante si sa poarte rochite elegante . Ana era creativa si vorbareata . Nu avea multe hobby-uri : Ii placea sa citeasca si sa picteze . Acum ca le stiti mai bine sa ne intoarcem la poveste .

Deoadata mama Riei le chema:

  • Fetelor haideti, urcati in masina. Pornim!
  • Bine mami, spuse Ria emotionata caci abia astepta calatoria, visand la ea, inca de asta iarna.

Fetele isi pusera centura de sigurata. Ele presimteau ca aceea va fi o calatorie de neuitat. Acum avea sa inceapa …totul. Masina se porni si mersera multe ore. Peisajele se tot schimbau: ba campii, ba paduri si apoi stanci. Copiii se distrara o vreme , cantara pentru ca in final sa inchida ochii si sa se culce.

Fetele se trezira nedumerite. Erau intr-o camera curata, intinse pe un pat spatios. Se pare ca adormisera in masina si parintii le mutasera in camera cand ajunsera. Se uitara una la alta. Eliza o observa pe mama sa ce dormea pe patul alaturat. Ana sopteste:

  • Probabil ca parintii sunt istoviti de drum, caci cat timp am dormit ei au stat trezi.

Ria se ridica incet din pat si merse spre o masuta cu oglinda. Pe ea era un pliant. Ria le citi in soapta, celorlate ce scria pe el.

  • Hotel Elena, patru stele. Micul dejun se serveste de ora 7.30 pana la 10.00. Meniul P…

Eliza o intrerupse uitandu-se la ceas:

  • Uite, acum e ora 8.20. Ce ar fi sa coboram si sa mancam ceva? Mie imi e cam foame.

Ria ii raspunde pe un ton usor nervos ca o intrerupse:

  • Ar fi o idee buna, dar oare mama ta nu si-ar face griji ca lipsim daca se trezeste si nu ne mai vede?

Eliza nu mai zise nimic si isi stanse de buze. Ana le intrerupse impaciuitor discutia.

  • De ce nu ii lasam mamei tale un bilet pe care sa ii scriem ca suntem in sala de mese?

Fetele fura de acord. Dupa ce se imbracara tiptil mersera in sala de mese si isi alesera niste bunatati de pe bufetul pus la dispozitia lor.

img_20191127_110603

Ana incepu o discutie cu fetele la masa, dupa ce asezara.

  • Pacat ca Maria nu a putut veni alaturi de noi. (Maria era vecina Anei si a Elizei. Ele erau foarte bune prietene de mici )
  • Chiar ai dreptate insa ea trebuia sa mearga la bunicii ei, la munte. Cred ca se va cam plictisi. Ea mi-a spus ca ultima data cand a fost nu prea mai gasea ce sa faca, adauga Ria. Ele se intalnisera in ultimul timp doar la aniversarea Elizei, dupa ce se terminase gradinita unde fusesera impreuna.

Maria era la alta scoala unde nu prea isi facuse prietene dar, ea, Ana si Eliza se intalneau foarte des fiind vecine, asa dupa cum am spus.

Discutia le fu intrerupta de mama Elizei care veni alaturi de restul grupului.

  • Aici erati? M-am speriat cand m-am trezit si am vazu ca plecaserati. Apoi, am vazut biletul…
  • Bine, haideti sa mancam repede si sa mergem pe malul marii, se auzii vocea tatalui Anei.
  • Da, da..Yupii, in sfarsit! Se auzira glasurile fratilor mai mici ale Riei si Anei care abia asteptau sa se balaceasca in apa. Carmen era surioara mai mica a Anei . Aceasta adora caii si mai ales sa se joace . Ria avea si ea un frate mai mic pe nume Eduard . Acestuia ii placeau dinozaurii si … Ati gicit ! Sa se joace . Acesta era de o varsta cu Carmen si erau de nedespartit de cand se cunoscusera…adica chiar inainte de a merge la gradinita.

 

Peste o jumatate de ora, grupul era pe plaja pentru prima data in acel an. Eroinele noastre se simteau un pic ametite dupa drum, insa nu isi faceau griji. Deodata vazura ca gentuta care o luasera, sclipea lucea misterios. In acea gentuta era o carte pretioasa. Ele o primisera cu ceva timp in urma cand o descoperisera impreuna intr-o veche biblioteca, dintr-un satuc aflat langa tabara in care mersesera cu clasa. O batranica misterioasa le-o daduse in grija. Ele atunci facusera cunostinta prima oara cu zana Povestilor, care i-a ajuat pe colegii de clasa a  fetelor sa mai uite de tablete si sa se joace si sa cante. Zana venea la ele prin acea carte.

Fetele isi facusera niste semne de secret cu mana si dupa care Ana, ii zise mamei sale:

  • Mama, mergem sa ne plimbam pe malul marii. Venim repede inapoi.
  • Ok, dar sa nu va indepartati prea tare, raspunse mama Anei ocupata sa aranjeze locul in acre stabilisera sa stea la soare.

Fetele fugira aproape, dupa o stanca ducand gentuta cu ele. Cand o deschisera cartea magica care o luasera de la batranica, acesta isi facea iarasi magia. Iar lumina! De cand o primisera si se intalnisera prima oara cu zana, ele o purtau pretutindeni cu ele. Ana lua cartea in mana si o deschise curioasa si nerabdatoare. Fetele priveau si ele emotionate. Deoadata, din ea iesii iar Zana Povestilor. De sperietura, Ana scapa cartea din mana. In timp ce se dezmeticeau o priveau pe mica zana care le zambea prietenoasa insa ele nu observara ca erau urmariti char de Carmen si Eduard.

img_20191127_110821

  • Salutari, Zana povestilor, o intampinara fetele.
  • Buna si voua, le zise Zana Povestilor. Ati mai crescut de cand nu ne-am mai vazut, zise ea si zambi. Asa dupa cum banuiti am venit din nou am sa va spun ceva important si un pic neplacut. Am sa va cer acum eu ajutorul vostru.

Fetele o privira cu atentie.

  • Cateva personaje din lumea basmelor au evedat si au ajuns in lumea oamenilor.
  • Toate? intreba speriata Ria
  • Nu, sigur ca nu, ii raspunse pe un ton calm zana povestilor dupa care continua pe acelasi ton. Odata la o mie de ani personajelor rele din povesti, li se intorc puterile, toate pe cele care le-au fost confiscate ca sa nu poata face rau sau pleca. In fiecare an aveam grija dar, de data asta au scapat. Nu am timp sa va explic cum s-a intamplat. Voi trebuie sa a ajutati sa le gasesc, sa le trimitem inapoi si sa le capturati. Ma jutati? Sunteti de acord?

Pentru un moment se lasa tacerea dupa care Eliza se exprima hortarat, asa cum ii era felul:

  • Noi, nu putem, sigur ar dura o eternitate sa le gasim peste tot in lume. Parintii nostri si-ar face griji daca am lipsi cateva ore , ca sa nu pomenim de cateva luni de zile.

Zana zambi amuzata de vorbele Elizei.

  • Oh, fetelor, eu cred ca stiu unde s-au dus si veti primii praf magic cu care veti putea invoca un portal cu ajutorul caruia veti putea calatori foarte repede incoto vreti! Nu in ultimul rand veti avea ajutoare.
  • Dar, de fapt cine sunt aceste personaje negative, intreba Ana curioasa, lasand la o parte intrebarea despre ajutoarele care le-ar putea avea.
  • Malefica, care cred ca se ascunde in Venetia. Lupul cel rau, cred ca s-a dus in Padurea Neagra si Regina Rea, mama vitrega a lui Alba ca Zapada care este in Castelul Bran. Este foarte usor a ii capturati, continua ea. Aruncati una din pungutele cu praf magic in ei si va doriti in acelasi timp sa ajunga in temnita din Tara Povestilor, invocand portalul. Uitati, pungutule cu praf magic. Este foarte valoros. Va dau cateva, sa le folositi cu mare grija. Acestea se sfatuira un pic si apoi aceeptara sa caute personajele disparute.

Ria o intrerupse:

  • Cine vor fi ajutoarele noastre? punand intrebare ce era si in mintea celorlate.
  • Pai, prietena voastra, Maria! Spue sigur Zana.
  • Ne-ar place. Raspunsera ele in cor. Dar ea este la bunici…
  • Am mers la ea la bunici si am intrebat-o daca vrea sa va ajute si o sa vina in acesta noapte ca sa va ajute cand o sa inceapa aventura. Ea se va intoarce la timp acasa, pentru micul dejun ca sa nu i se observe lipsa. La fel o sa fiti si voi.

Fetele incuviintara din cap incantate si abia asteptau sa vina si ea ca sa traiasca impreuna o aventura. Zana ar mai fi vrut sa mai zica ceva cand un pocnet se auzi de pe partea cealalta a stancii unde erau acunse. Toate se uitara in directia zgomotului si acolo ii vazura pe Carmen si Eduard care le spionau si se ascunsera grabiti cand isi dadura seama ca au fost descoperiti. Zgomotul fu facut de Eduard care alunecase de pe stanca in nisip. Fetele erau asa de socate  si suparate incat nici nu putura sa se uite urat la ei. Prima care se dezmetici fu Zana povestilor.

  • Carmen, Eduard ma bucur sa va cunosc. Fetele mi-au vorbit despre voi.  Ati auzit , cred tot ce am vorbit eu cu ele, nu-i asa?
  • Daaa, mda se balbai Carmen speriata ca Zana ar putea fi suparata si sa ii vrajeasca.
  • Foarte bine, Fetelor va prezint alte doua ajutoare ale voastre: Carmen si Edy.
  • Ce? Cum?
  • Chiar! Ce bine! tipa Eduard.

Fetelele se mirara mult caci nu stiau daca cei mici erau indeajuns de atenti sau grijulii ca sa vin cu ele insa nu le displacu ideea.

Apoi, Zana le marturisi ca trebuie sa plece si isi lua ramas bun, deocamdata de la ei.

  • Va urez reusita…si apoi se indeparta cu un falfait de aripi.

Cei cinci prieteni hotarara sa inceapa aventura, la noapte.

 

Cap. 2   O noapte in Venetia

  • Carmen, Ana treziti-va! Este timpul sa plecam in cautare Maleficei. Carmen se simtii scuturata de umeri si se uita la geam. Era intuneric afara. “Oare o fi mama?” Deodata isi amiti de intalnirea cu Zana. O, da, desigur! Maria venise la ei….

Ana, Maria si Carmen se imbratisara fericite sa se ravada dupa care mersera sa ii trezeasca si pe ceilalti. Din fericire, parintii Elizei uitasera usa la camera neincuiata cu cheia. Nici la Ria si Eduard nu a fost greu. Ei se trezisera si asteptau deja in fata usii. Fiind in sfarsit singuri se dusera in fata hotelului. Eduard arunca punguta cu praf magic pe asfalt si striga in gura mare:

img_20191127_110858

 

  • Invoc un portal catre Venetia! Sa mergemmmmm!!!
  • Sssst, mai incet. zise Eliza. Oamenii dorm la ora asta.
  • Ups, scuze.

Toti se uitara apoi catre locul unde Eduard arunca punguta cu praf magic. Acolo chiar aparuse un portal. Ana le lua pe Ria si Eliza de mana. Carmen si Eduard se luara in brate. Maria o apuca pe Ria de cealalta mana si apoi toti sarira in acel portal.

BUFFFF, deodata copiii simtira cum se izbesc de pamant. Drumul prin portal nu dura mult si iata-se ajunsi la destinatie. Carmen era asezata la Eduard in poala iar Maria, Ana si Eliza, Ria aterizara inca tinandu-se de mana. Atunci, deodata Eduard intreba primul:

  • Acum, ce o sa facem?
  • Acum o vom cauta pe Malefica, ii raspunse  imediat Maria

Ana se ridica si preula contolul.

  • OK, toata lumea. Ne vom imparti. Maria, Carmen si Edy, voi o sa mergeti in stanga iar restul cu mine, in partea dreapta. Ne intalnim aici peste o ora.

Asa pornira cei sase prieteni la drum.

Ria, Eliza si Ana mergeau in liniste, fara a vorbeasca. De oriunde putea iesii Malefica si sa le vrajeasca. Putea sa le adoarma pentru o suta de ani sau sa le inchida intr-o cusca de spini. Din aceste motive se gandira ca era mai indicat sa mearga in liniste. Ajunsera la o banca pe care steau doi oameni adormiti.

  • Cred ca Malefica i-a adormit, sopti Ria.

Dupa ce mai mersera un pic ajunsera la o rascruce de drum. Ana veni cu o idee :

  • Hai sa mergem pe drumul din stanga!
  • Eu presimt ca e mai bine pe celalat drum, se opuse Eliza.
  • Ba nu, pe aici.
  • Ba cum spun eu e mai bine!

Ana si Eliza se luara la harta. Bine ca Ria, interveni sa le impace:

  • Eliza, ce ar fi sa mergi tu pe drumul care il vrei si Ana pe unde crede ea.

Ana si Eliza se uitara urat una la alta si se despartira. Ria merse pana la urma dupa Ana.

Maria era extenuata si haituita. Cei mici alergau incolo si incoace. Nu stateau o clipa locului. Trebuia in continuu sa ii strige si sa alerge dupa ei.

  • Stati odata cuminti! Veniti cu mine! le striga Maria.

Atunci se opri sa se linisteasca in dreptul unei cladiri frumoase pe care o admira pret de cateva clipe. Cand se uita in jur dupa cei mici, acestia disparura.

  • Carmen, Edy, unde sunteti ?!

Din fericire, ei nu apucara sa se indeparteze prea mult. Erau pe o strada laturarnica de unde lui Edy i se paru ca aude niste fosnete si zgomote ciudate.

  • Pe aici, Carmen dupa acesta casa…cred ca este Malefica. Eduard avea in ambele maini cate o punguta cu parf magic, gata sa atace si” Ha, te-am prins” si arunca o punguta cu praf pretios chiar langa un copac. Cand se uita mai bine intra-colo nu vazu nimic. Apoi zari un motan ce se plimba. De furie, Eduard arunca si cealalta punguta”Ups!” . Carmen parea socata:
  • Edy, ai pierdut doua pungute cu praf magic! Ce ai facut?
  • O, vai, imi paare…rau, recunosc ca sunt de vina dar te rog, nu ma spune nimanui, se milogi el.

Dupa multe rugaminti, Carmen se invoi dar nu era sigura ca era chiar alegerea buna. Deodata se auzi un tipat ascutit. Carmen si Edy se indreptara spre locul acela. Ascunsi dupa o cladire o vazura pe Malefica in carne si oase. Ea o capturase pe Maria intr-o cusca de spini. Ce era de facut? Carmen se caurara prin buzunare insa nu mai aveau nici o punguta cu praf de la Zana. Ei se gandira ca trebuie sa le gaseasca pe fete sa ii ajute. Zis si facut.

 

Ana si Ria incercau sa se urce pe o cladire. Se gandira ca puteau zari mult mai multe de acolo insa era foarte grea catararea. Erau de abia la primul etaj si cladirea avea patru. Cand auzira strigatele lui Eduard si strigatele lui Carmen ( oamenii nu auzeau nimic pentru ca fusesera adormiti profund de Malefica) fetele se privira ingrijorate.

  • Carmen, Edy, sunteti bine? De ce strigati asa? Sunteti pe partea gresita. Noi cercetam partea asta de oras. Unde e Maria, apropo ?Ana se uita la Edy cu suspiciune.
  • Dar unde este Eliza? intreba la randul sau, Eduard, ocolind raspunsul.

Ana se inrosi. Dupa ce isi recapata starea continua sa vorbeasca:

  • Ne-am gandit ca daca ne despartim o sa putem acopei mai mult teren. Voi?

Carmen nu mai rezista si vorbi:

  • Maria, a fost prinsa intr-o cusca de spini, de Malefica!

Eu si Edy ne-am indepartat un pic de ea si cand ne-am intors am vazut-o pe Malefica in carne si oase. Carmen isi trase sufletul. Ria o intreba:

  • De ce nu ati aruncat o punguta de praf magic doar aveati doua la voi?

Eduard amuti insa Carmen incerca sa il scape:

  • Nu am avut starea de spirit. Eram prea infricosati. Ma intrebam in schimb oare de ce sunteti voi agatate de cladire?
  • Incercam sa ne cataram pe acoperis ca sa vedem mai bine, suspina Ria.
  • Ati incercat usa, nu? Se baga in discutie si Eduard.

Ana recnoscu ca nu o facuse …inca. Atunci cele doua prietene ii rugara pe Carmen si Edy sa vada daca este deschisa….si era din fericire asa cum dorira ei.

Ana si Ria coborara in mare viteza de pe cladira si intrara cat de repede reusira inauntru. Urcara in fuga scara. Odata ajunsi pe acoperis observara ceva: niste spini uriasi formau impreuna o cusca de spini, pe pamant, nu departe de ei.

  • Aceea e cusca in care e prinsa Maria, zise Eduard.

Apoi vazura o umbra neagra urmata de un puhoi de spini si un fum negru.

  • Ah, aceea trebuie sa fie Malefica, exclama Ria.

Intre blocuri se vedea si o lumina. Oare era Eliza?

img_20191127_111325

 

  • Aceea sigur e Eliza, observa Ana. Vai, ea o sa se interesecteze cu Malefica.
  • Si este singura!!!! Zise Eduard
  • Ce ne facem? striga Carmen

Tot se panicara insa Ria veni cu o ideee:

  • Haideti sa ii facem un semnal cu lanterna mea.

Zis si facut. Eliza observa luminita scanteitoare indreptata spre ea si se gandi ca ea vine de la fete si probabil ceva nu e in regula. Isi lua in mana o punguta cu praf magic si fu gata de atac. Deodata vazu o femeie inalta, lunga si slaba cu o rochie neagra ce trecea exact prin fata ei. Isi dadu seama ca aceea e Malefica. Eliza nu statu pe ganduri si arunca o punguta cu praf magic in ea spunand:

  • Invoc un portal catre temnita din lumea povestilor! Du-te acolo imediat!

Abia atunci o observa si Malefica  si vru sa o vrajeasca dar nu mai avu timp caci portalul o si inghiti. Dupa un moment, Eliza auzi aplauze iar spinii incepura sa dispara. Toti cei care fura adormiti de Malefica erau eliberati de vraja ei si se trezeau. Orasul prindea iar viata. Eliza fugii spre locul unde trebuia sa-si intalneasca prietenii. Acolo ii gasi si toti incepura sa o laude pentru curajul ei. Apoi, fericita se si impaca cu Ana. Toti cei sase erau foarte mandrii de ei. Cumva, impreuna reusisera. Puteau sa se intoarca fiecare inapoi, dupa prima lor aventura.

 

Capitolul 3: In Padurea Neagra

 

Ana , Ria, Eliza si Maria se hotarara ca mai aveau timp sa mearga in Padurea Neagra sa il caute pe Lupul cel Rau. Era de abia ora 2.15 si mai aveau timp. Asa ca Ria arunca o punguta cu praf magic intr-o tufa si spuse:

–   Invoc un poral catre Padurea Neagra!

In acel moment, aparu alt portal magic. Nu asteptara nici un minut si sarira in portal. Cei sase copii aterizara la marginea padurii. Dupa ce se dezmeticira, Ana iarasi avu ideea sa se imparta in grupuri, dar Maria se opuse uitandu-se cu sub-inteles catre Eduard si Carmen. In timp ce Maria, Eliza si Ana se sfatuiau cum sa faca, Carmen si Edy auzira iar niste fosnete in spatele lor. Eduard ii facu semn lui Carmen sa vina dupa el. Acesta isi strecura cu dibacie mana in buzunarul Mariei si de acolo lua o punguta cu praf magic fara ca ea sa simta. Apoi il urma pe Edy.

  • Fetelor am o super-idee, spuse Ana in soapta.
  • Uitati, lupului ii plac pastoritele si mieluseii. Ca sa il ademenim vom lua pe noi niste costume de pastorite si vom face rost de niste oi.

Ana parea foarte multumita de ideea sa. Eliza intrerupse tacerea:

  • De acord dar de unde luam noi niste costume de pastorite si de unde facem rost de miei?

Fetele se uitara in jur dupa o solutie. Ria, exclama:

  • Uitati, pe acel deal este o ferma. Putem merge acolo sa luam cinci miei si apoi sa ii ducem inapoi.

Prietenele ei o aprobara. Fu randul Mariei sa aduge ceva:

  • Hei, ia priviti. Pe acel panou langa casuta de lemn scrie ceva. Acesta isi miji ochii si silabisi: Tradi-tione-le Klei-dung…cred ca asta inseamna costume populare…cam ce ar purta o fata cu oile. Hei, ia uitati! Sunt niste haine puse la uscat pe afara.

Fetele se inseninara dar mai ramanea o problema. Cine sa le ia?

Eliza si Ana o rugara pe Maria sa mearga pentru ca era cea mai inalta dintre ele.

Dupa ce s-a opus un pic a fost pana la urma de acord. Maria a plecat pe drumul ei si in acest timp celelalte au plecat dupa mielusei. Deodata Ana se uita in jur speriata si striga:

  • Unde sunt Carmen si Eduard?

Fura atat de ocupate ca nici nu le observara lipsa.

  • Nou plan! Propuse Eliza imediat. Eu si Ria mergem dupa oi si tu, Ana mergi sa ii cauti pe ce mici. Ne intalnim tot aici in maxim jumatate de ora.

Inaine ca Ana sa poata raspunde, Ria si Eliza deja se indepartara pe pajiste.

Maria ajunsese unde erau agatate hainele. Erau destul de sus, dar deja reusise sa ia o rochita. Apoi i-a venit o idee. Era sigura ca nu putea ajunge mai sus de atat insa rezemat de casa era un bat lung. Aceasta se gandi ca o sa poata sa le apuce cu el. Se apuca de treaba rapid si in liniste.

  • Carmen, Edi! Unde sunteti? Sunt eu, Ana si va caut. Raspundeti!

Ana ii cauta disperata pe cei doi prieteni insa acestia nu erau de gasit. Tic, tic, tic…trecuse deja un sfert de ora si nu ii gasise….

Ana se grabi sa se intoarca la locul de intalnire. Ceva i  se parea putred la mijloc. Cei doi erau mici si n-ar fi putut ajunge asa de departe in cateva  minute.

 

Odata ce ajunsera toate cele trei fete la locul de intalnire, Maria le arata rochitele. Intre timp ce se gandeu ce rochite sa imbrace, Ana veni fugind cu o fata foarte ingrijorata:

  • Ajutor! Nu ii gasesc pe cei mici.
  • Ce? Cum adica nu i-ai gasit? Spuse Ria intr-un suflet. Doar ei sunt mici si nu pot sa se indeparteze asa de repede ata de mult.
  • Fetelor cred ca nu au ajuns departe. Haideti sa mergem prin padure cu cei doi mielusei pe care deja i-am prins, imbracate ca doua ciobanite. In acest fel ii vom cauta si pe ei si pe lupul cel rau, veni Eliza cu acesta idee.

Fetele se imbracara foarte repede si plecara la drum. Nu mersera mult timp si auzira niste fosnete si zgomote de crengi calcate. Ele se speriara un pic dar Maria le facu semn sa stea linistite caci era sigura de punguta cu praf magic ce o avea in buzunar. img_20191127_112007

Deodata un lup urias isi facu aparitia de dupa o tufa. Maria isi baga repede mana dupa punguta de praf magic insa acesta era de negasit. Oare unde era punguta ei?

  • Nu gasesc punguta!!!! Fugiti!!!

Ria si Eliza fugeau ca din pusca cu mieluseii in brate. Ana o trase si pe Maria sa nu mai stea sa caute punga si sa fuga cat mai repede. Lupul urias era pe urmele lor. Fetele fugira cat le tinura puterile si simteau ca in curand vor fi incoltite si numai o minune le-ar putea salva.

Cand fetele erau ingrozite, fugind fara sa se uite inapoi, ajunsera intr-o fundatua. Acum chiar erau fara speranta. Deodata vazura o lumina sclipitoare ce il inconjura pe lup si care forma chiar un portal ce il inghiti in cateva secunde si dupa care disparu. Acestea nu isi dadura seama cine le salvara dar dupa cateva clipe ii zarira pe cei doi micuti agatati de o creanga. Mersera sa ii ajute sa coboare si ii imbratisara intrucat fusesera foarte ingrijorate. Apoi toate trei ii felicitara. Maria ramasese inca rezervata si inca se gandea la disparitia misterioasa a saculetului ei cu praf magic. Un gand i se ivi in minte:

-Voi doi m-ati luat punguta cu praf magic, nu-i asa? zise ea repede privindu-i nemilos pe cei doi. Puteam sa fiu inghitita de lup! Puteam toate sa murim!

Carmen si Eduard lasara capetele in jos, rusinati.

  • Noi nu avem nimic de a face cu asta, minti Eduard.

Ana furioasa ca ii acuzase pe cei doi ii raspunse in locul lor:

  • De ce ii acuzi pe ei? Tu esti de vina ca ti-ai pierdut-o, nu ei!

Cei doi se inrosira si mai tare. Totusi nu recunoscura ca ei erau vinovati.

  • Stiu ca ei au fost si voi dovedi. O sa vedeti voi.

Maria se indeparta prea suparata ca sa guste victoria asupra lupului si spuse cuvintele magice pentru a ajunge acasa. Pleca fara sa ii mai salute pe restul. Ea avea o vraja pentru a se intoarce inapoi iar ceilalti copii primisera saculete mai mici de parf magic. Asa se despartira cei sase buni prieteni care mai aveau inca o misiune inca de rezolvat, aceea de a o prinde pe mama vitrega a Albei ca Zapada si de a o trimite inapoi, in lumea povestilor de unde plecase.

 

Capitolul 4. Ascunzatoarea din Castelul Bran

 

Ziua care urma trecu foarte greu atat pentru cei aflat pe litoral cat si pentru Maria, care era la bunicii ei. Ei de gandeau ca se despartira cam suparati. Cu totii erau foarte tristi dar mai ales Carmen si Eduard care se gandeau la fapta lor. Din fericire, seara veni pe nesmitite si cei cinci prieteni se aflau la ora 12 noaptea in fata hotelului cu punguta de praf magic pregatita ca sa poata pleca in ultima lor aventura. Se adunara de acesta data, tacuti.

Invocara iar portalul ca sa ajunga la locul urmator.

Ajunsi acolo, aterizara la marginea unei paduri iar castelul isi ridica falnic varfurile, in departare.

  • Frate, uite cat trebuie sa mergem pentru ca ai aruncat punguta cu praf magic, gresit, se lamenta Ana. Ria, care se ocupase de trecerea lor, acolo se bosumfla imediat.
  • Fetelor, nu va certati ci mai bine hai mai repede sa plecam la drum ca sa ajungem, vorbi Eliza. Apoi, mi se pare ciudat ca Maria nu a mai venit.
  • Nu-mi vine sa cred ca s-a suparat chiar asa, zise Ana nedumerita inca.

Cu Eliza in frunte, caci ei ii placea foarte mult sa ii conduca pe altii, prietenii formara un sir care se termina cu Carmen si Eduard, extrem de linistiti de acesta data. Le era cam rusine ca o suparasera pe Maria.

  • Nu mai fiti asa de suparati, haideti ca aproape am ajuns, le spuse Ria gandindu-se ca poate din cauza faptului ca trebuiau sa mearga erau asa de tacuti.

In timp ce vorbea, Ria se opri uitandu-se catre castelul la care ajunsesera deja. Toti il priveau uimiti, gandindu-se ca nu se asteptau sa fia atat de infricosator, noaptea. Eduard rupse tacerea si ca de obicei el era preocupat daca usile sunt sau nu deschise asa ca intreba:
– Oare cum o sa intram aici, si in acest timp incerca si poarta, care spre marea mirare a celorlati prieteni se dovedi a fi deschisa.

  • Dar, cum? Cum de este deschisa…

Acestia intrara nestingheriti pe usa care parca era o invitatie.

  • Nu vi se pare suspect ca usa este deschisa pe timpul noptii? intreba Ana in soapta. Mie mi se pare ca parca ar fi o capcana pusa la cale de Regina

Eliza cu toate ca intelegea perfect ce zicea Ana si stia ca era foarte posibil sa aiba dreptate nu vru sa se opreasca ci continua sa mearga inainte.

  • Haideti sa despartim in trei echipe de cate doi si fiecare sa cerceteze cate o parte. Eu am sa merg singura caci nu mi-e frica, mai adauga ea plina de incredere.

Cum Ana si Ria alesesera sa mearga impreuna iar Carmen si Eduard ca intodeauna dorira sa fie impreuna, Eliza isi stapani deceptia de a nu fi aleasa de nimeni si apoi dorea si sa para foarte viteaza ca poate merge si singura.

Cei cinci, o pornira la drum, in liniste stiind ca trebuiau sa izbuteasca si ultima incercare, fara Maria, care nu mai venea sa ii ajute intrucat era foarte suparata si nu ii mai puteau astepta spijinul.

 

Carmen si Eduard mergeau pe un coridor  ingust foarte intunecat. Ei paseau cu grija, unul langa celalat fiindu-le teama sa nu apara vreo cretura ciudata, cum ar fi vreun dragon sau fantoma… Umblara asa tacuti o vreme pana cand Eduard nu mai putu sa taca si rupse tacerea:

 

  • Oare cand o sa gasim si noi ceva? M-am saturat sa merg numai degeaba si sa nu am parte de altceva.
  • Stttt, fa liniste, se burzuli Carmen la el. Ne poti dai in vileag daca vorbesti asa de tare.

Eduard parea ca nu o mai asculta caci se uita parca vrajit la un tablou alb.

img_20191127_112354-1

  • Hei, ce faci, aici? Haide…vru Carmen sa il ia de acolo dar deodata si privirea ei se fixa tot acolo, pe acel tablou.

Desi acestia nu-si dadeau seama, acel tablou se apropia tot mai mult de ei marindu-se.

Insa deodata, Carmen se trezi si tipa la prietenul ei care se afla in fata sa:

  • Eduard, ai grija…

Fu prea taziu caci tabloul deja ii inghiti pe amandoi dupa care isi relua locul obisnuit pe perete, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.

 

Ana si Ria mergeau si ele pe holul lor total diferit de celalat. Pe o parte, holul era imprejmuit de ferestre mari prin care se revarsa lumina de afara a lunii si steleleor. Acestea insa parca le provoca in mod ciudat foamea, deodata, la amandoua.

  • Pacat ca nu am luat cu mine macar niste covrigi, zise Ana careia incepusa sa ii ghioraie stomacul.
  • Macar un suc daca puneam si eu, mai adauga si Ria. Oh!

In timp ce vorbeau, ajunsera la o usa pe langa care, se prelingeau niste mirosuri imbietoare de mancare foarte buna de parca cineva dincolo asternuse un ospat. Dar cum? Asa ceva nu era posibil intrucat fetele stiau ca castelul nu e locuit. Impinsera curioase si manate de pofta, usa  si nu mica le fu mirarea sa vada dincolo de ea, o masa plina cu bunatati care mai de care mai apetisante: fripturi, briose, carafe cu suc, prajituri de tot felul. Ana veni cu ideea:

img_20191127_112424

  • Hai sa luam si noi o bucatica, doar ca sa ne astamparam foamea ca nu o sa ne vada nimeni. Apoi ne continuam drumul…
  • Bine, dar parca ceva e ciudat aici, zise Ria Ea nu se lasa asa de usor convinsa. Gandeste-te Ana: poarta deschisa, bunatati pe masa….mai bine sa ne intoarcem si sa plecam de aici.

Ana nu se putu abtine si lua o bucatica de pizza sperand ca nu o sa se intample nimic. Ria vazand-o servindu-se si fara nici o urmare nu se lasa nici ea mai prejos si sarii peste orice temeri luandu-si o bucata de friptura de pui ce era inca era fierbinte. Nici nu inghitira o bucatica de mancare caci observara cu stupoare ca se micsorau:

  • Ria, de ce se face masa tot mai mare, apuca Ana sa intrebe?
  • Nu ea creste! Uite-te la rucsacul tau si vezi ce mica te-ai facut pe langa el. Ne micsoram, ajutor!

Ele vrura sa se intoarca si sa mearga dupa ajutor insa nu mai ajungeau la clanta si cineva misterios inchisese usa in urma lor.

  • O, nu…suntem blocate aici. Ce o sa facem?
    Cand se intoarse spre Ria acesta deja domea dusa…pesemne ca mancarea fusese vrajita. Simtii si ea ca pleoapele i se inchid si nu se putu lupta cu somnul acela. Cazu invinsa, langa Ria.

 

Nici Eliza nu o ducea prea bine. Mergea de ceva timp si nu gasi nici o urma de regina.Aceasta zari deodata o usa cu o coroana pe ea. “Aici trebuie sa fie, nemernica!” se gandi ea. O parte din ea vroia sa intre si sa incerce iar o alta ii dadea ghes sa fuga sa ii aduca si pe ceilalti. Din acesta dilema iesi invingatoare partea cu curiozitatea si cu latura luptatoare a Elizei care o facu sa deschida singura acea usa mare din lemn. Camera era….goala si mica spre marea surpriza a fetei care se pregatea sa dea de iatacul Reginei. “ O fii avand o intrare secreta?” se gandi ea si cu acest gand intra mai adanc sa cerceteze camera. Cand vru sa iasa, negasind nimic…usa se tranti singura cu putere si se blocase de parca cineva ar fi inchis-o pe dinafara. Era blocata acolo.

– Ajutor, ajutor! striga e crezand ca prietenii ei o vor putea scoate de acolo dar nestiind ca ei insasi aveau mari probleme. Oare cine ii mai putea salva de acolo?

 

Maria statea linistita  intr-un fotoliu din casa bunicilor cu o carte alaturi. Nu citea ci doar se gandea la seara trecuta cand prietenii ei o privira cu suspiciune si neincredere. Era furioasa ca se lasase inselata de cei mici si suparata ca nimeni nu o crezuse. Un glas o facu sa tresare:

– Noapte buna, Maria ii spuse bunica deschizand usor usa. Nu te culci?

– Ba da bunico, imediat. Noapte buna!

Pe cand se aseza in pat, privind catre fereastra vazu o luminita in departare. Fu mirata si parca nu ii venea sa creada cand vazu ca lumina parea sa se tot mareasca si sa creasca apropiindu-se de ea. Ramase locului fara sa mai poata sa se miste.

img_20191127_112258

Lumina capata treptat forma unei micute zane. Maria se  freca la ochi…i se parea ca seamana mult cu Zana Povestilor dar parca era totusi diferita.

Cand zana se facu atat de mare cat Palma Mariei, ea se aseza pe noptiera langa cartea Mariei si incepu sa graiasca asa:

  • Buna, sa nu te sperii dar eu sunt sora Zanei Povestilor cea pe care ati ajutat-o cu prietenii tai. Ma numesc Florence si sunt zana jocurilor si jucariilor. Am sa te anunt ceva important: prietenii tai care se afla acum in Castelul Bran cu ultima lor misiune se afla intr-o incurcatura si au nevoie de ajutorul tau. Trebuie sa ii ajuti altfel lumea povestilor dar si lumea voastra a oamenilor se afla intr-un mare pericol.

img_20191127_112201

Dupa ce isi revenii in fire, Maria isi drese glasul si zise:

  • Cum pot eu sa ii ajut? Castelul este la 2 km de aici si apoi, daca ajung prea tarziu. In plus nici praf magic nu mai am…
  • Nu trebuie sa iti faci griji, iti voi da eu o punguta cu praf magic pe care sa o folosesti cu intelepciue. O am de la sora mea….apoi zana continua:
  • Poti sa iei bicicleta bunicilor, ca sa ajungi mai repede. Sunt sigura ca ei daca ar stii pentru ce o folosesti nu s-ar supara. Ca sa nu iti fie teama, te voi insoti si eu, pana acolo la intrarea in castel caci mai departe nu pot. Ea se dadu peste cap si lua infatisarea unei femei sarmane, obisnuite.

Mariei i se luminara deodata ochii trecandu-i spaima de a trebui sa mearga asa un drum, singura, in noapte. Accepta apoi sa ajute cu bucurie si ii multumi zanei pentru ajutor.

img_20191127_112449

Pe drum, Maria o tot framata gandul ca ar fi trebuit sa vina la ea Zana Povestilor, si nu ea, sora ei…oare ce se intamplase? Se hotari sa intrebe:

  • Florence, dar de ce nu a venit Zana Povestilor sa imi transmita acest mesaj?
  • A fost si ea capturta de Regina cea rea, ii raspunse zana trist.
  • Cuuum? Vai, nu-mi vine sa cred….

Deodata, incepu sa aiba emotii mari stiind cata responsabilitate ii revenea acum, ei pentru salvarea tuturor.

 

Cap. 5 Final de poveste

 

Odata ce ajunsera in fata portii castelului, Zana Florece isi lua ramas bun de la Maria dandu-i totodata si ultimele sfaturi.

  • Ai grija caci prietenii tai au intrat in niste capcane, caci Regina este maestra in asa ceva. Sa ai grija caci ceea ce vezi, nu este ce pare a fi. Mai mult nu te pot ajuta. Sa fii cu bagare de seama.
  • Mi-ar fi placut sa vii si tu cu mine, zise Maria cu nesiguranta.
  • Nu pot, draga mea. Regina are un glob magic prin care ne vede pe toti cei care locuim in Taramul povestilor, in schimb pe tine nu te poate observa, asa ca acesta este avantajul tau. Ea nu se va astepta ca tu sa apari.
  • Multumesc mult ca ai venit cu mine pana aici. O sa tin cont de sfaturile care mi le-ai dat. O sa reusesc sa ii eliberez, o sa vezi. Pe curand.
  • Cu bine, draga mea.

Dupa plecarea zanei, Maria intra cu bagare de seama in castel. Spre uimirea zanei, poarta era dechisa. Ajunsa in curtea interioara nu se putea hotari pe ce usa sa intre. O forta interioara o chema spre intrarea din stanga, pe unde mersesera Carmen si Eduard, insa Maria nu avea de unde sa stie asta. Merse ea o vreme pe tunelul intunecat unde abia daca zarea drumul si ajunse si ea la acel ciudat tablou alb, ce parea ca o lumina ce o chema. Pe cand vroia sa il studieze mai indeaproape ea isi aminti de vorbele zanei :”…Ceea ce vezi nu e ce pare a fii” si trecu repede pe lang tablou acoperindu-si cu palmele ochii.

Apoi, isi continua cautarile, fara sa stie ca toate traseele erau legate intre ele. Ajunse prin locul pe unde trecusera Ria si Ana. Imediat ce pasii pe acel coridor incepu in mod ciudat sa i se faca tot mai foame. In fata ei aparu o usa pe care ea o deschise curioasa. Inauntrul ei zarii masa plina de bunatati. O ispiti si pe ea sa incerce sa manace ceva de acolo, insa isi aminti din nou ce spusese zana si pleca repede de acolo. Ajunse fara sa stie pe coridorul Elizei care se termina cu acea usita micuta incrustata cu insemnele regale. Puse mana pe clanta vrand sa o deschida gandindu-se ca acolo ar fi gasit-o pe Regina cea rea si poate prietenii ei prizonieri insa iar isi aminti de vorbele lui Florence. Incerca sa isi retraga mana de pe clanta insa fu foarte dificil caci parea lipita. Cu greu reusi sa o desprinda fara sa deschida usa. Isi de-te seama de pericol si fugii repede cat mai departe de acolo. Trecand de toate cele trei capcane, urca mai sus pe o scarita si ajunse astfel in turnul castelului de unde vazuse de afara ca era o lumina aprinsa. Ajunse in fata unei usi din partea careia se auzeau niste zgomote infundate. Ea isi zise :” Ei, acum sa te vad!” si vru sa atinga clanta dar isi retrase imediat mana cu teama: “Daca avea sa greseasca? Daca avea sa nu reuseasca? Daca era si ea capturata?” In mintea ei erau o multine de ganduri dar cel referioare la prietenii ei  dar si zana Povestilor. Se gandi ca ea era singura lor sansa. Gandul acesta ii dadu curaj sa incerce si fu gata sa lupte pentru ei. Nu putea sa accepte sa li se intample ceva rau. Erau prietenii ei…

img_20191127_112657

Asa ca a deschis hotarata usa. Acolo o vazu pe Regina cea rea stand cu spatele la usa si foarte ocupata cu o vraja in fata unui ceaun. Ii zari si pe prietenii ei care o urmareau cu ochii pe Regina. Nu mai statu pe ganduri dandu-si seama ca era momentul perfect sa arunce punguta cu praf magic. Cand isi inalta mana, se auzii glasul lui Eduard, sonor:

  • Maria, Maria!!! Ai venit sa ne salvezi….Ce bine. Acesta ii descoperi intr-o clipa prezenta si avantajul surprizei cel il avea in fata Reginei, fara sa realizeze asta.

Regina se intoarse imediat si vru sa isi scoata bagheta magica dar nu o gasi imediat, asa ca incepu sa o caute in mansetele rochiei, insa Maria i-o lua inainte si arunca punguta zicand cuvintele magice:

  • Intoarce-te inapoi, in locul tau cu gunoi Regina rea!

Odata ce regina disparu intr-un nor de fum negru, toate farmecele ei incepra sa se dezlege: Ana si Ria crescura la loc, Carmen si Eduard iesira din tablou si Eliza si zana fura descatusate. Toti se repezira se o imbratiseze pe Maria si sa ii multumeasca. Zana Povestilor o felicita din toata inima ca fiind cea mai curajoasa:

img_20191127_112719

  • Maria, sunt foarta mandra de tine, ca de voi toti ca ati reusit sa faceti acest lucru impreuna, voi toti. Acuma din pacate trebuie sa ma despart repede de voi. Sora mea pe care tu ai cunoscut-o deja, si se uita la Maria, ma asteapta foarte ingrijorata. Uitati si o ultima punguta de praf magic, pentru voi ca sa va puteti intoarce la locul vaxcantei voastre…pentru ca eu stiu ca aveati destule daca unii dintre voi nu le-ar fi irosit. Degeaba. Zana se intoarse spre cei mici care taceau.
  • Voi doi, cred ca aveti sa le spuneti celorlate cate ceva, nu-i asa?

Acestia dadura din cap. Toate privirile se intoarsera catre ei.

  • Ne pare foarte rau, spuse repede Carmen in timp ce Eduard era socat ca fusese decoperit. Te rog sa ne ierti, Maria!
  • Bine, bine. Va iert, spuse Maria tare bucuroasa ca totul se sfarsise cu bine ca sa mai poata tine la supararea ei.

Apoi, Zana isi lua ramas bun de la copii si apoi disparu in zare lasand un punct luminos in urma ei. Ajunsi in fata castelului, copiii hotarara ca aveau inca destul timp ca sa  insoteasca pe Maria la bunicii ei si apoi sa se intoarca la hotel, inainte de revarsatul zorilor.

Cand ajunsera in acasa bunicilor Mariei, prietenii se despartira si isi promisera ca se vor revedea foarte curand in orasul in care locuiau toti pentru a petrece restul de vacanta de vara.

 

Odata ce se trezira dimineata, copii vrura sa povesteasca din nou, impreuna, despre intamplarile care le traisera, pe plaja.

  • Ca mai trebuie sa vorbiti atata? Am avut cea mai tare aventura din lume. Acum haideti sa inotam, striga Eduard tare si nerabdator ca intodeauna. Fetele ii zambira cu intelegere.  Prietenia lor era importanta.

img_20191127_112940

Fetele intrara in apa marii alergand. Pe mal, rucsacul Elizei in care se afla cartea magica statea linistit pe patura. Parca le privea amuzat pe prietenii care se distrau in apa, innotand si jucandu-se cu mingea. Oare le va mai chema vreodata? Poate. Au invatat ca impreuna pot fi buni si puternici.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Tabara – Furtuna si…independenta

TABARA

Furtuna neasteptata

Astazi este prima zi in tabara pentru Sanda, Maria si Lizuca. Ele erau foarte emotionate caci urmau sa faca drumetii in adancul padurii si sa doarma in corturi ridicate de ele. Conduse de doamna Ela toti copiii care se inscrisera in tabara cantau urmand-o pe drumul din padure: “Noi suntem cercetasi, tra la la, tra la, la/ Nu suntem buclucasi, trala, la, tra la ,la.”

Imediat in spatele doamnei Ela, statea Maria care facea o poza la fiecare crenguta sau frunzuliza ce ii iesea in cale. Era foarte pasioanata de fotografie. Dupa ea, statea micutul Daniel care nu prea canta fiind cam timid si mereu o astepta pe prietena lui:Veronica. Dupa ei, Sanda si Lizuca cantau din toti rarunchii si speriau toate pasarile pe care Maria incerca sa le fotografieze. Apoi, in sir era o fetita foarte prietenoasa de care am pomenit deja, pe nume Veronica fiind in acelasi timp cea mai buna cercetasa dintre toti care erau acolo. La sfarsitul cozii stateau doi gemeni, Janes si Marc care desi erau cei mai mari, nu scosesera o vorba de cand plecasera. Unii credeau ca sunt am inganfati in timp ce altii ziceau ca nu le place sa cante. Cine stie?

Ajunsi intr-un luminis, toti se asezasera pe niste busteni si pe niste bolovani mari.

In mijloc statea Domana Ela care le explica ce vor face.

  • Fiind prima zi o sa invatam cum sa facem un cort din bete, frunze, muschi si scoarta.

Ne vom grupa in doua grupuri, mai adauga ea.

Totusi cum se puteau imparti egal daca ei erau in numar impar, adica sapte? Astfel, doamna Ela hotari ca ea sa fie membru intr-o grupa si sa mearga cu ea. Se hotari ca gemenii impreuna cu Daniel si Veronica sa ramana impreuna intr-o grupa. Doamna le zise fetelor ramase, adica Mariei, Lizucai si Sandei:

  • Voi veti ramane cu mine.

Insa, Lizuca nu era de acord cu asta:

  • Doamna va rog, noi suntem fete de clasa a patra, sigur o sa ne descurcam asa ca si ceilati, singure. Dati-ne o sansa!

Doamna Ela nu fu de acord spunand ca cealalta grupa ii aveau pe Janes si Marc care erau in clasa a saptea. Cum fetele insistau asa de tare, instructoarea se invoi sa le lase singure.

  • Bine, fetelor. Va las cu conditia sa nu va abateti de la drumul acela si le arata cu mana, o carare in stanga.
  • Va multumim. O sa vedeti ca nu va vom dezamagi.

Fetele tocmai vroiau sa plece avand un carucior in care sa adune cele necesare cortului, cand doamna le opri pe un ton poruncitor:

  • Stop, fetele! Inainte sa plecati trebuie sa va alegeti un sef al trupei de care sa ascultati.

Fetele se apucara sa vorbeasca si se hotarara sa o aleaga pe Lizuca.

Doamna le facu semn ca puteau pleca si  ele se indepartara mandre pe poteca, in frunte cu Lizuca.

Trecuse o jumatate de ora si fetele gasira  mergand pe carare o multime de lucruri folositoare pentru constructia cortului lor. Acum era randul Mariei sa traga caruciorul.

Ea facea poze asa ca observa tot ce era in calea lor si  vazand ca cerul se intuneca le zise:

  • Fetelor ar trebui sa ne intoarcem pentru ca se poate sa vina o ploaie.

Lizuca care era asa de ocupata sa fie sefa si sa gaseasca lucruri incat nici nu observa cerul amenintator.

  • Hai ca nu arata asa de rau. Nu vroia sa admita ca Maria putea sa aiba dreptate si pentru ca nu era ideea ei, prefera sa nu tina seama de ea.

Asa mai mersera ceva timp pe drum. Norii aratau tot mai amenintatori, chiar si Sanda care fusese de parerea Lizucai la inceput, acum se ingrijora tot mai mult.

O picatura mare o pocni pe Maria pe nas si apoi una pe umar si apoi deodata toate fura atinse.

 Incepuse sa picure. Era sigur. Ploua! Sanda spuse:

– Lizuca, hai sa ne intoarcem caci a inceput sa ploua.Vorbesc serios!

– Sunt doar cateva picaturi de apa! Hai sa mai adunam lucruri. Se va opri repede. Trebuia sa ne intoarcem la ora doua si este abia unu si jumatate, zise Lizuca.

In cateva clipe ploaia se inteti si Liza admise ca gresi asa ca le zise celorlate care erau tot mai agitate:

  • Totusi, hadeti sa ne intoarcem.

Fetele rasuflara usurate isi luara repede pelerinele de ploaie.

 Incepusera drumul de intors aproape alergand. Ploaia devenea tot mai apriga . Printre picaturi zarira o rascruce care nu o remarcasera mai devreme la drumul de dus.

  • Haideti dupa mine pe drumul din stanga, zis Lizuca.
  • Eu cred ca era cel din dreapta. Doar pentru ca esti sefa nu inseamna ca noi sa nu avem o parere si doar tu sa ai dreptate, adauga pe un ton enervat Maria
  • Eu zic ca din cele patru drumuri, al doilea este ce corect, sustinu si Sanda hotarata.

Dupa ce se contrazisera un timp, Lizuca lua o hotarare.

  • Haideti sa ne despartim, cea care gaseste drumul corect sa vina inapoi sa le anunte pe celelate. Ne vedem aici in 15 minute.

Fetele incuviintara si mersera fiecare pe drumul hotarat de ele.

Lizuca era foarte mandra de drumul ales. Chiar daca vantul ii batea din fata si vijelia se intetea ea mergea hotarata si era absolut sigura de cararea ei cea buna.Merse o bucata de vreme cand zari o pestera. Se gandi sa stea putin ca sa se scuture de apa si sa ia o pauza. Chiar daca stia ca nu vazuse pestera la drumul de dus ea se consola a poate o ratase din cauza neatentiei. Auzi niste pasi venind din adancul pesterii asa ca intreba cu cu glas nesigur:

  • Sanda? Maria? Voi sunteti?

Apoi se auzi un un fel de marait.”Asta sigur nu era de la ele”se gandi Lizuca. “Insa ce ar putea sa fie”Insa pana sa isi termine firul gandurilor se pomeni cu un urs ia fata. Lizuca fugi ca din pusca din pestera, urland cat o tineau puterile.

Intre timp, Sanda mergea si ea hotarata pe drumul ales si sigura de drumul ei. Insa cu fiecare pas pe care il facea, drumul devenea tot mai alunecos si…namolos. “ Sunt sigura ca acesta este drumul doar ca din cauza ploii drumul a devenit asa de noroios” Mergea deja de ceva vreme cand noroiul ii ajunse pana la glezne. Incepea sa fie grea inaintarea asa ca se gandii ca ar fi bine sa se intoarca. Chiar in acel moment aluneca intr-o balta de namol.

  • Ajutor, striga ea insa zgomotul ploii o facea de neauzit. Intr-o fractiune de secunda reusii sa se prinda de o radacina care se tinea la suprafata si incepu sa se traga din noroi.
  • ”Iac, ce murdara sunt” isi zise ca pentru sine si incerca sa se scuture de noroi dar acesta nu se dezlipea de ea.

Maria nu a bagat de seama la inceput, dar ea mergea in cerc. In ravna sa de a descoperii tabara cu greu isi dadu seama ca ajungea tot la aceeasi rascruce.Cand ploaia deveni prea apriga ea incepu sa isi incropeasca un mic adapost cu lucrurile stranse de ele in caruciorul care ramasese la ea.

Apoi, in micul ei cort se gandi ca odata cu incetinirea ploii sa mearga sa le gaseasca pe fete.

Dupa ce vazuse ursul, Lizuca gonea fara sa se uite inapoi inspre directia din care venise. Ea fugea de ceva timp si nu observa ca o luase pe o carare mai marginasa si mai abrupta. Deodata vazu tabara chiar in fata ei si incepu sa urle:

  • Ajutor, sariti. Prietenele mele au fost atacate de un urs. Eliza nu-si dadea seama ca exagera enorm .
  • Cum? Ce se intampla? sari domnisoara Ela care statea ca pe jar fiindca nu apareau deloc.

Mi-am facut multe griji! Unde sunt celelalte? Continua ea si apoi pe un ton ingrijorat tipa:

  • Ce urs?
  • Pai, sa vedeti….si Lizuca continua sa povesteasca totul.

Deodata profesoara se incrunta:

  • Pe ruta care v-am stabilit-o eu, voua nu era nici pestera de ursi. V-ati abatut de la cale?

Lizuca se inrosi si fastaci. Dintr-o parte se apropie si Veronica:

  • Domnisoara Ela? Ce se intampla?

Apoi privind-o pe Lizuca cu repros:

  • Unde sunt prietenele tale?
    Lizuca intre timp isi dadu seama ca langa cortul doamnei Ela era unul frumos din frunze si ramuri si se gandi ca era facut de copiii din cealalta grupa. Era invidioasa un pic pe acestia fiindca reusisera.

Lizuca incepu sa continue sa povesteasca apoi tot ce se intamplase. Ea, practic nu stia unde sunt prietenele ei.

  • Probabil ca ele au probleme, zise domnisoara Ela. Haideti cu totii sa le cautam.

Ploaia se mai domoli si Maria pleca sa le caute pe prietenele ei. Se porni pe drumul ales de Sanda gandindu-se ca va da de ea. Nici nu facu trei pasi si aluneca in noroiul lipicios cu care se luptase si prietena ei. In scurt timp fu la fel de imotmolita in noroi ca si ea. Maria incerca din rasputeri sa se ridice cand auzii chiar langa ea un glas ce nu mai parea foarte cunoscut:

  • De aici cu greu se scapa….

Maria se uita cu groaza de unde i se paru ca aude vocea si vazu o creatura de namol. Tipa cat putea de tare in timp ce se zbatea sa scape din noroi. Se pregatea sa tipe cand auzi din nou:

  • Hei, sunt eu Sanda si am alunecat si cazut de mai multe ori in noroi.
  • Vaaaaaai, oare chiar tu esti? intreba Maria care avea si ea noroi acum pe ea, dar nu asa de mult.
  • Da, eu sunt. Tot incerc sa ma ridic si nu reusesc sa merg prea mult. Papucii mei sunt plini de noroi si se lipesc intruna de pamant. Cred ca ar trebui sa ne tinem una pe alta ca sa reusim sa scapam de aici.

Cele doua mersera in patru labe si se prinsea de crengi si sustinura una pe alta ca sa se poata ridica.

  • Ufff, am reusit! spusera ele cand scapara in sfarsit de cararea cu namol.
  • Hai sa cautam drumul spre tabara.
  • Hei, ia priveste! Oare ce sunt luminitele alea dintre copaci? o intrerupse Sanda.
  • Cred ca sunt ….niste licurici?!

Acestea se apropiara cu greu. Cele doua nu puteau inca distinge cine erau cei care veneau caci erau multe frunze. Deodata din directia luminilor auzii un glas oarecum cunoscut:

– Ursii, ursii! Fugiti, Salvati-va!

– Ce ursi? Cum? Unde? zisera Sanda si Maria uimite.

– Nu sunt ursi, ci oamenii padurii! Oameni preistorici, haideti sa ii vedem.

Luminile care la inceput se despartira haotic acum se apropiau in grup, de ele, cu repeziciune.

  • Vor sa ne atace! Cine sunt? striga speriata Maria.
  • Hai sa le intindem o capcana, propuse repede Sanda.

Odata ce grupul de lumini se apropie de ele, fetele incepura planul si ii atacara. Sanda care se legase de o creanga pentru a le imparti lovituri pe capetele atacatorilor fu surprinsa dupa ce le dadu cateva ciomegi atacatorilor,pe unde apuca sa remarce ca fetele lor erau cele …cunoscute de ele, de fapt erau colegii lor care se sculau de pe jos gemand si vaitandu-se…toti.

Unii fusesera loviti de Maria cu bulgari de noroi..asa ca erau cam invalmasiti, nauci si sifonati si plini de noroi.

  • Ce se intampla aici? Se auzi un tipat. Incetati imediat!!!
  • Unde au disparut oamenii preistorici? intreba David privinid incruntat cele doua siluete de noroi care ii priveau inca gata de lupta….
  • Maria, Sanda? Voi sunteti? intreba Ela
  • Doamna? Ne pare rau….mai spusera cele doua.

Copiii facura un cerc in jurul lor si se pusera pe ras. Sanda si Maria le povestira cele intamplate si le spusera ca ele ii crezura un grup de hoti si de aceea ii atacasera.

  • Asadar nu o sa mai vedem oamenii padurii, adauga trist si neconsolat David.

Toti il privira cu repros.

Doamna Ela ii intrerupse zicand:

  • As aveaa mai multe lucruri de discutat cu voi dar pana un alta, voi doua aveti nevoie urgenta de un dus.

Acestia se intoarsera in tabara si dupa aceea Doamna le conduse pe fete la o cabana din poienita unde era receptia campingului. Cand receptionera le vazu intrand se sperie si ii cazu pixul din mana dar apoi zarind-o pe doamna Ela se mai linisti.

A doua zi, dupa ce fetele se odihnira in cortul lor fura chemate de domana Ela. Oare urma sa fie pedepsite? Instructoarea parea insa foarte multumite de ele cand le vazu asa ca ele rasuflara usurate. Aceasta ii aduna pe toti copiii in mijlocul taberei pentru a face un anunt special:

– Dragi copii, astazi veti primi insignele pentru aventura de ieri si mai ales ca ati invatat sa faceti colibe. Acum ii rog sa vina pe cei din grupul Veronicai ca sa le dau premiile.

Veronica si copiii isi agatara insignle cu mandrie pe jachetele lor. Doamna continua:

– Din pacate grupa Lizucai nu are acelasi merit, caci ele dupa cum stitiau dormit in corturi obisnuite.

Lizuca isi pleca capul suparata. La fel facura si amicele ei. Instructoarea isi drese glasul si continua:

  • Voua am sa va ofer o alta insigna si anume cea a independentei, adica a cercetasilor care se descurca singuri.

Fetele isi recapatara zambetul atunci cand isi luara ceea ce li se oferise. Acum erau mandre de ele caci chiar daca nu putusera sa faca o coliba ele reusira ceva mai important. Trecusera o proba grea si invatara sa se descurce singure in padure si sa aprecieze mai mult ajutorul si sfatul prietenilor, la timp.

 

Printesa Izabela in cautarea fericirii

Autor ׃ Ana Palmota

Colectia׃ Basme cu printese altfel

Printesa Izabela in cautarea fericirii

 

A fost odata o printesa frumoasa, cu bucle aurii, ochi albastrii ca cerul nopti si o voce asa de blanda, in cat pana si cel mai necrutator zmeu de o auzea, se imblanzea.Sa nu credeti ca va voi spune o poveste obisnuita. Aceasta printesa era foarte neinfricata, pentru ca asa o harazisera zanele ursitoare. Din pacate, printesa fusese blestemata de o vrajitoare rea sa fie nefericita pana cand va reusi sa il gaseasca si sa il doboare pe temutul dragon Fum-Negru. Printesa Izabela a crescut fara sa ii lipseasca nimic si cu toate astea era asa de nefericita… Parintii nu i-au spus de blestemul ei si incercau cum puteau sa o linisteasca. Intr-o zi, cand ea se plimba plictisita prin gradina, la varsta de 18 ani, a gasit o usa secreta. Deschise usa si in fata ei, era o fantana cu totul de aur. Printesa uimita de descoperirea ei se gandi ca parintii i-a ascunsera pana acum, din moment ce nu i-o aratasera si se intreba de ce. Se duse spre fantana curioasa, cand din ea ii vorbi o voce, calda:

– Te rog sa-ti pui o dorinta, printesa. O voi indeplini pentru un banut.

img_20190704_090942

Prntesa se sperie si se dadu un pas inapoi. Apoi, vazand ca fantana nu reprezinta nici un peicol, se aporopie din nou. Fantana ii repeta cele zise inainte.

Ea arunca un banut si isi puse dorinta sa stie de ce parinii ii ascunsera acest colt al gradinii de ea. Fantana ii raspunse:

  • Eu sunt fantana adevarului si poate ca ei nu au vrut ca tu sa stii de blestemul ce il ai.

–     Despre ce blestem vorbesti?

–     Cand ai fost mica, ai fost blestemata de o vrajitoare rea sa fii nefericita tot restul vieii tale daca il nu il vei rapune pe Dragonul  Fum Negru.

Printesa prinse a se intreba pentru sine vorbind cu voce tare:

  • Oare cum as putea sa o fac caci nimeni nu stie unde se afla acet dragon.
  • Daca mai ii dai un banut iti voi zice secretul, ii raspunse fantana.

Fata ii dadu un banut si afla ca trebuia spre mearga inspre Luna, trei zile si trei nopti va ajunge la poarta Dragonului. Printesa mai vru sa ii puna multe intrebari dar auzii ca mama sa o striga si o cauta si nu vroia sa o vada acolo. Acesta pleca cu inima grea. img_20190704_091010

 

“Trebuia sa isi gaseasca fericirea si linistea” asa ca se hotari sa o porneasca cat mai curand la drum.

In noaptea aceea printesa o porni la drum calare pe calutul ei, Busuioc. Isi lua niste merinde intr-o desaga si o lua pe drumul care il zisese fantana. img_20190704_091028Timp de trei zile si trei nopti printesa calatori fara incetare si in timpul ultimei nopti ajunse la regatul Dragonului. Aici era un peisaj trist: numai copaci fara frunze, pamant uscat si pe ici pe colo cate un vultur care plana in inaltimi. Mai calatori asa o vreme pana cand ajunse la o casuta, uitata de lume.

 

Acolo, pe bancuta din fata casei, statea o batrana. Printesa, cu calutul ei mersera spre ea si o saluta binevoitoare.

img_20190704_091321

  • Ce doresti, tinerico? o intreba batranica cu un zambet trist pe fata.
  • Sunt o biata calatoare ce a venit sa isi caute destinul. Pot sa innoptez la dumneata?
  • Da, desigur. Intra sa te odihnesti.

Batrana o invita inauntru si in timp ce ii punea pe masa din putinul pe care il avea, adica niste lapte si paine o asculta pe printesa care isi depana povestea. Dupa ce termina printesa, batrana se aseza la masa cu ea si ii spuse :

  • Nu va fi foarte usor sa il invingi pe balaur. Am avut trei fii care au incercat sa il infrunte insa niciunul nu s-a mai intors. Pot sa-ti dau macar niste povete inainte sa pleci care te vor ajuta.
  • Desigur, va ascult cu mare placere, raspunse printesa Izabela.
  • Am reusit sa intru in posesia unui scut care nu poate fi strapuns de flacarile balaurului si a unei sabii care ii poate taia pielea. Numai cu ele vei putea invinge. Dar ti le voi da cu un pret.
  • Care este pretul si cauta dupa punga cu galbeni.
  • Nu de bani am nevoie. Se spune ca daca vei uda cu sangele balaurului oasele imprastiate ale voinicilor ucisi de el, acestia vor invia. Nadajduiesc ca si copiii mei se vor intoarce acasa. Acesta este targul meu. Esti de acord?
  • Da, sunt si voi incerca sa fac cee ce imi ceri.

 

Dupa noaptea dormita la batrana, a doua zi printesa porni la drum calare pe calutul ei Busuioc si inarmata cu scutul si sabia vrajite. Urma cararea dupa cum ii indicase batrana urmand ca dupa jumatate de zi sa ajunga la un sat parasit.

La sfarsitul dupa-amiezii, ajunsera la poalele muntelui unde locuia Dragonul. Busuioc era foarte obosit.” Acum este momentul. “ Ii spuse printesa, calutului care isi scutura coama in semn de aprobare.

img_20190704_091339

Printesa porni plina de avant spre pestera unde salasluia jivina. Plina de curaj, incepu a striga:

  • Iesi afara, dragonule. Am venit sa te inving! Spuse printesa plina de curaj si cu dorinta de a-si gasi in sfarsit fericirea si linistea.

Din pestera rasunara niste sunete groaznice si incepusa iasa fum. Apoi se ivi dragonul.

Acesta era urias. Avea niste aripi mari si scuipa foc pe nari. O privi uimit pe printesa. Pana acum nici o fata nu venise sa lupte cu el. Parea deodata imblanzit de parca nici nu mai stia ce sa faca. Printesa profita de nedumerirea lui si ii sari la gat. Cu o miscare rapida ii taie capul. Dintr-o data un fum negru iesii. Printesa se sperie si  vazu ca din fum aparu un taur furios. Izabela se dezmetici si incepu sa il urmareasca sa il ucida si pe acesta. Dupa ce invinse taurul din acesta aparu un porc mistret ce vnea vijelios spre ea. Printesa nu statu pe ganduri si il ucise si pe acesta. Apoi iarasi aparu un fum si din mijlocul sau sari catre ea un cocos furios. Izabela nu se lasa pana nu il infranse si pe el. Din el iesi o viespe. Printesa isi lua naframa si o prinse a o storcii cu talpa. Apoi un fum o invalui pe printesa si privi uimita cum in mijlocul sau  aparu un print chipes ce o privea cu multa recunostinta. Simtii cum se indragosteste de el.

Acesta incepu sa vorbeasca:

img_20190704_091351

  • Eu sunt printul Alb si vin dintr-un regat din nord. O vrajitoare rea m-a vrajit sa fiu dragon pentru tot restul vietii mele pana cand se va ivi o fata care sa ma invinga si aceea imi va fi sotie. Asadar, vrei sa te casatoresti cu mine?
  • Da, spuse printesa emotionata. Probabil ca am fost meniti sa fim impreuna. Ea ii povesti la randu-i de toata istoria ei, cu fericirea ce avea sa o gaseasca doar invingand acel Dragon ce fusese printul. Apoi isi aminti de promisiunea facuta bataranelei de a ajuta si facu intocmai. Dupa ce stropi cu sangele dragonului mort oasele insirate pe tot dealul, rasarira multi viteji. Toti ii multumira pentru curajul ei..

Apoi, calare pe Busuioc si printul pe un alt cal au mers in regatul Izabelei. Tare se mai bucurara parintii ei care fusesera foarte suparati de plecarea ei. Facura o nunta mare si traira fericiti pana in adanci batraneti.

 

 

 

Intamplarile Laurei. O noua prietena

 

 

Astazi este prima zi de scoala a Laurei in noul ei orasel in care s-a mutat familia ei. Ea astepta emotionata sa ii cunoasca pe noii ei colegi. Era o zi foarte ploioasa.

img_20190606_085341

Ajunsa in clasa ii vazu. Erau niste copii care pareau  draguti. Doamna o aseza in banca langa doua noi colege pe nume Martina si Ema, o fata care purta ochelari. Martina avea niste pistrui draguti pe fata si un par roscat. In pauza o luara sa se joace impreuna cand Lili, o alta fata se uita urat la cele trei vrand sa le ia mingea cu care acestea abia incepusera sa se joace.

  • Dati-ne noua mingea! Noi am vrut sa o luam, zisera un grup de fete in frunte cu Lili

Cand Lili se duse amenintator sa ii ia mingea Emei, Laura o opri punandui-se in fata:

  • Las-o in pace! Ce-i cu tine? Nu vezi ca ea a luat-o prima ?

img_20190606_085351

Lili a dat inapoi uimita de noua fata care fu singura pana acum, ce o infrunta. Nimeni nu se incumeta sa o faca pentru ca ea…era cineva de temut. Toti stiau asta.

  • Uau, ce curajoasa ai fost, spuse Martina
  • Iti multumim ca ne-ai luat apararea, adauga si Ema
  • Nu trebuie sa o lasati sa va sperie in felul acesta. Daca sunteti unite nu are ce sa va faca.

 

Era dupa amiaza cam pe la ora 5. Laura si Martina erau la clubul de balet. Laura tocmai intra in sala de repetitii cand isi auzii prietena:

  • O, vai nu-mi gasesc balerinii! Ii pusesem chiar aici. Stiu sigur.

Impreuna ii cautara dar, nu erau de gasit. Cum au disparut era un mister. Laura adora misterele asa ca hotarara sa afle ce s-a intamplat chiar daca intarzia si ea.

img_20190606_085402

  • Nu e nimic draga mea, sunt sigura ca ii vom gasi dar pana atunci poti sa ii iei pe ai mei, cred ca avem acelasi numar.

Chiar cand  Laura insista sa ia prietena ei balerinii si ea sa ramana in sosete, in vestiar aparu in usa, Lili cu un zambet ciudat pe fata. Se uita la ele multumita si apoi se intoarse in sala de repetitii inchizand usa dupa ea, nu inainte de a le striga:

  • Nu veniti? Incepe ora.
  • O sa venim, raspunsera celelate doua.

Pe cand se indreptau spre sala de repetitii, Laura se impiedica de una din gentile de sport de pe jos si …surpriza, din ea cazu unul din balerinii Martinei.

img_20190606_085416

  • Au, asta chiar a durut, zise Laura
  • Hei, uite balerinii mei! Exclama mirata Martina.

Fetele se uitara una la alta. Amandoua vazura ca respectiva geanta era a lui Lili.

  • Ah, inseamna ca ea a fost cea care i-a luat, zise Martina suparata. Nu stiu de ce e asa de rea cu mine, nu i-am facut nimic.
  • Daca sunt in geanta ei, nu inseamna ca ea este faptasa. Nu cred ca avem destule dovezi, incerca sa o calmeze Laura.
  • Cel mai bine ar fi sa nu zicem nimic.
  • De acord, acum hai in sala, ca deja ora a inceput.

 

Auzind bufnitura de dupa cazatura lui Laura, profesoara veni in vestiar urmata de celelate fete in frunte cu Lili, ce era foarte agitata:

– Ce s-a intamplat aici? intreba profesoara

– Nimic, prea grav, zise Laura inca tinand mana stransa langa corp de la cazatura si cu genunchiul ranit.

– Ce faceti cu rucsacul meu? zise Lili furioasa si il smulse din mainile fetelor. De ce umblati in lucrurile altora in loc sa veniti la antrenament? mai adauga ea speriata ca a fost descoperita.

Profesoara le privea intrebatoare.

  • Noi tocmai veneam insa intarziasem pentru ca nu imi gaseam balerinii si cautandu-i impreuna, Laura s-a impiedicat de o geanta, din care au cazut chiar ceea ce cautam, zise Martina

Profesoara se intorse acum spre Lili, intrebatoare:

  • Poti sa ne spui de ce erau la tine in bagaj?
  • Eu, eu…stiti. Se balbai Lili rosie ca focul. Am vrut sa ii fac o gluma Martinei.
  • Nu pare o gluma buna, mai zise profesara.
  • Aveam de gand sa ii dau inapoi. Nu am nevoie de ei!Raspunse ea furioasa.

Toate fetele se uitau dezaprobator spre Lili. Fetele intelesesera ca vroia sa se razbune pentru  ca  infruntasera.

Lili fugii din vestiar pe hol.

  • Nu o vom lasa sa ne strice ziua, haideti sa incepem..spune o fata
  • Ar trebui sa vedem daca Lili e bine, spuse Laura.
  • Vin si eu cu tine.

In timp ce celelalte fete mergeu spre sala de repetitii, Martina si Laura o gasira pe Lili plangand in toaleta.

  • Hei, ne pare rau ca s-a intamplat asa. Nu vroiam sa te dam de gol.

Lili nu raspundea nimic. Fetele ramasera o clipa in tacere si apoi, deodata Lili incepu sa explice:

  • Intodeauna am vrut sa par puternica, dar de fapt imi era frica sa nu raman singura asa ca preferam sa par tare, ca toti sa le fie teama sa nu ma refuze cu nimic. Imi dadeam seama ca astfel nimeni nu ma place cu adevarat, ca devenisem nesuferita. Totusi nu stiam ce sa fac. Acum chiar o sa ma ocoleasca si voi fi singura.
  • Hei, imi pare rau. zie Laura
  • Si mie, chiar nu am stiut, adauga Martina.
  • Va rog sa ma iertati si acum lasati-ma singura, zise ea cu laacrimi in ochi.

Fetele o priveau si se indreptau spre usa nestiind ce sa mai zica, cand Laura se intoarse brusc si ii spuse.

  • Nu te putem lasa aici, nu-i asa Martina? si privi intrebator spre noua ei prietena
  • Aaaa, pai da…raspunse Martina nesigura.
  • Uite, vino cu noi. Eu de abia am venit si mi-ar prinde bine o noua colega. Vrei?
  • Desigur, zise Lili deodata cu fata zambitoare si fericita. Multumesc.
  • Cu placere. De acum esti cu noi.
  • Ce bine imi pare, zise din nou Lili si le urma …

img_20190606_085425

E bine sa dai cuiva o sansa, nu? Oricine se poate schimba. Laura era sigura ca Lili avea nevoie doar de o sansa ca sa devina o prietena buna.

 

 

 

 

 

 

 

Iepurica Lina

O mica Iepurica si prietena ei ponesc sa se joace cam departe de casa. Joaca lor ia o intorsatura neastptata din care abia reusesc sa scape. Ele vor fii de acum inainte mult mai atente si corecte cu toata lumea.

Iepurica Lina era o mica iepurica, obisnuita, aproape ca si celelelate. Ii place sa zburde, sa topaie, sa se joace si sa manace muuulte legume, mai ales morcovi.

img_20190407_120112

Era o zi insorita si calda de mai si Lina abia se trezea. Vazand pe geam ce zi frumoasa era se gandi ca ar avea multe lucruri de facut, asa ca se imbraca si cobori in graba treptele. Se duse direct in bucatarie une mama ii pregatise deja micul dejun:

  • Buna-dimineata, mami! spuse ea, voioasa.
  • Buna-dimineata, scumpa mea. ii raspunse mama
  • Ce avem la micul dejun, mami? intreba ea.
  • Salata, morcovi, varza si niste spanac. Manaca ce doresti.

img_20190407_120203-1

Nici nu incepu bine sa manace ca iata cineva ciocani la usa: Cioc, cioc, cioc

 

Mama se duse sa vada cine este:

  • Intra, te rog, auzi Lina si in casa dadu buzna prietena Linei, Ela. Cele doua semanau foarte mult avand aceeasi varsta si avand aceleasi jocuri favorite, printre care: saritul la trambulina. In secret, cel mai mult le placea sa se strecoare si cotrobaie in casele oamenilor si mai ales in cea a Lilianei.

img_20190407_120128

Ea, Liliana era fiica padurarului.  Avea casa chiar langa padure si parintii ii cumparau multe jucarii, rochite, papusi cu hainute si chiar o casa uriasa de papusi. Ela si Lina erau foarte agile si se furisau inauntru fara sa le vada nimeni. Le placea sa mai “imprumute “ ( nu foloseau cuvantul a fura) de la Liliana,  rochite de papusi mai ales. Le probau, le purtau si ziceau ca o sa le dea inapoi candva…stapanei, dar cam intarziau sa o faca.

Ela astepta ca mama Line sa plece din bucatarie apoi spuse repede, in soapta:

  • Am auzit ca Lili e plecata pana deseara. Putem merge sa ne distram…
  • Atunci , hai sa mergem! striga nerabdatoare Lina.

Fetele o salutara pe mama iepuroaica si iesira inainte ca ea sa mai spuna ceva.

 

Ajunsera in spatele casei, Lina si Ela intrara cu usurinta pe usita pentru pisica. Erau asa de entuziasmate ca aproape nu observra pisica care se holba la ele. Era Persi, o pisica grasa, persana care nu le placea deloc pe Lina si Ela.  Persi le privi cu indiferenta si neincredere si apoi fara sa ii pese ce urmau sa faca iepuricile pleca in camera de zi. Se puse langa calorifer si adormi imediat.

img_20190407_120220

Lina, o privi pe Ela si o intreba:

  • Mergem? A adormit pisica.

Ela  privi pe Lina si ii raspunse:

  • Mai si intrebi? Haide! De abia astept.

Cele doua dadura buzna pe scari, in sus.Cand ajunsera in fata usii camerei lui Liliana sarira pe clanta una dupa alta.

img_20190407_120234

Usa se deschise. In fata lor erau: papusi, rochite de papusi, un trenulet, o imensa casa de papusi, un pat imens cu topogan si multe pernute – un adevarat parc de distractii pentru marimea lor. Lina si ela incepura sa se joace, sa se bata cu perne, sa sara in pat, sa se dea cu trenuletul, sa daneze cu plusurile si multe altele….asa incat nici nu isi dadura seama ca timpul trecea.

img_20190407_120249

Afara aproape se intuneca. Era ora 7 si iepuricile aproape uitara ca fetita urma sa vina inapoi. Cele doua nu se puteau desparti de jocul de-a prezentarea de moda cu rochitele papusilor. Deodata Ela tresari:

  • Oh, se intuneca deja. Lili trebuie sa soseasca si in camera e un dezastru.
  • Trebuie sa facem repejor curat, zise Lina.

Nici nu-si termina bine propozitia ca se auzi usa de la intrare. Fara nici un cuvant, Lina si ela ingramadira sub pat: pausi, perne, jucarii de plus si apoi se ascunsera sub patura.

 

Imediat in camera dadu buzna Liliana. Ea se uita ciudat la camera ei dupa ce deschise lumina. Lasase totul ordonat cand plecase. Ea izbucni:

img_20190407_120304-1

  • Oh, Iacob! De ce ai facut iar dezordine in camera mea? Ti-am spus sa nu o mai faci.
  • Eu nu am facut nimic de data acesta, raspunse fratele ei mai mic, suparat.
  • Hei, copii nu va mai certati, interveni tata. Faci maine ordine si te ajut si eu.

Liliana bosumflata, tranti usa la camera si se puse in pat. Simtii ceva ciudat sub patura. Trase patura repede si gasi doi iepurasi ascunsi acolo.

  • Mami, tati, uitati ce am gasit sub patura mea. Uitati-va!

Parintilor nu le venea sa creada ce vedeau.

  • Ce ciudat. Oare cum au intrat in casa? intreba mama.
  • Mami, tati, putem sa ii pastram? O sa am grija de ei, spuse Liliana intr-un suflet.
  • Unde sa ii tinem fata mea? intreba tata. Mai bine le-ai da drumul in padure…
  • Tata are dreptate. Nu sunt obisnuiti cu noi. Cred ca au intrat pentru mancare, adauga mama.
  • Dar, vreau sa am iepurasi. Fata nu se lasa convinsa de parinti sa le dea drumul.
  • Dar tu o ai pe pisicuta Persi, ai deja un animal doar al tau, mai zise tata.

Liliana incepu sa planga asa ca parintii ca sa o potoleasca pentru moment, deoarece era tarziu ii permisera sa aiba grija de ele o vreme. Ii dusera intr-o  cusca veche, afara.

img_20190407_120326

Trecura cateva ore si Lina nu putea adormi. Ce putea sa mai faca acum ca era inchisa intr-o cusca? Oare ce credeau parintii lor? Nu mai ajunsera acasa niciodata asa de tarziu. Intre timp Ela adormise.

Parintii Linei si ceilati frati isi faceau mari griji, acasa la ea In timp ce se gandeau sa le caute pe afara, cand cineva ciocani la usa. Erau parintii Elei.

  • Buna-seara draga Doamna Petsen. Ela este la voi?
  • Nu, noi credeam ca sunt amandoua la dvs. acasa..zise mama Linei nedumerita.
  • Ce-ati zice sa ii rugam pe vecini sa vina cu noi si sa le cautam pe fete? propuse tatal Linei.

Cautarile incepura. Toti vecinii : veverite, bursuci, vulpite si arici mersera prin padure si le strigau. A fost Vulpita Vicky care veni sa ii anunte ca le-a gasit inchise intr-o cusca la marginea padurii,  in gradina padurarului. Doar ea se mai plimba adesea pe acolo si le dadea tarcoale la gaini…

Parintii si alti cativa o gonra intra-colo. Fetele zgaltiira usita dar nu reuira sa o deschida.

  • Vai, dragele mele. Ce bine ca v-am gasit, zise mama Linei. Oare cum sa deschidem usa?
  • Chemati-l pe domnul Castor. Doar el ne poate ajuta, fu de parere Vicky.

Domnul Castor fu chemat de urgenta de catre o bufnita, care venise grupul.  Acesta reusii sa deschida lacatul. Chiar la timp.  Aproape era lumina. Toti iepurasii gonira spre casa.

img_20190407_120343

  • Va promitem sa nu mai plecam, nicidata. Iepuricile isi cerura iertare
  • Da, si o sa trimitem si hainutele inapoi la Liliana prin cineva.

img_20190407_120353

Iepuricile invatara o multime de lucruri din acea patanie : ca nu este bine nici sa minti si nici sa iei ceea ce nu e al tau: nici macar sa imprumuti , fara sa ceri voie. De asemenea de acum stiau sa le spuna parintilor unde merg.  Altfel, poti patii muuulte lucruri neasteptate… si le vei suporta pe…blanita ta!